Ma lovesc adesea de o mentalitate de Ev Mediu, combinata cu ceva crestinism si misticism cand este vorba de moarte. Traditiile romanilor legate de aceasta trecere sunt foarte variate si nu ma refer doar la cele de inmormantare. Acum ma voi opri asupra celor ce au murit si ce au facut in timpul vietii lor. Despre cei pe care ii stim, fie direct, fie prin media sau alte surse cred ca ne putem exprima liber: s-ar putea sa gresim, dar asta nu motiveaza tacerea. Daca un om consider ca a facut rau in timpul vietii spun asta in timpul vietii sale, DAR si la moartea sa. Mi-e sila de prefacatoria multora care la moartea unui zdrahon, ori a unui mafiot, a unui „calcator pe cadavre”, desi in adancul sufletului lor stiu cine a fost, vin la moartea sa si ii ridica osanale: ca asa este crestineste. Pai daca asa e crestineste de ce se spune in Biblie ca Dumnezeu ii judeca pe toti. De ce se admite existenta Raiului si Iadului, iar la unii si Purgatoriul. Daca tuturor li se iarta pacatele la moarte atunci pot toti sa omoare, sa fure, sa insele, sa bata etc fara frica unei pedepse eterne. Dar Biblia nu spune asa ceva! (apropo pentru comentatorii „inteligenti” am citit Biblia, Coranul si inca vreo 300 de lucrari despre religie sau religioase, plus am mai avut dialoguri cu diferiti calugari/preoti pe teme de credinta).
Crestinismul „promite” Judecata. Pacatele vor fi pedepsite in cer, asta si pentru ca de-a lungul timpului oamenii s-au prins ca justitia pe pamant e pentru vitei nu si pentru boi. Si asa crestinismul vine si ofera solutia: judecata divina. Concept intalnit si in alte religii sub diferite forme. Revenind la subiectul moarte si judecata. Daca Dumnezeu judeca, noi oamenii (ca opinie publica nu instante legale) de ce nu am putea judeca? De ce nu am avea curajul sa ne exprimam? In timpul vietii si dupa aceea. De unde frica asta?
Sa vedem ce as putea pati eu la Judecata de Apoi, daca aceasta exista. Pentru ca in orice demers de genul acesta trebuie sa ne luam marja de prudenta filosofala. Daca exista Dumnezeu si viata dupa moarte si daca exista Judecata de Apoi, in viziunea simplista crestina atunci pentru pacatele mele voi fi judecat astfel: in iad pentru ca am nesocotit Biserica si religia crestina (apropo asta e soarta tuturor non-crestinilor…hmmm?! Cam nemilostiv Dumnezeu, nu?); in iad pentru ca am vorbit de rau pe unii morti (sau te miri ca ma bantuie unii chiar acum); in rai, pentru faptele bune facute (alea doua-trei); in rai, pentru credinta in fiinta absoluta nenominala si ne-constransa religios (desi punctul asta e discutabil pentru unii exegeti ai textelor biblice si nu numai).
Ei iata ca sunt constient ce va fi de sufletul meu… Asta crestineste vorbind, ca dupa alte religii trebuie sa ne facem o alta socoteala. Chiar asa daca exista doar Buddha? sau Allah? Sau te miri cine altul si nu Dumnezeu? Sa nu mai ironizez pe unii eu cred ca exista o constiinta a universului, numiti-o Fiinta Suprema, Dumnezeu, Allah sau toate numele intr-unul. De fapt Isus, Buddha, Mohamed sau te miri ce alti profeti sunt personificari ale aceleasi nevoi umane…. Dar deja am scris prea mult pentru aceasta postare despre divin.
Revenind la „moartea la romani” avem de-a face cu traditii diferite de la o zona la alta, dar de o mentalitate comuna a fricii de moarte.