In ultimul timp ma gandesc adesea la lectii ale istoriei din care nimeni nu a invatat nimic. Ma gandesc la societatea in care traim atat la nivel mondial cat si local. Ma uit la oameni pe strada, citesc despre evenimente ale istoriei moderne si contemporane, ma uit la stiri. Nu vad nicio schimbare de substanta in comportamentul uman. Alte fete, alte argumente, alte practici dar de fapt acelasi lucru.
Aud la televizor lectii de democratie date de guvernul american, cand acelais guvern a masacrat, discriminat in ultimii o suta de ani foarte multi cetateni non-albi si non-crestini ai tarii lor. Amerindieni, negri, japonezi, hispanici, chinezi, arabi etc – toti au „o alta America” pe acelasi teritoriu cu „America albilor”. Doua lumi care ne par una.
Primim lectii de democratie de la multe state europene occidentale care pana mai ieri „mulgeau” bogatiile Asiei, Africii si Americii. State in care toti sunt egali dar unii sunt mai egali decat altii.
Primim lectii de la „tarul” Rusiei cum primeam si de la cei sovietici.
Si nu in ultimul rand, ca popor, primim lectii de democratie de la proprii conducatori, corupti, cu istorii personale patate dar care ne dau lectii de democratie.
Mai primim lectii de spiritualitate mereu de la biserica, dar o zicala romaneasca spune „Fa cum zice popa, nu cum face popa!” No comment!
Primim lectii, citim carti de istorie si aflam de lectii si totusi nu invatam nimic, doar mergem mai departe sine qua non.
Se nasc unii lideri civici care cred ca pot schimba lumea. Majoritatea raman anonimi dar ei au existat. Au luptat cu sisteul fiecare in felul lui, dar cumva sistemul a castigat mereu. Chiar daca au castigat o batalie, razboiul mereu l-au pierdut. Alti lideri s-au nascut si au continuat lupta si continua. Dar oare are sens? Care sunt cele mai bune mijloace?
Unii au folosit rezistenta armata fie ea prin revolutie, „terorism”, partizani etc. Altii au ales calea vorbelor, a discursurilor, ale nesupunerii civice. Doua cai, acelasi tel. Prima istoria ne-a aratat ca nu da rezultat, din contra, duce la argumentul suprem al celor din sistem de a masacra cei ce le sunt impotriva. A doua cale, a non-violentei, a nesupunerii civice, a protestului pasnic, a vorbelor nu aduce de multe ori decat mici rezultate si dureaza foarte, foarte mult. Raspunsul sistemului si in acest caz este de reprimare in forta, de fortare a liderilor sa cedeze. Exemple ale istoriei arhi-cunoscute sunt destule. sa ne gandim doar la miscarea anti-apartheid in Africa de Sud sau a lui Mahatma Gandhi in India.
Are sens? Daca nu ar avea sesns acesti oameni si toti cei ce i-au urmat nu ar fi rezistat in lupta lor. Mereu vor fi oameni discriminati si lideri ce se vor naste sa-i ajute mai devreme sau mai tarziu. Unele teluri se ating mai usor altele foarte greu. Dar oare avem timp suficient? Vietile noastre sunt scurte. Cati trebuie sa moara fara ca problemele lor sa fie rezolvate?
Cati mai trebuie sa lupte cu sistemul, un sistem facut de oameni, condus de oameni, declarat „pentru oameni” dar de cele mai multe ori actionand impotriva oamenilor.
Traim si in Romania in continuare intr-o societate elitista in care segregarea sociala este evident facuta dupa statusul averii si puterii. Fosta clasa conducatoare comunista s-a reformat intr-una capitalist-balcanica. Au aparut oameni noi, imbogatiti peste noapte, sustinuti de fosti activisti comunisti. Avem o elita de comunisti, capitalisti balcanici. Am mai avut astfel de elite si in trecut doar ca aveau alte nume si ideologii declarate, pentru ca in fapt actionau la fel ca si acum.
Vad acelasi lucru si la Sibiu. Imi vine sa urlu cand aud „avem un primar sas, deci bun gospodar” sau „sa facem ca sasii”. „pe vremea sasilor era bine”. FALS! Sunt stereotipuri care nu isi au nici macar baza in istorie. Sau romanii au uitat ca nu aveau voie sa locuiasca in Sibiu pana acum 110 ani? Nu sunt un nationalist, dar cred ca valorile nu trebuie sa vina din automatisme gen ‘sasii”, „crestinii” etc ci din valoare fiecaruia in parte.
Istoria ne invata ca toti gresim si ca toti putem fi o valoare.
Cred ca valoarea ne-o aratam prin actiunile noastre. Cati stam sa ne analizam elitele? Sa vedem ce fac, nu doar ce zic? Cati privim lucruile in ansamblu sa vedem realitatea completa nu doar fragmentele ce ne sunt oferite la un canal TV sau un altul? Cati dintre noi nu ne pasa de ce se intampla in jur si doar mergem mai departe, ne vedem de ale noastre, nu ne mai pasa de restul. Ne traim viata? Sau viata ne traieste pe noi?