Cugetari din transeele retelei

Cugetari din transeele retelei  M-am apucat sa scriu aceste randuri deoarece am vazut ca atat pe plan extern, cat si pe plan intern exista o surprindere in privinta rezultatului de duminica si nu numai.

Trebuie sa recunosc inainte de toate faptul ca si pe mine m-a impresionat numarul de articole, de mesaje si de comentarii facute de romani de pretutindeni la fel cum m-a impresionat si atitudinea celor care au stat la coada.

Insa, toate astea au o explicatie. Un tanar roman le comenta celor de la The Guardian asupra faptului ca ei au fost prea ocupati sa denigreze romanii, sa dovedeasca faptul ca sunt criminali sau tepari si mai putin sa observe ceea ce se intampla in jur de ceva vreme. La fel de mirati erau si cei de la televiziunile “libere”, stiti voi cei care vorbeau de spalarea pe creier a internetului, aceiasi oameni care de ani buni sunt ocupati cu Basescu si basistii si nu vad cum lumea se schimba in jurul lor.

Dar, inainte sa va explic cum e treaba cu reteaua, trebuie sa va spun cum m-am regasit eu, cel pierdut intre ei, intre voi toti.

Din 2 noiembrie citesc intr-una, nu articole, ci povesti de viata, sentimente transpuse pe hartie si vad cum pietroiul acela de neclintit pe care Constitutia Romaniei il numeste “libertatea de exprimare” a inceput sa se miste si se rostogoleste tot mai repede odata cu fiecare secunda, minut sau ora care trece.

Timp de 4 ani de zile am fost emigrantul atipic. Nu m-am regasit nici in doctorul roman care salveaza vieti, nici in managerul roman care gestioneaza zilnic banii unui strain si obtine performante notabile in ceea ce priveste vanzarile, nici in muncitorul de pe santier care trudeste toata ziua ca sa trimita bani familiei ramase in tara pentru a putea plati ratele unei locuinte mult prea scumpe pentru Romania si nici in prostituata care isi vinde trupul pentru a-i putea plati mamei sale medicamentele si tratamentele de care are nevoie ca sa o mai duca cativa ani. Probabil fiindca n-am plecat din tara ca sa fac bani si nici performanta, ci am plecat doar pentru un trai decent. Chiar si asa intr-un final m-am regasit intre cei plecati de acasa atunci cand cineva ramas in tara, le multumea celor plecati departe pentru aportul la votul din 2 noiembrie, indiferent de candidatul pe care l-au votat, si care vorbea printre altele despre aceia care “si-au ingropat parintii intre doua zboruri”. In momentul acela mi-am regasit fara doar si poate locul meu in diaspora romaneasca.

Revenind la retea, cel mai oportun e sa incepem cu inceputul si sa le explicam unora cum noi, generatia de sacrificiu a Romaniei, acei tineri care in 1989 aveau maxim 10 ani am avut ocazia sa ne maturizam cu tastatura in mana. Astfel, cand gongurile bateau intrarea intr-un nou mileniu, noi descopeream pe linia de 56k data de Romtelecom internetul. Indiferent care a fost intentia noastra initiala acel contact timpuriu cu internetul ne-a deschis orizonturile si ne-a facut sa vedem ceea ce pana atunci era de neconceput in Romania, libertatea de exprimare. In tari precum SUA, la inceputul anilor 2000 internetul era deja la un nivel de maturitate si destul de dezvoltat, iar libertatea de exprimare era garantata fara nici un fel de menajamente. Astfel urmand modele cat se poate de evidente din tara pe care o consideram la acea vreme un simbol de democratie am inceput si noi la randul nostru sa ne exprimam public.

Initial am fost timizi, comentam si scriam putin si de cele mai multe ori sub anonimat, dar aveam sa ne dam seama pe parcurs ca anonimatul nu aduce credibilitate, si ca vocea trebuie sa aiba identitate. Si uite asa am inceput sa ne transformam, sa iesim din tipare, sa ne insusim vocea si opinia si sa incepem sa “propovaduim” mai departe libertatea de opinie. De-a lungul drumului am intalnit obstacole, uneori a fost vorba de amenintari, uneori de agresiuni sau santaje, uneori de atacuri informatice, dar chiar si asa nu ne-am oprit si am continuat sa ne sustinem cauza.

Calin a inceput sa scrie articolele pe care le regasiti pe acest blog de prin 2005, l-am citit de multe ori si mi-a placut nu doar stilul in care scria ci si sinceritatea de care dadea dovada si in 2008 dupa ce in diverse ocazii dreptul la opinie si libera exprimare mi-a fost ingradit chiar si pe internet, in perioada alegerilor, pe site-uri controlate de pesedisti m-am decis sa incep sa-mi astern opinia pe avrig.eu. Au urmat o serie de ani cat se poate de interesanti, ani in care oameni simpli din popor au cerut sa le fiu vocea, sa le fac auzit mesajul pentru ca ei constransi de locul de munca, de linistea familiei sau alte aspecte nu puteau sa se exprime public. Abia atunci am inteles de ce revolutia noastra a esuat. Noi am dat jos un dictator si am pus altul care sa scrie o constitutie in care sa ne treaca pe hartie drepturile, dar nu l-am pus niciodata sa ne si respecte acele drepturi. Si uite asa de 25 de ani Romania a trait cu frica. O frica sa vorbeasca, sa se exprime si sa aiba o opinie.

Nu de putine ori am fost descurajati de impactul mic pe care-l avea un articol, de numarul mic de oameni care imparteau o opinie cu noi si nu in ultimul rand de numarul si mai mic de oameni care ne felicitau. Pentru noi povestea asta s-a nascut in urma unor lupte aprige. Prima lupta a fost cu noi insine, cei care urma sa riscam sa vorbim neintrebati si sa ne primim pedeapsa. A fost o lupta psihologica grea, dar pe care am castigat-o. Apoi a urmat o a doua lupta, acea cu familia, cu prietenii si cunoscutii care se ingrijorau in privinta noastra in momentul in care am inceput sa iesim din tipare si sa vorbim neintrebati. Pe majoritatea i-am convins, pe unii insa i-am indepartat, dar nu am pierdut mare lucru fiindca pana la urma in definitiv conteaza omul care-ti respecta caracterul, decizile si vointa, nu cel care te critica si incearca sa-ti impuna filozofia de viata a lui. Apoi, odata intrati in ritm am inceput sa ne lovim de cei care erau pusi de partide si membri de partid sau sefi pe vreundeva sa combata raspandirea oricarei informatii ce putea sa le fie potrivnica si sa ii faca sa piarda ocazia de a fura din nou din avutia noastra a tuturor.

N-am renuntat nici atunci, am pierdut uneori baze de date si ne-am invatat minte, am scris si am rescris. Ne-am pastrat pozitia si am continuat indiferent de situatie. Incet si sigur s-au trezit si altii si in Romania in nici un an s-a dezvoltat ceea ce acum numim blogosfera. Fiecare dintre cei care scriu pe bloguri a reusit sa deschida minti, indiferent daca a scris un articol pe luna sau zece articole pe zi. Si-a exprimat public o opinie, iar cei ce l-au citit de multe ori s-au regasit in articol.

Au urmat apoi retelele sociale care ne-au permis sa interactionam si cu omul de rand, cu romanul care n-a vrut sa faca multa scoala, dar care are si el o opinie, cu romanul de peste hotare sau cel care desi lucreaza intr-o institutie ca sa aiba ce pune pe masa familiei nu e de acord cu cei care-l conduc si cu ceea ce fac si care la lucru tace si inghite, dar seara refuleaza si spune public ceea ce il deranjeaza si ce se intampla, chiar daca sub anonimat. Apoi unii dintre noi am plecat si in loc sa ne pierdem de fapt ne-am regasit. Ne-am intarit psihologic.

O gramada de oameni spun cu nonsalanta ca Romania a pierdut creiere, ca Romania a pierdut valori si ca de aceea a ajuns asa de rau. Acest lucru e cat se poate de fals, fiindca noi, cei care am plecat ne-am regasit identitatea si am regasit rolul poporului nostru in istorie. Noi am cunoscut ceea ce inseamna cu adevarat democratia si asemeni unui calugar sihastru in “pustietatea” strainatatii am reusit sa intelegem ceea ce in tara multi inca nu concep. Si anume ca totul e posibil si ca nu suntem sclavii propriei tari, ci suntem cei care avem sansa sa facem diferenta. Acest soc al democratiei combinat cu luptele ideologice pe care le-am purtat in tara a reusit sa ne catapulteze si sa ne demonstreze ca orele pierdute pentru a scrie articole, ca efortul uneori financiar de a tine sus aceste site-uri si criticile, jignirile sau sabotarile de care am avut parte au avut totusi un rezultat, un rezultat imens.

Inca din cele mai vechi timpuri, istoria ne-a invatat ca cei care detin informatia in general castiga razboiul pentru ca informatia e puterea absoluta, nu banii si nu oamenii. Timp de 25 de ani partidele politice, indiferent de doctrina sau directie au detinut informatia, au manipulat-o, au deformat-o si au servit-o cosmetizata pentru a putea tine in frau populatia. Spre dezamagirea lor, acea era a inceput sa apuna prin anul 2004, iar apunerea s-a accelerat de la an la an. Presa libera s-a mutat incet incet pe internet si a transmis mesajul prin retea fiecarui roman indiferent in ce colt al lumii se afla. De fapt, pentru o scurta perioada de timp internetul a fost singurul contact activ pe care diaspora il avea cu Romania.

Facand o paralela, vreau sa va povestesc cum, anul trecut in Spania, un partid de care aproape nimeni nu auzise, infiintat de un hipster gen Remus Cernea a obtinut la Europarlamentare un mandat. Partidul respectiv s-a nascut pe internet, in urma unor “revendicari” exprimate public de un grup de persoane, n-a avut bani de campanie, n-a tiparit prea multe bannere, afise, n-a participat la emisiuni TV si n-a putut plati propagandisti. Insa, a fost prezent zi si noapte in mediul online, unde a trezit pasiuni si a convins votanti. Plaja electorala de care se bucura e destul de mica fiindca e un partid de extrema-stanga, iar cel care-l conduce e poreclti de spanioli “nepotul lui Ceausescu” datorita ideologiei pe care o are. Chiar si asa, e un exemplu clar al puterii pe care-l are internetul. Romania e intr-adevar oarecum in urma la nivelul de acces la internet, dar recuperam nu-i bai.

Revenind la oile noastre tin sa mentionez faptul ca multi au pus problema cenzurii internetului, si in ziua alegerilor chiar incepusera sa circule zvonuri cum ca, vazand impactul pe care-l are internetul mai marii tarii au decis sa-l blocheze. M-am amuzat la aflarea vestii respective si va explic si de ce. Ca sa poata face ceva efectiv oamenii astia trebuie sa izoleze Romania complet din punct de vedere al comunicatilor. Ori facand asta pun la pamant tranzactii bancare, pun la pamant vanzari online, comunicatii, transmisii radio si TV si cauzeaza pierderi in mult mai multe sectoare ale economiei. Eu m-as risca sa spun toate sectoarele fiindca toate in ziua de azi depind mai mult sau mai putin de 1 si 0.

Astfel, pentru a nu afecta in nici un fel bunul mers al lucrurilor trebuie sa lase o fereastra deschisa. Iar acea fereastra e singurul lucru de care avem noi nevoie. Pentru a explica mai pe intelesul tuturor am sa va dau un mic exemplu. Internetul are structura unei panze de paianjen. Daca rupi o legatura dintre doua puncte, mereu exista o alta legatura ocolitoare ce uneste acele puncte. In limbaj informatic, caderea unui nod de comunicare nu face decat sa intarzie propagarea informatiei cu cateva MILISECUNDE. Dar, in nici un caz nu face ca legatura dintre cele doua puncte sa se intrerupa complet, fiindca protocolul informatic pe care se bazeaza internetul e creat atat de bine incat e mereu capabil sa gaseasca instantaneu rute alternative prin care sa propage informatia, si aceste rute alternative reprezinta drumul cel mai scurt. Cand spun de noi, nu ma refer la o mana de oameni oarecare, nu ma refer doar la romani, si nu ma refer doar la oameni dintr-o anumita profesie sau categorie. Noi pe internet am reusit sa respectam un cod de onoare, nescris. Un cod ce ne-a transformat pe noi, cei care in curand vom sarbatori majoratul pe internet in primii cetateni ai globalizarii. Noi suntem acei care fara sa ne cunoastem intre noi, fara sa ne vedem intre noi luptam pentru libertatea internetului si pentru libertatea de exprimare. Noi suntem cei care am castigat poate cel mai “greu” razboi la care am participat. Si ca sa ma intelegeti mai bine va exemplific. In 2010 guverne si companii care si-au vazut “interesele” expuse public pe site-ul Wikileaks s-au decis sa porneasca o “cruciada” comuna impotriva site-ului si sa se asigure ca tot ce scrie pe el dispare din spatiul public. Au reusit pentru putin timp sa faca asta suspendand domeniul folosit de site si solicitand firmelor care-l gazduiau sa-l dea jos. Ce n-au anticipat a fost legatura invizibila dintre noi, cei care luptam chiar daca in cuantum mai mic pentru aceleasi drepturi. Astfel, pe masura ce fiecare meridian al globului intampina soarele diminetii pe internet apareau constant clone are site-ului Wikileaks propagate pe servere din intreaga lume. Si nu doar apareau, ci se si actualizau in timp real, iar pentru fiecare nou site dat jos, alte 3 ii luau locul, ajungandu-se la un momentdat la cateva mii de clone. Nu ne-a platit nimeni sa ne aducem aportul si nu am cerut niciodata nimic in schimb pentru faptul ca am riscat la propriu sa dam o mana de ajutor. Dar, ca si in alte ocazii, am facut ceea ce am considerat ca trebuie sa facem. Am pus umarul la apararea libertatii de exprimare cum am stiut mai bine. Si am invins. Nu doar guverne, nu doar interese, ci sistemul de cenzura.

In perioada 2 – 16 noiembrie 2014, tocmai tentativa de cenzura a informatiei, propagata pe media din Romania a fost cea care a aprins scanteia. Si de atunci articolele nu se mai opresc. Libertatea de exprimare e mai puternica decat oricand.

Libertatea de exprimare a triumfat dupa aproape 45 de ani de comunism si 25 de ani de tranzitie. Nu partidele au pus presedinte, nu campania electorala si nu televiziunile sau doctrinele politice. Presedintele a fost pus de libertatea de exprimare. Si tocmai libertatea de exprimare va fi cea care de acum in colo va dicta directia Romaniei, chiar daca cu pasi greoi si timizi.

Dincolo de tot ce am scris in articolul de mai sus, vreau sa va spun, voua celor ce ati ramas in tara ca noi nu suntem eroi, nu ne consideram eroi. Ne-ati cerut dupa primul tur sa fim eroi si in turul doi, insa eroi sunteti voi cei care ati stat acolo, in prima linie plini de cicatrici si care, chiar daca sub anonimat ati dat mai departe informatia. Ne-ati dat-o noua, iar noi am facut cu ea ce trebuia, am facut-o publica. Eroi sunteti voi cei care v-ati dus observatori la vot si care ati denuntat furtul. Si nu in ultimul rand eroi sunt cei care desi bolnavi s-au dus la vot, pentru binele lor si ale cunoscutilor lor. Noi suntem doar niste pioni normali pe o tabla de sah normala. Jocul in Romania de 25 de ani a ramas acelasi, insa in urma rezultatului din 16 noiembrie s-au schimbat echipele. Acum nu ramane decat sa incepeti sa duceti mai departe “mostenirea” si folosind libertatea de exprimare sa denuntati hotia si sa ne ajutati sa purificam clasa politica, de la consilieri locali si primari pana la parlamentari. Nu stiu daca presedintele a inteles ce putere detine de fapt. Sper ca mandatul pe care l-a obtinut si felul in care l-a obtinut sa-i dea curajul sa ne ceara ajutorul, iar noi, poporul vom da jos guverne si parlamente, si le vom schimba ori de cate ori e nevoie pana cand vom gasi oameni care sa ne reprezinte cu adevarat. Nu vrem perfectiune fiindca nici noi oamenii nu suntem perfecti. Vrem normalitate.

Inainte de a incheia, vreau sa clarific pentru cei care inca n-au inteles ce doreste diaspora ca, noi, cei din diaspora, cei care am reusit sa ne integram in comunitatile din care facem parte nu vrem nimic pentru noi. Noi suntem si mereu am fost mandri ca suntem romani. Dar, pe langa asta vrem sa fim mandri si de Romania!

2
Lasă un răspuns

2 Comment threads
0 Thread replies
0 Followers
 
Most reacted comment
Hottest comment thread
2 Comment authors
newest oldest most voted

Un articol de opinie foarte interesant. Ne-ar interesa in ce conditii l-am putea prelua pentru a-l inseara la rubrica de Opinie de pe site-ul https://www.sibiunews.net.
Multumim!