O buna perioada de timp m-am intrebat care va fi rolul generatiei mele pe scara istoriei, si n-am inteles pentru mult timp nimic din ceea ce se intampla in jurul meu.
Cred ca fiecare dintre noi a auzit cel putin o poveste despre generatia parintilor ce au facut o revolutie, sau cea a bunicilor si strabunicilor ce au fost chiar daca indirect participanti la doua razboaie mondiale.
Si daca mereu am fost mandri de parintii si bunicii nostri, m-am intrebat care-i rolul nostru, cu ce ii putem noi face mandri pe copii si nepotii nostri. Ce le vom putea povesti noi acestora pentru a-i motiva in viata?
Zilele trecute am aflat raspunsul. Noi poate n-o sa purtam un razboi propriu-zis si nici sa facem o revolutie, insa noi purtam lupta noastra de zi cu zi. Nu pentru binele nostru fiindca noi ne-am adaptat si ne-am calit cu vremurile, ci pentru generatia care ne va urma.
De fapt acelasi instinct de auto-conservare e ceea ce a marcat fiecare generatie, inca de la Traian si Decebal fiecare generatie a fost de sacrificiu, si fiecare generatie ce urmeaza o sa fie de sacrificiu pentru ca generatia ce-i va urma sa evolueze si sa se dezvolte.
Aportul nostru la mersul lucrurilor e fiecare like, fiecare comentariu, fiecare share, fiecare articol, fiecare poza si fiecare status. Noi n-am fost niciodata o generatie de sacrificiu, ci am fost cei care am dus mai departe mostenirea. Noi nu luptam cu gloante, luptam cu biti si tocmai am reusit prima noastra victorie pentru binele tarii noastre si a generatiei viitoare.
Lasă un răspuns