A.S. Orice utilizare a cuvantului "meniu" in articolul de mai jos face referinta la carticica de prezentare a produselor unui restaurant, nu la prodse in sine.
La scurt timp dupa ce mi-am deschis magazinul (prin 2007) am fost contactat de un patron de restaurant (de pe la noi de prin sat) care m-a rugat sa-i fac niste meniuri pentru un nou restaurant pe care avea sa-l deschida.
Viziunea lui asupra meniurilor respective era extrem de rudimentara si voia un kitsch ce nu poate sa fie descris in cuvinte, dar dat fiind faptul ca in business vointa clientului se aborteaza prin prisma dictonului: clientul nostru, stapanul nostru; n-am prea avut de ales si m-am conformat.
I-am facut meniurile intr-un mod extrem de banal pe un carton mai special, cu sigla deasupra si cu niste "valuri" colorate pe margini fara sa includ vreo imagine reala a produselor comercializate.
In anii ce au urmat am mai facut niste meniuri pentru diversi clienti si toate erau la fel de banale si seci. De fapt daca stau bine sa ma gandesc in cazul unuia dintre clienti mi-am dat seama la scurt timp dupa ce am facut meniurile ca s-a gandit sa schimbe grila de produse si a taiat cu pixul produsele pe care nu le mai comercializa, adaugand sub taietura, tot cu pixul, produsele noi pentru ca deh! sa-si refaca toate meniurile din nou il costau o adevarata avere.
Cred ca ala a fost primul moment in care mi-am dat seama cam care e nivelul de lacomie si indiferenta fata de client pe care-l afiseaza ostentativ patronii unor astfel de afaceri. Orice compromis realizat in relatia directa cu clientul final denota lacomia patronului, iar utilizarea unor meniuri jerpelite, de-a dreptul jegoase sau modificate din pix reprezinta un indicator exact al lacomiei despre care va vorbesc.
Probabil ca multi or sa asocieze contextul asta exclusiv cu Romania, insa nu-i asa fiindca am vazut si pe aici restaurante in care meniurile reprezentau ultima grija a patronilor. E drept ca pe aici astfel de situatii sunt extrem de rare pe cand in Romania sunt extrem de comune. Totusi din moment ce ele exista e bine sa fie mentionate ca sa nu se interpreteze gresit, chiar daca pana si business-urile romanesti de pe aici sunt in definitiv exceptii de la orice fel de regula.
Da' sa lasam deoparte vorbaria inutila fiindca altceva voiam sa va spun.
Ieri dupa ce m-am trezit (din somn nu din betie) am propus familiei sa iesim la o crasma ordinara (cum ii spune poporu') ca sa bem ceva, dar nu voiam chiar orice fel de crasma ci una care sa fie in buza marii, dar sa nu fie nici pe plaja fiindca n-aveam chef sa-mi scufund picioarele in nisip.
Cealalta jumatate matura a familiei a propus doua posibile destinatii si am ales-o pe a doua fiindca desi era mult mai departe, Cala Rajada are probabil cea mai frumoasa faleza din Mallorca si e un must see la ceas de seara pentru oricine vine in vizita aici in insula.
Dupa cum spuneam, am iesit sa bem ceva si sa admiram privelistea de la vreo terasa nu sa mancam fiindca pentru cina avea colega planuri marete. Asa ca ne-am asezat la o terasa care avea privelistea de mai jos si cand ospatarul ne-a intrebat daca vrem sa luam cina am negat.
Numai ca dupa ce am deschis meniurile ca sa vedem ce comandam de baut, am dat peste doua pagini de tapas in care fiecare produs era insotit de o poza realista si nu de ilustratii sau poze luate de pe net si aruncate la intamplare, asa ca impresionat de ceea ce am vazut in meniul respectiv m-am decis ca totusi n-ar strica sa amanam cina romantica in familie pentru a doua zi si sa luam cina acolo la malul marii daca tot ne-am urnit din casa si am batut atata amar de drum:
In alta ordine de idei, sunt convins de faptul ca daca meniul respectiv nu avea poze cu produsele nu comandam nimic pentru cina fiindca in afara de o denumire pompoasa, pe care oricum n-o intelegeam, habar n-aveam cum arata produsul in cauza si nu puteam sa fiu determinat in vreun fel sa-l comand doar de o serie de termeni ce par sa tina de SF-ul gastronomiei.
Astea fiind zise, daca vreodata o sa va deschideti un business in domeniu e musai sa luati in calcul calitatea meniului din toate punctele de vedere. Noi ne-am oprit la terasa respectiva pentru ca era aproape plina, desi am trecut pe langa alte terase care erau practic goale si in decizia noastra a contat enorm factorul psihologic, instinctul de turma. Numai ca instinctul asta de turma a fost la randul lui influentat de felul in care restaurantul respectiv se prezenta.
Sunt constient ca la ora realizarii unui meniu e imposibil sa se faca poze de prezentare la orice produs, mai ales in cazul ciorbelor si a tocanitelor care in definitiv se produc in functie de marimea oalei si nu per portie. Totusi orice restaurant care vinde produse ce se fac per portie si nu la gramada si care n-are poze cu produsele respective e un restaurant al carui manager habar n-are cum sa faca un business profitabil si corect.
Concluzia finala e ca meniul e cartea de vizita a oricarui restaurant si orice meniu care lasa de dorit ar trebui sa fie un deal breaker pentru ca un manager care face compromisuri in ceea ce priveste modul de prezentare a ofertei e cu siguranta dispus sa faca compromisuri si in ceea ce priveste calitatea produselor sau chiar igiena.
P.S. Stiu ca pozele astea au calitatea unui cartof fotografic, insa sunt facute cu telefonul, adica unealta aia inventata ca sa vorbesti nu sa faci poze cu ea.
P.P.S. N-am scris articolul asta ca sa ma laud ca in seara de pasti am mancat ceva delicatesa preparata de un chef in timp ce voi v-ati imbuibat cu miel, drob si alte alea tipice Pastelui ci l-am scris fiindca e o lectie de invatat de aici, atat de managerii de restaurante cat si de potentialii clienti ai acestora.