Cand fake news devin realitate

1912481

In urma cu vreo cateva zile a aparut share-uit pe Facebook, de diversi idioti, un articol de pe un site de care n-am mai auzit inainte si in care se spunea ca uraganul Irma se indreapta spre Romania si-o sa faca ravagii la fel cum a facut si prin Caraibe (nu dau link pentru ca nu l-am salvat si nici nu merita).

Desigur, cei predispusi sa muste astfel de momeli au picat in plasa si au crezut tot ceea ce s-a scris acolo.

La doua zile distanta dupa aparitia articolului, in vestul tarii a avut loc o furtuna tipica ce a cauzat cel putin 8 morti si aproape 70 de raniti (potrivit unor rapoarte provizorii), iar lucrul asta a cam confirmat predictia apocaliptica a unor producatori de fake news.

Nu stiu exact cati morti a cauzat Irma intr-o zona cat suprafata judetelor din Romania ce au fost afectate de furtuna, probabil ca putini daca tinem cont ca oamenii aia au fost evacuati din calea uraganului. Totusi sunt convins ca in mintea celor care au luat stirea respectiva drept adevarata, previziunea s-a adeverit si uite Irma, sau mai bine zis ce-a mai ramas din ea pana a ajuns in Romania a facut ravagii si pe la noi semn ca Soros, masonii sau poate chiar USR-ul ne-au condamnat pe toti sa sfarsim in flacarile iadului, sau mai bine zis in spirala uraganului Irma.

Iar daca in privinta celor care aveau deja certitudinea ca stirea e adevarata, nici nu vreau sa ma gandesc ce e azi in sufletul celor care au pus stirea respectiva in cumpana atunci cand a aparut.

In definitiv, daca va intrebati de ce se indreapta Romania cu pasi repezi spre prapastie aflati ca treaba asta se datoreaza mai ales faptului ca uneori pure coincidente vin sa confirme si sa legitimizeze o realitate falsa.