Aproape ca n-a mai ramas zi libera intr-un an in care sa nu se sarbatoreasca ceva.
De la ziua pamantului, la ziua luptei anti-cancer si pana la ziua sfantului penis toate reprezinta de fapt o dovada crasa de ipocrizie.
De ce spun asta? Pai din postura mea de spectator nu pot decat sa observ ca zilele astea la fel ca si postul la evlaviosii crestini sau Ramadanul la jihadistii cu barba reprezinta acea scurta perioada de timp in care oamenii au prilejul legitim de a se da ceea ce nu sunt de fapt.
Sa nu ma intelegeti gresit, insa unul care tine la mediul inconjurator are grija sa nu faca risipa si sa nu polueze in fiecare zi, nu doar de ziua pamantului sau ora pamantului. De asemenea, unul preocupat de soarta celor fara adapost se implica activ de fiecare data cand are ocazia si nu doar intr-o singura zi pe an. Iar exemplele astea desigur pot sa continue la nesfarsit.
Probabil ca se vor trezi cativa care sa spune ca zilele astea sunt de fapt un motiv de socializare numai ca si lucrul asta-i de-o ipocrizie de nedescris. Tonul unor astfel de zile ale orice ne trece prin cap a fost dat de comunisti cand scoteau lumea din case la fel de fel de serbari dinastea intocmai pentru a putea indoctrina si manipula masele mai usor. Era ce-i drept si un oarecare nivel de socializare, insa intr-o lume libera omul ar trebui sa socializeze doar cu cine vrea el nu cu cine-i impune societatea sau comunitatea.
Pana si serbarile istorice sunt pe alocuri monumente de ipocrizie din moment ce fiecare serbare istorica se relationeaza indirect cu vreun razboi in care au fost ucisi zeci, sute sau mii de oameni nevinovati si al caror sacrificiu nu merita intinat de prelegeri odioase inchinate tiranului care a condus armata cea mai puternica.
Sunt sigur ca in momentul in care n-o sa ne mai mintim pe noi insine ca suntem ceea n-am fost niciodata o sa traim intr-o societate mult mai justa.
