Sunt mândru că sunt român?

Ciprian a mobilizat astăzi blogosfera să scrie o postare cu titlul ,,Sunt mândru că sunt român”. Deşi ani la rând am pledat cauza României şi a românismului, anul acesta mi-e mult mai greu să fac asta. De fapt de ceva ani mi-e tot mai greu. Şi nu din cauza poporului, ci a îndobitocirii evidente pe care o suferă de mulţi ani, la comanda şi grija conducătorilor. O naţiune cu potenţial uriaş, distrusă ani la rând de conducătorii aleşi sau numiţi. Fiecare popor îşi croieşte soarta, dar la noi pare că suntem influenţaţi cum să ne-o croim. Anul acesta de 1 decembrie sunt trist. Poate de vină este şi vremea de afară. Dar îmi doresc să revin la vremurile bune când de 1 decembrie, oamenii nu se rezumau doar la coroane de flori pentru eroi, ci şi petreceau.

De fapt anul acesta, la amiază, pe la ora 12, prefectul de Sibiu, Trihenea îi aşteaptă pe toţi sibienii la un cocktails de Ziua Unirii, aşa scria ieri în primul comunicat de presă. Apoi în al doilea comunicat, faza cu cocktailul de la Ramada (plătit de Carabulea) nu mai apare. Sibienii sunt aşteptaţi doar la depuneri de coroane.

Astăzi la 15.30 Boc vine la Sibiu să inaugureze centura deşi nu este gata. Laude, osanale, limbi…

Astăzi românii merg la muncă mulţi, deşi este zi liberă prin lege. Dar ce mai contează, afacerile patronilor să prospere!?!

Astăzi am motiv de bucurie, doar pentru că stau mai mult timp cu familia: Karina şi Lili.