Redau mai jos dreptul la replica trimis azi de Corneliu Bucur referitor la articolele ziarului Tribuna despre el.
„TRIBUNA” CONFIRMĂ: S-A INTRAT OFICIAL
(ŞI OFICIOS) ÎN CAMPANIA ELIMINĂRII
DIRECTORULUI CORNELIU BUCUR DE LA CONDUCEREA
COMPLEXULUI NAŢIONAL MUZEAL „ASTRA”
Motto: „Calomniaţi, calomniaţi, ceva tot mai rămâne!”
(Beaumarchais)
După materialul (anonim) pseudo elogios, publicat cu ceva timp în urmă, în care am avut „onoarea” de a-mi apare fotografia color alături de cea a proprietarului ziarului (dl. Ilie Carabulea), motivat de faptul că eram investit (desigur, fals) ca suporter al proiectului „Cartierul verde” din Dumbrava Sibiului, am încercat să-mi „repar onoarea”, publicând, pe blog, un text care reaşeza Adevărul în limitele sale fireşti!
Având o educaţie riguroasă şi principii ferme, nu pot pactiza cu minciuna şi impostura, ca atare, eram obligat, faţă de propria-mi conştiinţă, să îndrept neadevărurile publicate, care distorsionează grav afirmaţiile mele, rostite în timpul dezbaterii publice, în faţa a numeroşi ziarişti din Sibiu, în legătură cu proiectul „Cartierul verde” de la „Sitex”, Dumbrava.
Mă aşteptam, de a doua zi, la o reacţie „de atac”, dar iată că aceasta a întârziat până astăzi. Sunt onorat că mi se oferă, din nou prima pagină (în alte împrejurări, m-ar fi costat cam mult) şi, în semn de recunoştinţă, mă văd obligat să şi răspund. O fac pe scurt şi la obiect, cu tot respectul pentru cititori, deşi anonimatul articolului nu m-ar fi obligat la un răspuns.
1. Cred cu toată convingerea că dl. Carabulea şi-ar fi dorit fierbinte un „arendaş” cu calităţile mele de manager şi sunt convins că afacerile i-ar fi prosperat, dar suntem personalităţi incompatibile, fiecare cu calităţile şi defectele sale.
În materie de tratare a salariaţilor ca „supuşi” (cu tot tacâmul unui asemenea tratament), recunosc că nu am cum să-l concurez pe dl. Carabulea (şi cred că puţină lume din Sibiu ar putea-o face!). Ar fi mult până departe!
3. Oare, dl. Carabulea o fi aflat între timp că nu e Dumnezeu? Eu o ştiu din fragedă pruncie, de la bunica mea din Şeica Mare, care m-a educat religios, şi de aceea mă tem de pedeapsa lui Dumnezeu. Alţi nu învaţă această lecţie fundamentală, orice li s-ar întâmpla, până la sfârşitul vieţii lor (o persoană educată religios nu spurcă lumea în a treia săptămână din Postul cel mare al Sfintelor Paşti).
4. Mi-este teamă că în materie de plimbat nepoţii şi timp oferit familiei, „prestez” net superior dlui Carabulea (desigur, din motive „lipsă afaceri”), aşa că să-i lăsăm pe alţii să moralizeze pe tema asta.
5. Nu numai că nu intenţionez să-mi concediez colegii (deşi unii ar merita-o), în această perioadă de criză, ci, mai mult, noi continuăm cu angajările. Blasfemia lansată în presă, cu perfidia unui intrigant „de profesie”, specialist în calomnii, este invalidată de toate documentele de serviciu, chiar şi de Organigrama şi Statul de funcţiuni pentru anul 2009, pregătite pentru şedinţa din 16 martie, suspendată abuziv, de către reprezentantul Consiliului Judeţean în C.A., juristul Linde Cristina prin încălcarea atribuţiilor mele (ştiind prea bine că şedinţele de C.A. se convoacă, sunt conduse şi se sfârşesc numai prin deciziile preşedintelui C.A. adică ale subsemnatului).
Stupefiant, dar întru totul explicabil, având în vedere mandatul încredinţat (acela de compromitere şi destabilizare a poziţiei şi imaginii mele ca manager al C.N.M.”Astra”), este faptul că mi se impută mie o asemenea atitudine şi iniţiativă, deşi cel care a afirmat, rituos, începând cu prima şedinţă a plenului Consiliului Judeţean şi cu cea dintâi şedinţă a Consiliului de Administraţie al C.N.M.”Astra”, că schema de personal a muzeului este exagerată şi ca atare trebuie redusă, „schema de personal a Muzeului Astra este prea încărcată”, „nu se justifică atâţia salariaţi la Muzeul „Astra”, „mai ales în condiţiile crizei actuale, ar trebui să Vă gândiţi la reevaluarea schemei de personal”a fost consilierul judeţean arh. Paul Niedermaier.
Dacă dl. preşedinte Bottesch „nu vede nici un motiv pentru care să se reducă personalul C.N.M.”Astra”, să-l capaciteze de acest lucru pe eminenţa sa, dl. membru corespondent al Academiei Române, Paul Niedermaier, ca să ne scutească pe viitor măcar de „placa preferată” pusă ostentativ, la fiecare şedinţă!
6. Cât priveşte sondajul de opinie adresat şefilor de unităţi muzeale şi servicii, acesta a existat, într-adevăr, ca un demers tehnic, de tip sociologic şi l-am solicitat în scris, tocmai pentru a putea demonstra, negru pe alb (sau albastru pe alb), dlui consilier arh. Paul Niedermaier (în calitatea sa de membru al C.A. al C.N.M.”Astra”), că poziţia mea, afirmată răspicat de fiecare dată când domnia sa a afirmat „teza” reducerii obligatorii a personalului, această evaluare este susţinută de toţi colegii. Aşa că nici acest argument, invocat drept „arma crimei” nu probează nicidecum, o intenţie de reducere a schemei. Dacă aş fi dorit să fac acest lucru, aş fi prezentat la acea şedinţă „de pomină” o schemă reducă cu 10%.
Aşadar, în modul în care am procedat în cazul în speţă (şi mă felicit pentru inspiraţia care am avut-o), am putut demonstra dlui Niedermaier, că tot colectivul îmi susţine punctul de vedere. Nu suntem nici măcar suficienţi, la câte proiecte avem în derulare, la ce patrimoniu gestionăm şi protejăm, şi la ce suprafeţe expoziţionale avem de îngrijit, la câţi vizitatori avem, anual, la câte publicaţii edităm, la ce servicii prestăm pentru cultura naţională! (Ceea ce nu însemnează că toţi colegii îşi fac datoria!)
În acelaşi timp, am obţinut, datorită efectelor nocive apărute în presă, în sensul afectării grave a imaginii mele, prin afirmaţiile dnei Linde Cristina cum că doresc să reduc personalul, probe concludente în instanţă, pentru a pretinde daune morale pentru prejudiciile grave, de ordin moral, aduse de persoane care îmi poartă „sâmbetele”, în şedinţele C.A., de această dată induse în eroare de „binevoitorii” din instituţie care au dorit „să pescuiască” în apele tulburi provocate de dorita mea înlocuire din funcţie spunându-i probabil „acum e momentul să atacăm” (de la Dan Purice am aflat despre confesiunea unui general sovietic făcută unui politician român: „nu are Uniunea Sovietică atâtea securi, câte cozi de topor găsim în România”). Aceştia sunt cei care, în netrebnicia lor (de la a nu fi buni nici măcar în treaba pe care o fac), tare s-ar bucura să mă vadă „dus”. Şi nu oricum, ci, mai ales, mânjit cu mocirla făcută de ei înşişi. Scopul meschin al lor, acela de a se instala ei în fotoliul directorului, inaccesibil altfel, decât prin trădări „de doi bani”, le-a „scuzat” mijloacele imorale.
7. Dacă povestea cu „salariaţi mai puţini” am lămurit-o, sper (măcar pentru cei de bună credinţă), să lămurim şi altă poveste „cusută cu aţă albă” (care-i face pe „bunii mei amici” de altă dată, astăzi „tribunarzi”, să spumege. (Ceea ce mă face să reflectez la un celebru aforism „Tratează-ţi prietenii de astăzi, ca pe viitori duşmani de mâine şi pe aceia ca pe posibilii viitori prieteni!”): aceea a bugetului instituţiei pe acest an”. Că bugetul nu este, aşadar, suficient, nici măcar la limita inferioară a necesităţilor din acest an, dovadă este că din ziua aflării cifrelor de buget, am depus un memoriu la Consiliul Judeţean prin care am solicitat 1 milion lei suplimentar, la prima rectificare. Concret. Situaţia este următoarea:
– prin alocaţia bugetară pe anul 2009, am primit suma de 7.195 mii lei faţă de suma solicitată 13.603, 80 mii lei, adică mai puţin cu 6.408,8 mii lei, de. De unde până unde, atunci, informaţia dată de Tribuna că am primit „cu peste 1 milion mai mult decât se credea”. Se credea de cine? Bugetul estimat de noi ca strict necesar este cel mult egal cu acela al bugetelor altor muzee naţionale, cu un patrimoniu mult inferior, performanţe inferioare, comparativ cu cele obţinute de noi!
8. Regret şi o altă dezinformare a „Tribunei”, inocentă sau voită: în pofida diversiunii provocate, premeditat, de Linde Cristina, în şedinţa din 16.03 (în sensul declaraţiei sale că acea adresă primită de la conducerea C.J. în ziua de 5 martie, ar reprezenta o simplă formalitate („o circulară pe un format tipizat, trimisă din oficiu, anual”, tuturor instituţiilor), neavând caracter de urgenţă şi autoritatea de a impune o rezolvare şi un răspuns prompt, până la data anunţată riguros în adresa C.J. de 18.03). Procedeul a fost subtil, tocmai pentru a nu mai supune în discuţie, spre a fi aprobate, Organigrama şi Statul de Funcţiuni, refăcute conform legislaţiei în vigoare: legea Muzeelor şi Colecţiilor, din anul 2006. Aşadar, noi am expediat cele 2 materiale solicitate în ziua de 17.03, orele 8,30, deîndată ce dl. Nicola Iordan, apelat telefonic, ne-a răspuns că lucrurile nu stau nicidecum aşa cum le-a prezentat, în şedinţă, dna Linde Cristina şi că dânsul aşteaptă, în termenul stabilit, documentele solicitate! Or „ieri la prânz”, după cum afirmă „Tribuna”, corespunde zilei de 18 martie, orele 12,00. Mi-e greu să cred că al nostru curier personal s-a pierdut între Piaţa Mică şi sediul C.J., din momentul plecării cu documentele cerute de C.J., timp de peste 24 ore!
Da, în vreme ce noi am răspuns prompt fiecărei solicitări a forului tutelar, eu, ca director general, mai aştept confirmarea conducerii C.J. din data de 11 martie, când am trimis C.J. cu adresa 183/11.03.a.c, obiecţiunile la Contractul meu de management, semnat în 6 martie, la sediul C.J., privind acceptarea sau nu a obiecţiunilor formulate, pentru o nouă negociere a contractului care trebuie să aibă acordul părţilor (cf. Codului Muncii).
9. La sfârşit, „pachetul sesizărilor” primite de Consiliul Judeţean.
Dacă ne-a lăsat ca moştenire, „ceva” temeinic, comunismul, trebuie să recunoaştem că această tristă şi împovărătoare moştenire, până la desfigurarea portretului nostru etno-psihologic, constă în delaţiuni, inclusiv sub forma de „sesizări”, clasate printre cele mai răspândite năravuri sociale, prin care se evidenţiază adevăraţii „salvatori ai patriei”.
Aici se impune, însă, o reflexie referitoare la deontologia unui manager, fie acesta chiar şi preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu. Declaraţia dlui preşedinte Martin Bottesch, citată de Tribuna, cum că: „Au fost mai multe sesizări la adresa dlui Corneliu Bucur. Angajaţii arată că există o situaţie tensionată, care s-ar datora domnului Bucur”, conduce la concluzia că, indiferent de motive, dl.preşedinte al C.J. nu a găsit, niciodată, de cuviinţă să analizăm, împreună, acele sesizări, sau măcar să-mi ceară o explicaţie referitoare la substanţa sesizărilor şi reclamaţiilor, pentru a-şi face o justă apreciere privind Adevărul conform dictonului lativ, de minimă etică, „Audietur altera pars”. Dacă, însă, dânsul se referă la acele abominabile acuze şi ameninţări proferate la adresa mea, în anul 2006, cuprinzând şi ameninţările cu moartea, cu violarea soţiei şi fetei mele, cu uciderea nepoţilor, cu incendierea locuinţei şi autoturismului, etc., atunci, cazul este clasat de Justiţie, încă de anul trecut, care l-a condamnat penal, pe fostul coleg, Remus Iancu, coautorul scenariului mizerabil de compromitere morală şi de eliminare a mea din funcţie şi din viaţa culturală (autorii erau servitorii unei „Case” mai mari, ale cărei interese li imagini le-au sfărâmat rău de tot dezvăluind matrapazlâcurile de tot felul cu banii alocaţi, prin votul Parlamentului, pentru investiţii în infrastructura culturală a Sibiului şi convertirea (prin deturnarea a 150 miliarde lei) în „Bunuri si servicii culturale” – de fapt o megaafacere de tip interlop. Oare, acel caz, nu i-a sugestionat dlui preşedinte Bottesch ce valoare au aceste delaţiuni? Le creditează în continuare şi nici măcar nu consideră demn de a le discuta şi lămuri împreună? Şi îşi mai permite să le declare presei ca fiind incriminante la adresa mea?
Îmi asum „situaţiile tensionate” din muzeu, reclamate, de ani de zile, de mediocritatea şi impostura profesională, care nu poate lipsi din instituţia noastră, aşa cum nu lipseşte din nici o altă instituţie din România şi, probabil, nici din C.J.! Acolo unde totul se mişcă încet şi contraperformant (mediocre) iar leneşii şi nonvalorile nu sunt deranjaţi cu nimic, nu apar nici un fel de tensiuni, iar rezultatele sunt „pe măsură”. Pe dl. preşedinte Bottesch, nu „tensiunile” din Muzeul „Astra” ar trebui să-l impresioneze, ci performanţele, cu totul remarcabile, obţinute în ultimii 3 ani, de aceea, îl rog pe această cale să le evalueze pe acestea, singurele obiective şi palpabile, cu obiectivitate, fără nici o discriminare şi tentă persecutivă! Poate că astfel, de ziua mea, în 25 aprilie, nu voi mai primi o adresă de trimitere în pensie, ca în anul 2007, ci o scrisoare de felicitare aşa cum se obişnuieşte între persoane onorabile (şi cu pretenţii) în toate societăţile democratice (autentice).
Cât priveşte urările sincere din finalul articolului din „Tribuna”, de a conduce, încă un mandat instituţia (publicat, datorită laşităţii Redacţiei, anonim), exprim cele mai sincere mulţumiri Redacţiei, parafrazând cu un cunoscut proverb popular: „Dă Doamne, ca ruga măgarului să urce măcar o dată până la Cer!
Fără nici o stimă,
Prof. Corneliu Bucur,
Director general