Satisfactia mediocritatii

1680267

Ieri eram la MediaMarkt (un fel de eMag spaniol nemtesc ce a aparut in plina criza, cotropitor si a acaparat toata scena de electro-ITC de pe la noi) unde asteptam sa mi se livreze noua achizitie in materie de telefonie mobila. Pe la astia sistemul e simplu. Ofertele astea de lichidare de stoc nu le baga cu livrare la domiciliu, dar le poti achizitiona online si in maxim 2 ore iti poti ridica comanda de la cel mai apropiat magazin.

Asa ca am facut comanda, am platit, mi-am tiparit tidula si m-am pornit spre magazin. Acolo am tras numar de ordine si mi-am asteptat randul ce trebuia sa vina destul de repede, insa din cauza unei erori (mai gresesc si calculatoarele astea…) mi s-a anulat numarul de ordine si am asteptat ceva mai mult pana a terminat una din domnisoarele de la ghiseu cu un retur.

Ma rog, nu pot sa ma plang prea tare de timpul de asteptare. Am stat ce-i drept vreo 30 de minute, insa in „sala de asteptare” e o masa, scaune inalte ca de bar si WiFi gratis.

Anyway, cat am asteptat acolo am remarcat o scena de care am mai avut parte in trecut si care poate sa fie rezumata prin sintagma: satisfactia mediocritatii.

Stiu ca ceea ce urmeaza sa scriu o sa sune destul de cinic si deplasat, insa imi asum ca de obicei.

In urma cu 21 de ani mama imi lua primul calculator, un 8086 la mana a doua ce avea o vechime de cel putin 10 ani. Calculatorul cu tot cu imprimanta matriceala costase o avere la vremea respectiva cu toate ca mama era una dintre putinele persoane ce in anii aia isi permitea o astfel de aroganta.

N-am nici cea mai mica intentie sa ma laud cu treaba asta mai ales ca banii aia s-au dus asa usor cum au si venit, dar vreau ma folosesc de introducerea asta pentru a face mai usor de inteles ideile ce urmeaza.

In 1996 eram singurul copil din tot orasul care avea PC acasa si in ciuda acestui fapt nici eu nici mama nu ne-am laudat cu „performanta” asta in vreun fel, dat fiind faptul ca investitia respectiva era menita sa-mi contribuie la educatie (ceea ce a si facut) si era o investitie normala pentru familia noastra si genul de aspiratii pe care le aveam.

Zece ani mai tarziu puneam bazele propriei firme si incepeam sa vand PC-uri unor familii mai mult sau mai putin instarite de prin oras si din imprejurimi si pe masura ce vindeam mai multe calculatoare low-end catre familii medii remarcam tot mai des ceea ce eu numesc satisfactia mediocritatii.

Ieri in timp ce asteptam acolo in sala am observat la unul dintre ghisee un cuplu format dintr-o mama trecuta de 50 de ani (sau cel putin asa parea) si baiatul ei (sau poate nepotul) ce nu parea sa aiba nici macar 18 ani. Pe baiat l-am remarcat primul fiindca se plimba intr-una in spatele mamei intr-un spatiu imaginar de vreo 2 metri patrati, usor aplecat in fata. De putinele dati cand dadea ochii cu lumea din jur afisa un oarecare retard fiindca parea ca-si misca necontrolat capul semn ca se plimba intr-una fiindca avea un mic handicap.

Mama lui era la un ghiseu de finantare si voia sa-i ia pruncului un calculator in rate pe un credit dinala doar cu buletinul. Nu m-am uitat foarte atent pe cutie cand le-a adus angajatul, insa am presupus de la bun inceput ca e vorba de ceva ieftin mai ales ca MediaMarkt avea lichidare de stoc cu preturi de dumping la o gramada de produse ce nu s-au vandut in cadrul unei campanii anterioare.

In fine, nu e vorba neaparat de costul produsului fiindca si eu am cumparat doar fiindca era pret de dumping si astfel am putut sa achizitionez un produs nou la pret de consignatie.

Ca la orice achizitie cu finantare e nevoie de ceva birocratie fiindca magazinul face o solicitare catre banca la care clientul are deschis contul de economii, salariu, pensie etc. si in functie de raspunsul bancii se aproba sau nu finantarea pe suma solicitata sau pe o suma mai mica.

Cred ca femeia avea contul la alta banca decat cea cu care lucreaza de obicei magazinul, fapt ce a complicat putin procesul si a intarziat finalizarea tranzactiei. Cand intr-un final s-a aprobat finantarea si angajata magazinului a trimis comanda pentru procesare, mama baiatului s-a intors cu fata catre noi, amarastenii ce asteptau sa-si ridice comenzile online platite cu banii jos si a afisat un zambet putin fortat, iar per ansamblu expresivitatea fetei parea sa transmita satisfactia unei victorii colosale.

Cand privirile ni s-au intersectat si i-am citit pe fata expresia satisfactiei mediocritatii mi-am adus aminte de o parte din clientii mei, genul ala de oameni si saraci si cu pretentii care faceau fix acelasi gest cand erau insotiti de ceva neamuri sau cand se aflau in aceeasi incapere cu alti clienti de-ai mei.

Si scriu randurile astea fiindca eu unu n-am putut sa inteleg niciodata ce satisfactie sau grad de superioritate ti-ar putea acorda mediocritatea si mai ales ce satisfactie ai putea avea de la un produs de consum prezent in aproape fiecare casa intr-o societate unde pana si cei mai saraci isi rup de la gura pentru putina tehnologie indiferent cat de proasta si rudimentara e in raport cu standardele pietei actuale?