Ieri mi-a dat nevasta un link de Amazon cu niste oale ce costa putin peste 200 de euro (la reducere).
Pentru ca nu-s expert in oale mi-am intrebat nevasta ce anume fac oalele respective incat sa justifice pretul ala pentru ca din descriere par niste banale oale de tabla si nimic mai mult.
Ei bine, ca sa va satisfac si voua curiozitatea va spun ca n-au nimic special, ci sunt niste oale banale din tabla, iar pretul pe care-l au e justificat doar de faptul ca au denumire frantuzeasca, si stim cu totii ca de la nisipul, soarele si apa din Saint Tropez si pana la rahatul de caine din ghetourile in care traiesc maghrebienii, tot ce are denumire frantuzeasca costa scump. De asemenea o alta justificare a pretului pare sa fie faptul ca Jaime Oliver foloseste oalele respective in emisiunea lui si daca un bucatar de la TV cu un contract de publicitate foloseste oalele alea, inseamna ca orice bucatar amator poate sa devina peste noapte chef doar daca foloseste oalele respective.
Logic nu?
La fel de logic precum achizitia unui iPhone ultimul model la abonament de minim 20 de euro pe luna atunci cand tu nu-ti permiti sa-ti cumperi nimic din App Store, sau precum achiztionarea unei masini cu motor cat se poate de puternic si montarea de GPL pentru ca motorina e scumpa coaie.
Si paradoxul asta nu se opreste aici pentru ca romanii din diaspora au dus absurditatea la un alt nivel din moment ce prefera sa cumpere la pret aproape dublu si transportate in conditii improprii produse alimentare romanesti ce contin infinit mai multe E-uri si/sau aditivi decat produsele naturale locale ce sunt mai ieftine.
Ce dovedeste fiecare exemplu din cele date mai sus? Pai e simplu, dovedeste capacitatea noastra ca specie de a cumpara rahat la pret de caviar doar asa pentru ca ne permitem cu totii luxul asta si cam atat.
Pana la urma treaba e ca la curve, daca n-ar exista cerere n-ar exista nici oferta.