Pe vremea mea câinii erau câini

Pe vremea mea câinii erau câini

De creo câțiva ani e o întreagă tevatură feisbucistică (și nu numai) pe tema petardelor și a animalelor care se sperie și fac pe ele din pricina petardelor.

Nu intenționam să scriu articolul ăsta pentru că deja probabil ați intuit opinia mea pe subiect, dar tocmai am dat de duma asta de pe Facebook și m-am gândit că poate nu e o idee foarte rea să reiterez anumite aspecte relaționate cu povestea asta:

Pe vremea mea câinii erau câini

Așa că să începem cu începutul.

Pe vremea mea, adică acum vreo douăj de ani, scopul câinelui la casa omului era acela de pază.

Pe vremea mea câinii erau câini

Câinele se găsea de obicei pe la sate, comune, orașe mai mici (acolo unde existau curți) și în periferia orașelor mari (doar acolo unde erau curți).

Nu găseai câine la bloc pentru că era imposibil de ținut sau întreținut.

Nici câine de talie mică nu prea găseai pentru că lumea căuta un câine robust care să protejeze proprietatea și să fie rezistent la intemperii și agresiuni externe.

Numai că odată cu emanciparea românească, adică trecerea la cele vestice, câinele a devenit un accesoriu la modă.

Blocurile s-au umplut de ghioarle luate pe sprânceană de la pet-shop (foarte puțini din câinii de casă provin din adăposturi).

Evident, pentru mușterii n-a contat deloc reziliența câinelui ci rasa și aspectul fizic.

Așa s-a făcut că s-au umplut blocurile de niște șobolani cu grave probleme cardiace, dar trecuți pe la chirurgie estetică.

Fiind vorba de câini pe care-i bate până și cea mai jigărită pisică e normal ca rezistența și reziliența lor să fie aproape nulă.

În ultimii zece ani a avut loc un fel de pizdificare a câinilor din marile orașe, pizdificare ce are ca efect umflatul cozii sau dezvoltarea diverselor boli în condiții de stres extrem.

Din păcate cuțofilii nu înțeleg că astfel de câini sunt de fapt bombe cu ceas, care pot să moară de infarct și de la o explozie de roată sau un claxon mai ascuțit, nu doar de la petarde.

Nici măcar ăia care au câini betegi și bagă în ei până și homeopate nu înțeleg faptul că în goana lor după perfecțiune vizuală au făcut un compromis ce le vulnerabilizează animalul de companie.

Din păcate nu prea ai cu cine să discuți, la modul decent și logic, treburile astea fără să-ți iei pumni și sticle în cap (metaforic vorbind).

Posesorii de astfel de animale de companie sunt ca părinții de copii care au jdemii de alergii și intoleranțe.

Pe stilul Golum, nu te poți apropia nici măcar cu prăjina de comoara lor.

Pe vremea mea câinii erau câini