Omul care nu vrea sa mai vada marea

Povestita de un prieten care a venit pe aici in concediu cateva zile si intr-o seara la o bere mi-a relatat o intamplare recenta.

La ferma la care lucreaza prietenul respectiv a ajuns un sirian, solicitant de azil ce incearca sa faca tot posibilul ca sa se incadreze in societatea adoptiva. 

Evident ca vointa de munca e un criteriu primordial si atunci cand i s-a oferit posibilitatea sa lucreze la o ferma, desi el e contabil a acceptat fara sa ezite desi probabil habar n-avea ce atributii urma sa aiba.

In cele 5-6 luni cat are deja de cand lucra la ferma respectiva sirianul a invatat sa comunice in germana suficient incat sa se inteleaga cu colegii de munca si pe subiecte ce nu tin de activitatea pe care o desfasoara acolo. 

Asa ca prietenul meu l-a intrebat unde vrea sa-si petreaca concediul marturisindu-i ca el vine in Mallorca in concediu fiindca ii e dor de mare si de plaje.

Sirianul a raspuns ca el nu vrea sa mai vada marea cat timp o sa traiasca, o atitudine ce i-a provocat curiozitate prietenului meu din moment ce fiecare dintre noi ar vrea sa petreaca macar cateva zile la malul marii in fiecare an daca nu cumva intreaga viata.

A cerut detalii si sirianul i-a povestit traumele prin care a trecut ca sa ajunga in Europa intr-un moment de disperare, despre cele trei barci cu care a incercat sa traverseze Mediterrana ce s-au scufundat pe rand sub greutatea sutelor de oameni care fugeau disperati din calea razboiului.

I-a povestit cum prima barca ce avea o anvergura de doar 9m s-a scufundat la cativa km. dupa ce a parasit coasta Turciei sub greutatea celor 400 de persoane de pe ea si cum in timp ce unii au fost salvati sau au reusit sa ajunga intr-un fel la mal altii si-au gasit sfarsitul. Apoi cum a doua barca in care s-a urcat a avut aceeasi soarta si cum locul din barca se cumpara cu bani grei si venea cu niste reguli stricte precum interzicerea de a umfla vesta de salvare inainte ca barca sa se scufunde, interzicerea oricarei miscari de orice tip ce putea sa cauzeze scufundarea barcii sau imposibilitatea de a-ti face nevoile fiziologice altundeva decat in proprii pantaloni sau intr-o punga introdusa in pantaloni pe tot parcursul celor cateva zile si nopti petrecute pe mare.

Apoi i-a marturisit ca a treia barca pe care s-a urcat a fost "cu noroc" pentru ca a rezistat mai mult decat celelalte sub greutatea sutelor de oameni de pe ea si a ajuns in largul coastelor italiene unde a inceput sa se scufunde si de unde majoritatea celor care o ocupau au fost intr-un final salvati de catre paza de coasta a Italiei.

Evident ca in pofida acestei povesti de viata, in pofida realitatii crunte din spatele disperarii ce-i impinge pe acesti oameni sa-si riste viata intr-un astfel de hal or sa existe mereu bravii iubitori de aproape care in numele unui prieten imaginar lupta impotriva prietenului imaginar al celorlalti invocand fel de fel de argumente si explicatii impertinente fara sa-si asume macar faptul ca visul lor a ajuns sa fie cosmarul celorlalti.

Omul care nu vrea sa mai vada marea

 

14
Lasă un răspuns

2 Comment threads
12 Thread replies
0 Followers
 
Most reacted comment
Hottest comment thread
3 Comment authors
newest oldest most voted

Stiu ca o sa zica lumea ca-s rasista, dar eu nu vad cu ochi buni refugiatii, pur si simplu n-am cum dupa cele intamplate. Cred ca foarte putini dintre ei reusesc sa se integreze, mare parte dintre acestia sunt pusi doar pe rele.

Asemenea tragedii sunt intelese doar de aia care au mai mult de un neuron si ceva inima in ei. Trist.

P.S. Eu nu ma omor sa vad marea pentru ca in afara de caldura, tantari si miros de balta … pur si simplu nu prea inteleg care e vrajala cu ea.