Initial am vrut sa folosesc „RIP: 2004 – 2016” drept titlu, insa nu! n-am de gand sa dramatizez sau sa expun situatia mai tragic decat este de fapt.
Totusi, fiindca am citit un articol mai devreme oarecum pe subiect, articol care prezinta in cazul Poloniei o concluzie pe care am reiterat-o de cateva ori si eu in articolele mele si in discutii private m-am decis sa aprofundez putin pe subiect.
Sa lamurim o chestie de la bun inceput. Romania si Europa de Est n-au fost niciodata majoritar „de dreapta” si capitaliste, iar chiar daca pentru o scurta perioada de timp s-a schimbat directia, lucrul asta se datoreaza faptului ca cei cu drept de vot (nu conteaza cati si ce varsta au) si-au pus increderea in „ceilalti”.
Oricat de absurd ar suna treaba asta e foarte important sa ne asumam faptul ca in 2004 majoritatea romanilor n-au votat in favoarea lui Basescu ci impotriva lui Nastase, la fel cum s-a intamplat 10 ani mai tarziu cu Ponta si Iohannis sau 8 ani mai devreme cu Iliescu si Constantinescu.
Am si scris la un moment dat faptul ca in cadrul sistemului nostru politic suntem condamnati sa alegem mereu raul cel mai mic si cam atat, si fix asta s-a intamplat la aproape fiecare scrutin democratic. Spun la aproape fiecare pentru ca primele alegeri „libere” din Romania au fost masluite grosolan si stim cu totii lucrul asta.
Dar sa revenim la anul 2004, anul in care in ciuda progresului evident facut de guvernul Nastase stanga s-a trezit c-a pierdut fara drept de apel alegerile cam la fel cum a patit dreapta in 2016. Stiti care-i singurul lucru ce-i maneaza pe oameni la lupta indiferent de natura ei? E frica, iar frica poate sa ia diferite forme, aproape imperceptibile.
In 2004 oamenii au votat cu Basescu pentru ca s-au simtit oarecum prizonieri si pentru ca tolerabilitatea smenurilor facute de mafiotii care s-au aciuat pe langa Nastase ajunsese la paroxism. Foarte multa lume considera faptul ca actualii smenari cu influenta in parlament s-au imbogatit imediat dupa ce a a picat Ceausescu, insa nu-i chiar asa pentru ca oamenii care azi conduc Romania din umbra au dat majoritatea tunurilor dupa 1999, iar pe langa ei gainari cu functii mici te santajau si extorsionau pe fata fara scrupule si fara jena. Si n-o spun pentru c-am citit pe vreundeva pe net treaba asta cum fac multi altii ca sa-si argumenteze opinile proprii ci fiindca am trait vremurile alea, am lucrat direct cu oameni care erau victimele unor astfel de indivizi si am auzit suficiente povesti de viata incat sa-mi fac o idee suficient de concreta privind situatia globala.
In 2004 am votat pentru prima data si l-am votat pe Basescu, chiar daca din punct de vedere politic nu intelegeam prea bine ce inseamna lucrul asta. Stiam ca Basescu face parte din „garda veche”, cea care a pus pe picioare PD-ul, un presupus adversar al PDSR-ului. Mai stiam ca a fost ministru la transporturi si ca dupa ce a petecit niste drumuri a umplut tara cu pancarte pe care scria „aici sunt banii dumneavoastra”. Ba mai mult stiam ca e o taxa care-i poarta numele si care a fost instituita pentru intretinerea drumurilor pe care le-a petecit, intretinere ce nu s-a prea facut.
Eram la inceput de drum din foarte multe puncte de vedere, dar parea un inceput promitator.
Si totusi lucrurile s-au schimbat in urma votului respectiv pentru ca „dreapta” s-a apucat sa-i inlocuiasca pe oamenii „stangii” cu ai lor si lucrul asta a generat o stare de liniste. N-au disparut in totalitate mafiotii din institutii, dar spre norocul nostru aia vechi si cu experienta au fost inlocuiti cu unii fara prea multa experienta, dar la fel de infometati. Si celor ce au urmat le-a cam luat timp sa se acomodeze, iar timpul asta s-a scurs in favoarea noastra.
Chiar si asa fiind „de dreapta” erau obligati sa ia masuri „de dreapta” asa ca au trecut la cota unica de impozitare, lucru ce a stimulat o serie de investitii interne si a mai dinamizat economia. In acelasi timp UE a inceput sa-si deschida bratele catre romani si Romania si-a deschis granitele catre UE, iar eliminarea taxelor de import precum si aparitia unor noi oportunitati pentru romani au ridicat si mai sus stacheta.
A fost benefica alegerea lui Basescu in 2004? Indubitabil.
Apoi a venit criza si in plina criza am inteles ca „dreapta” politica din Romania nu-i chiar asa dreapta precum s-ar presupune din moment ce in mare parte masurile anti-criza luate au avut rolul sa oblige mediul de afaceri sa plateasca factura crizei. Ma rog, nu doar factura crizei ci si factura smenurilor facute in criza.
2009, desi a fost un an bun pentru mine pe plan profesional mi-a lasat un gust amar, suficient de amar incat sa ma gandesc serios sa renunt si sa plec. Blatul dreptei cu stanga sub formula USL-ului, desi era menit sa lupte impotriva „tiranului” Basescu mi-a provocat la scurt timp lehamite pentru ca am inteles de la bun inceput ca desi aparusera ceva oameni noi pe acolo sforile erau trase tot de cei cu state vechi, iar daca in oala mai adaugam si spectrul fostilor securisti de prin partide si din institutii atunci lehamitea devine reala.
Am plecat din Romania in 2010 convins ca Romania o sa se schimbe, insa nu suficient de repede precum voiam eu sa se schimbe si eu unul nu sunt un om rabdator, deci n-am avut motive sa astept.
Chiar daca am plecat n-am renuntat sa sper sau sa ma implic si n-am facut-o fiindca m-ar mai lega ceva concret ci fiindca am considerat ca evolutia ideologica a tarii in care am crescut si m-am nascut e inainte de toate o datorie morala a fiecarui individ. Bunicii mei au luptat in razboi si s-au chinuit in comunism fara sa-si piarda speranta ca o sa vina momentul in care tara o sa scape de sub asuprirea comunista si o sa redevina libera.
Tin minte cum prin 1996 faceam glume pe seama bunicii care a gasit loc de cinste intre icoane unui poster electoral de-al lui Constantinescu, poate singurul candidat la presedentie de la vremea respectiva ce nu venea din spectrul FSN-ului sau din sferele securitatii. N-am prea inteles atunci de ce facuse lucrul asta, insa pe masura ce au trecut anii mi-am dat seama ca pentru niste oameni harnici si fara prea multa scoala precum bunicii mei, oameni care au fost asupriti si persecutati de catre comunisti, venirea la conducere a unora precum Constantinescu reprezenta o adevarata raza de soare dupa guvernarea 1992-1996 ce s-a impus cu forta din moment ce anterior Iliescu a folosit minerii drept instrument de intimidare a maselor ce se puteau dovedi potrivnice noului regim.
Constantinescu a dat-o in bara si Basescu a dat-o in bara, dar asta se datoreaza faptului ca s-au inconjurat de oameni duplicitari si subordonati unor interese meschine. Ma rog, in cazul lui Basescu si el a fost duplicitar si subordonat unor interese meschine.
Dupa ce am plecat din Romania nu mi-am prea pus speranta in „dreapta” politica pentru ca dupa cum spuneam Romania nu prea are dreapta politica. Are ce-i drept niste oameni politici cu ideologii politice de dreapta, insa oamenii aia n-au capacitatea sa pupe prea repede fraiele vreunui partid de dreapta. De fapt atunci cand am aflat de fuziunea PDL-ului cu PNL-ul mi-am dat seama ca viitorul tarii o sa ramana amanetat acelorasi grupuri de mafioti pentru mult mai mult timp decat anticipasem initial.
Si totusi cand ma asteptam mai putin schimbarea s-a produs, dar s-a produs in baza unei tragedii si a emotiei provocate de tragedia respectiva la nivelul constiintei nationale. Pentru scurt timp a venit un guvern ce a cam inceput sa puna lucrurile in ordine si aici s-a cam rupt filmul pentru ca actiunile guvernului tehnocrat incepusera sa reprezinte o amenintare, doar ca de data asta amenintarea nu mai era adresata aceluiasi grup de oameni precum in 2004 ci polului opus din punct de vedere ideologic.
Cele cateva zeci sau sute de mii de romani pensionati pe caz de boala desi fie sunt sanatosi fie nu intrunesc nivelul de gravitate pentru a primi pensie s-au trezit brusc amenintati de spectrul unui regim politic ce va face verificari la sange ca sa-i arunce in saracie.
Cand ai intre 40-50 de ani si iei pe naspa pensie de boala nu iti prea surade ideea ca va trebui sa lasi trandaveala si sa te duci la munca 8 ore pe zi cum fac oamenii de buna credinta.
Dincolo de asta, toata tevatura asta cu evaluarea competentelor in cazul directorilor de scoli si spitale devine brusc o problema grava si de-a dreptul ingrijoratoare pentru aproape orice functionar public pentru ca daca au inceput cu directorii cu siguranta or sa continue si cu subalternii si de ce nu cu simpli angajati din institutii.
Iar atunci cand esti functionar public si ai fost angajat pe baza de nepotisme sau favoritisme si habar n-ai de meseria pe care trebuie s-o faci e cat se poate de clar faptul ca toata treaba asta cu evaluarea competentelor reprezinta o amenintare reala ce poate sa te puna de maine pe drumuri.
Tot la capitolul frici e si treaba asta cu homosexualii si refugiatii.
Pana la urma cand zeci de ani ai dat limbi unor scorburi flocoase si doar in zilele in care zicea popa ca nu-i pacat e absurd sa sustii orientarea sexuala a altora pentru ca nu poti sa stii niciodata la ce risc te expui si s-ar putea ca daca se legalizeaza casatoria intre persoanele de acelasi sex sa te trezesti cu puli in cur din senin mai mereu peste tot pe unde mergi.
Chiar si PNL-ul a inteles importanta fricii privind subiectul asta cand in plina campanie electorala s-a pozitionat de partea unui demers care sa ingradeasca o serie de drepturi si libertati. Pentru mine pozitionarea asta a PNL-ului pe subiect a fost momentul in care am inteles ca in pofida faptului ca-si spune „liberal”, partidul asta e cat se poate de conservator si ca ideea in sine de a restrange niste libertati il arunca in tabara stangii, a extremei stangi.
Iar cu refugiatii situatia nu-i foarte diferita pentru ca noi in est am fost indoctrinati si crescuti sub spectrul egoismului nationalist si al egocentrismului si ar fi de neconceput sa-i primim pe unii cu bratele deschise care ar putea sa ne ucida semenii cu bombe si mitraliere, mai bine ii ucidem noi prin ignoranta si lipsa de reactie in fata coruptiei.
As putea continua fara echivoc cu alte exemple in acest sens, dar stiu ca sunteti oameni destepti si ati prins ideea asa ca n-am sa mai insist.
In 2016 la fel ca si in 2004 frica a fost cea care a determinat rezultatul alegerilor chiar daca vorbim de poluri ideologice opuse. De fapt schimbarea asta e un efect advers si pervers ar sistemului de valori pe care multi dintre noi am incercat sa-l impunem intr-un fel sau altul din 2004.
Majoritatea lucrurilor care s-au schimbat din 2004 au presupus inlocuirea „democratiei” altora cu a noastra ceea ce a deranjat abia in momentul in care a devenit o amenintare reala pentru toata lumea indiferent de contextul social. Evident cand spun toata lumea ma refer la cei care voteaza cu raspundere si sustin partidele de stanga.
Ani la randul ne-am mintit unii pe alti spunandu-ne ca preferinta de vot a omului de rand e determinata de culoarea galetii sau calitatea uleiului primit drept mita electorala, insa anul 2016 ne-a dovedit ca nu e chiar asa si ca ei voteaza oamenii care se regasesc in propriul set de valori, la fel ca si noi de altfel.
Probabil ca tot ceea ce-am scris suna apocaliptic, dar nu-i asa pentru ca nici macar dictaturile nu sunt apocaliptice.
Ce urmeaza?
Pai e destul de dificil de estimat ceea ce o sa urmeze pentru ca in momentul de fata imaginea pe care ne-o ofera castigatorul alegerilor e aceea de „cel mai prost din curtea scolii” care incearca din rasputeri sa o impresioneze pe cea mai frumoasa fata cu orice pret sperand ca il va saruta candva.
Teatrul ieftin cu „singura propunere” de premier facuta sub spectrul suspendarii presedintelui, nerabdarea cu care l-a sunat pe Ciolos pentru a-i demonstra „cine este seful”, dezinvoltura cu care s-a arogat rolul de papusar in ceea ce-l priveste pe Grindeanu si tot circul asta penibil cu investirea noului guvern sau contestarea la CCR a legii care interzice penalilor sa ocupe functii executive in guvern nu denota decat disperarea lui Dragnea de a obtine intr-o democratie un set de puteri aproape dictatorial.
Ce omite Dragnea in graba lui e faptul ca foarte multe guri au facut foame din 2004 pana in 2016 in PSD si ca victoria din teritoriu presupune ca el e obligat sa hraneasca acele guri cat mai curand posibil, ceea ce evident nu face si n-o sa poata sa faca prea curand.
De ce n-o sa poata face lucrul asta?
Ei bine Romania anului 2016 nu e nici macar apropiata de Romania anului 2004 oricat de multi ar incerca sa demonstreze fatalismul victoriei obtinute de PSD si tot ce s-a facut bine din 2004 pana in 2016 nu o sa dispara peste noapte ceea ce o sa-l puna pe Dragnea intr-o dificultate si mai mare atunci cand vine vorba de hranirea gurilor flamande din teritoriu si aici o sa conteze enorm contextul geo-politic si economic extern.
Anul asta a inceput o noua era in care Dragnea va incerca sa reediteze succesul lui Nastase si cel mai probabil va esua lamentabil in tentativa lui de a deveni un Putin de Romania. Sa nu uitam pana la urma ca lui Iulius Caesar cei care i-au infipt cutitele in spate au fost cei care pana deunazi l-au sustinut in demersul sau de a cuceri lumea si a crea cel mai mare imperiu.
In incheiere nu vreau decat sa mentionez faptul ca nu consider ca s-a pierdut mult prin rezultatul votului de la parlamentare din moment ce ideologia politica a omului de rand aflat la est de zidul Berlinului e cu precadere de stanga.
E posibil totusi ca situatia asta sa reprezinte un „reality check” pentru dreapta politica din Romania care o sa inceapa sa se reformeze pentru a nu repeta greselile facute din 2004 si pana in prezent, insa e prematur sa tragem concluzii.
Singurul lucru cert e ciclicitatea regimurilor politice si nevoia de schimbare acolo unde interesul personal primeaza interesului national.
Si pentru ca sunt sigur ca v-ati saturat sa tot vedeti articole ilustrate cu o poza ce arata dintii infecti ai lui Dragnea, poze care in loc de repulsie intelectuala genereaza mai degraba un sentiment de voma, nu fata de Dragnea ci fata de autorii articolelor respective, am ales sa ilustrez articolul asta cu niste dinti curati si frumosi, aproape perfecti.