Nu mai fiți băi țărani reduși

image

Un cetățean postează ofensat pe twitter titlul ăsta gândindu-se, probabil, la sintagma din titlu:

Da, l-am ciordit. Să mergem mai departe.

Omul nu înțelege de ce aproape 40% dintre părinți au refuzat.

Adică cum căcat să refuze să raporteze ei la UE așa ceva de dragul realizării unei statistici.

Ori treaba e simplă.

E dreptul lor să refuze.

Însăși UE a dat la un moment dat o serie de legi cunoscute drept GDPR unde specifică faptul că cine colectează date personale (datele privind greutatea și înălțimea unei persoane sunt personale, mai personale decât adresa de email de exemplu) trebuie să informeze și să ceară acordul, iar celălalt are dreptul să se opună.

Ori părinții respectivi și-au exercitat un drept democratic garantat în mod ironic chiar de UE.

Nu e nimic rău în asta, nu înseamnă că sunt niște țărani reduși.

Sunt pur și simplu niște cetățeni aproape liberi, într-o țară aproape liberă care descoperă că mai au și drepturi nu doar obligații.

Inginerul ofensat de treaba asta a indicat faptul că practic era vorba doar de o statistică, deci inofensivă.

Nu știu ce înțelege el prin statistică, dar statisticile de multe ori sunt manipulatoare și pot să fie ofensive.

Mie tot în baza unei statistici din astea mi-a sugerat o doamnă acum vreo 6 ani că am un copil defect pentru că statistica spunea că un copil la 2 ani trebuie să spună minim 15 cuvinte și al meu nu făcea treaba asta.

Nu doar că mi-a spus treaba asta, dar mi-a făcut și raport, studiu de caz și m-a trimis pe la doctori să fie sigură că nu e defect copilul.

Da, știu, și-a făcut doar meseria. Pe niște date viciate într-un context unde totul e relativ.

În altă ordine de idei.

Dacă acolo la UE (și nu numai) ar exista oameni cărora într-adevăr le pasă de sănătatea și bunăstarea copiiilor poate că ar începe prin a combate sărăcia, prin a oferi (fără niciun fel de discriminare pozitivă) o masă caldă zilnic fiecărui copil în loc să facă statistici irelevante și să impună propaganda curcubeului fără nicio noimă sau utilitate practică.