Mircea Diaconu e cam uituc

Facand abstractie de faptul ca a ajuns in Parlamentul European pe baza unor promisiuni pe care le-a uitat, si facand abstractie de faptul ca uita zilnic de ce plateste o armata de aghiotanti ca sa nu faca nimic pentru Romania, Mircea Diaconu da din nou dovada ca-i uituc.

Sper sa fie doar uituc, si ceea ce face sa nu fie de fapt rezultatul unei boli mult mai complexe si periculoase.

Astfel, pentru ca a uitat sa mai ofere cate o declaratie tampita in ultima vreme, Mircea Diaconu a iesit ieri la rampa si a declarat printre altele urmatoarele randuri privind criza refugiatilor:

Această criză a refugiaţilor poate ascunde în ea următoarea criză, aceea a identităţii culturale.

Acum, nu stiu ce legatura directa are identitatea culturala cu criza refugiatilor pentru ca in Romania cel putin chiar si cu Mircea Diaconu la butoane cultura a fost mereu intr-o criza profunda, dar inteleg de faptul ca Mircea Diaconu nu e de acord cu venirea si primirea refugiatilor.

Problema e ca facand o astfel de declaratie, tovarasul euro-parlamentar uita ceea ce trebuia sa retina din filmul care probabil l-a facut cunoscut tuturor, si anume ca “mana intinsa care nu spune o poveste nu primeste pomana”. Mana intinsa a refugiatilor spune o poveste dupa care s-ar putea face foarte multe filme in care sa joace chiar si Mircea Diaconu, insa povestea asta a lor e reala, nu e rezultatul fictiunii si asta cel putin trebuia sa-l responsabilizeze pe Mircea Diaconu inainte de a face o astfel de declaratie din postura de euro-parlamentar si reprezentant al Romaniei in Europa.

Nu stiu daca Mircea Diaconu se teme ca arabii trimisi in Romania or sa-i distruga lui ‘cultura’, cred ca mai degraba a distrus el destul inaintea lor si nu mai prea e nimic de distrus.

Si probabil ca subiectul s-ar incheia aici, insa la scurt timp dupa ce a facut declaratia de mai sus, Mircea Diaconu a uitat c-a facut-o si a votat pentru cotele obligatorii de imigranti alaturi de alti 14 euro-parlamentari romani.

Din pacate, parcursul politic al lui Mircea Diaconu si astfel de situatii precum exemplul de mai sus nu contureaza portretul unui om bolnav de Alzheimer, ci portretul unui actor care isi joaca rolul si pe scena si in viata reala. Un om cu doua fete, bolnav de putere care-si amageste conationalii cu promisiuni desarte pentru ca mai apoi sa faca doar ceea ce-i dicteaza ‘constiinta’ politica.

Lasă un răspuns