În politică e acum ca la loterie

image-1

Vineri a picat guvernul de dreapta în Spania și a ajuns la putere partidul socialist (PSD-ul spaniol) cu ajutorul unei coaliții monstruoase alcătuită din separatiști catalani, partide eco-extremiste și neo-comuniste și mă găndeam zilele astea la modul în care societatea a cam debarcat vechiul establishment politic și l-a înlocuit cu o faună pestriță a cărui scop nu pare prea bine definit.

În vremuri de mult apuse, pentru a face politică era nevoie de oareșce școală și conduita, chiar și pentru hoții din politică, pe când în ziua de azi aparent orice cioflingar poate să ajungă într-o funcție de conducere dacă are suficient noroc.

Desigur, treaba asta a fost posibilă tot datorită socialismului care pune semnul egal între indivizi (și grupuri de indivizi) destul de diferiti, și care încearcă să inducă ideea că orice prost are competențe suficiente și astfel poate să facă absolut orice sub aura corectitudinii politice.

Tocmai din acest motiv, în politică s-a ajuns in momentul de față ca la loterie. De fapt, dacă stau bine să mă gândesc, în ziua de azi ai șanse mai mari să te imbogățești facând politică decât să joci la loto. Nu contează cat ești de idiot și nici n-ai nevoie de vreo calificare anume. E suficient sa ajungi pe lista vreunui partid și să platești din când în când la bisericuță ca sa ai noroc. Atât.

P.S. N-au inventat spaniolii ăștia apa caldă pentru că, în definitiv, comunismul tot din Est vine. Atăt doar că până a ajuns la spanioli (și alte nații vest-europene) modelul ăsta a fost patentat și perfecționat in Est. De aia e vai și amar de țările aflate la Est de zidul Berlinului.

Oh well! Bine măcar c-a venit vara …:

foto via vk.com