Fiecare faliment contează

Scriam zilele trecute faptul că n-a colapsat economia datorită zonei gri a economiei și am omis să spun faptul că un colaps e totuși posibil.

Mă uit în jur și citesc zilnic despre coloși ce riscă să dispară dacă nu primesc ajutor din partea guvernelor.

Iar guvernele nu prea au cum să-i ajute fiindcă cel puțin pe aici nu mai au bani nici măcar să plătească șomajul la timp.

Lunile de pauză au afectat iremediabil fluxul de cash al guvernelor și banii ăia nu se întorc așa ușor în visteria statului.

Unul din efectele negative ale economiei subterane, efect pe care noi l-am trăit din plin în România anilor ’90 e că atunci când fluxul de bani circulă independent de stat un colaps al statului e inevitabil.

Foarte multe țări se află în zilele astea, fără măcar să aibă habar, în situația României din anii ’90 și se îndreaptă cu pași repezi spre un colaps economic precum cel pe care România l-a experimentat în perioada 1996 – 1997.

Statul va face tot posibilul să salveze diverse firme mari și foarte mari, însă e foarte probabil faptul că planul statului nu se potrivește cu cel al managerilor care vor lua banii de la stat și vor falimenta oricum firma.

Nu acum, ci peste 2 – 3 ani așa.

Cei care căpușează firmele își vor umple buzunarele, iar fraierii or să rămână cu nota de plată.

Privatizările românești de la începutul anilor ’90 s-au realizat fix pe modelul ăsta.

Ăsta e un aspect pentru care falimentele actuale și viitoare sunt un pericol.

Al doilea ține de aspectul concurențial a pieței.

Orice faliment de pe o nișă îi întărește pe ăia rămași în picioare.

Pe de-o parte poate să pară un lucru bun fiindcă se curăță piața de furnizori substandard, de intermediari și samsari.

Pe de altă parte, cu cât sunt mai puțini jucători pe piață pentru o nișă anume cu atât se mai monopolizată piața și treaba asta nu duce decât la o creștere a prețurilor.

Ambele situații duc inevitabil la o presiune mai mare pe economia reală și de cele mai multe ori singura soluție a guvernelor (în marea lor majoritate incompetente) e o creștere a fiscalității.

Fiecare faliment contează