E plin internetul de firme românești

439

În ultimii ani am căutat diverse soluții și servicii online atât pentru site-urile mele cât și pentru cele ale clienților mei.

De fiecare dată când am căutat câte ceva am dat peste cel puțin o firmă românească și pe bună dreptate am fost adeseori impresionat.

Spre exemplu acum trei ani am profitat de o ofertă de imagini și ilustrații stock, iar după achiziție am constatat că site-ul era deținut de doi români, iar mulți dintre fotografii și graficienii cu care colaborau erau tot români.

Apoi anul trecut am descoperit un sistem de monitorizare al uptime-ului si blacklist-urilor și la fel am constatat că e deținut de un român și gestionat de o echipă de români.

Azi, în timp ce mă documentam în legătură cu niște sisteme de găzduire și gestiune gratuită a DNS-ului am dat peste o altă firmă românească ce oferă fix ceea ce căutam.

Despre firmele de hosting și faptul că mulți străini din zona gri sau neagră a internetului caută cu precădere firmele de hosting românești nici n-are rost să mai vorbim.

Ori treaba asta demonstrează că IT-ul, și IT-iștii, din România a cam pătruns la orice nivel tehnologic și oferă soluții de actualitate, dar o face mai mult pentru străini fiindcă cei care ar trebui să dicteze nivelul tehnologic și să indice direcția pentru ceilalți încă folosesc tehnologia dosarului cu șină.

E trist și ciudat să constați așa ceva despre o țară atât de subdezvoltată din punct de vedere tehnologic și atât de înapoiată social.

Da, știu, aproape orice român are telefon dăștept, tableta, laptop și internet nelimitat de mare viteză. Dar degeaba are atât de multă tehnologie dacă o folosește doar pentru Facebook, ziare de can-can online și tras torenți.