Pentru ca tot a ajuns persoana doamnei Carmen Iohannis subiect de interes national si nu mai dorm unii linistiti de cumparaturile si vizitele pe care dansa le face m-am decis sa relatez o poveste care s-a intamplat in urma cu aproape 15 ani in urma, ca poate asa mai intelege lumea ca unii dintre noi avem un alt sistem de valori morale si nu ne permitem sa emitem judecati asupra unei caracterizari ce ni se ofera pe tava si care are ca punct fundamental de sustinere o poza.
Inainte de toate trebuie mentionat pentru necunoscatori faptul ca CNGL inseamna Colegiul National Gheorghe Lazar (Sibiu) sau daca vreti Colegiul National Gastele Lesinate cum ne ‘alintau’ colegii de la Liceul Teoretic Ocrotirea Golanilor (Octavian Goga – Sibiu).
Acum ca v-am lamurit pe toti e timpul sa va povestesc de o experienta de care am avut parte in cadrul CNGL in urma cu foarte multi ani.
Carmen Iohannis era la vremea respectiva profesoara de limba engleza la CNGL si pentru noi (un grup de 13-15 elevi dintr-o clasa) era profesoara de engleza Cambridge (un nivel avansat de gramatica, vorbire si scriere). Ora de engleza Cambridge era facultativ-obligatorie, in sensul ca o puteam alege in locul altei discipline (engleza pentru utilizarea calculatorului) care se facea in acelasi timp, dar cu alta profesoara.
Dupa primele ore de engleza Cambridge am inteles faptul ca profesoara Iohannis era destul de stricta si mai putin toleranta in ceea ce priveste chiulul sau lipsa temelor si tocmai de aceea rareori se intampla ca cineva din grup sa fie cu tema nefacuta sau sa chiuleasca. De fapt nici nu era loc pentru discutii pe tema asta intocmai fiindca engleza Cambridge reprezenta un nivel superior de materie pe care noi l-am ales pe langa cele 6 ore de engleza saptamanale (eram profil bilingv) din dorinta de a ne perfectiona si de ce nu, pentru a putea obtine mult mai usor un loc de munca in afara tarii intr-o companie care are ca prima cerinta un nivel avansat de limba engleza.
Probabil tocmai din acest motiv notele nu se acordau pe vreun criteriu discriminatoriu ci strict pe calitatea raspunsului pe care-l dadea elevul. In cei patru ani de liceu am facut doua nivele de engleza Cambridge (FCE pentru nivel mediu si CAE pentru nivel avansat) din cele trei existente (exista un al treilea nivel numit Proficiency, dar care n-a ‘incaput’ in programa scolara). In clasa a XI-a cand am trecut deja la CAE profesoara Iohannis ne-a informat despre faptul ca NASA a lansat un concurs de eseuri privind misiunea de pe Marte din 2003 si ca liceul nostru a fost invitat sa participe si ca are toate motivele sa participe tinand cont de reputatia liceului, dar si de nivelul avansat de limba engleza pe care-l aveam.
Cu mult entuziasm ne-am inscris pe liste (daca tin bine minte) 5 elevi, dornici de a ne reprezenta macar liceul la un astfel de concurs si evident de a ne adauga in ‘palmares’ si participarea la o astfel de provocare pe langa tipicele olimpiade la care mergeam an de an.
Dupa ce s-au aflat cerintele exacte doi dintre colegi au renuntat la proiect si astfel am ramas in cursa doar trei, iar dupa aproximativ o luna (timpul de realizare a proiectului era de 3 luni daca nu ma insel) alti doi au renuntat si astfel am ramas singur. Nu stiu exact motivele pentru care colegii mei au ales sa renunte, presupun doar ca le era suficient de greu sa caute si sa gaseasca informatii cu ajutorul internetului (nu aveam Google la vremea aia), insa pot spune ca m-am bucurat in secret de faptul c-am ramas singur in cursa, pentru ca indiferent daca obtineam vreun premiu sau nu aveam macar satisfactia ca prin participarea la acest concurs numele meu foloseste drept legatura intre CNGL si NASA.
De indata ce s-au aflat cerintele exacte (un eseu de 5000 de cuvinte in limba engleza si care sa cuprinda detalii strict despre misiunea din 2003) am primit aprobare si sustinere atat din partea directorului CNGL cat si din partea profesoarei Iohannis ca sa folosesc laboratorul de informatica al liceului in afara orelor de curs pentru documentare.
Treaba a mers cam greu pentru ca la vremea respectiva imi cunosteam deja suficient de bine limitele si capacitatea si eram constient de faptul ca aveam timp berechet la dispozitie pentru realizarea proiectului. Tocmai de aceea in serile pe care le petreceam in laboratorul de informatica ma documentam mai mult pe teme de informatica, ma jucam adeseori si scoteam printre ele si ceva informatii pentru proiect.
Adeseori in serile de documentare am avut parte de compania directorului Negrea si a profesoarei Iohannis care in timpul lor liber veneau si discutau pe marginea proiectului si se asigurau ca primesc din partea informaticianului scolii accesul si cooperarea de care am nevoie pentru ducerea proiectului respectiv la bun sfarsit. Cum tratam o serie de lucruri destul de superficial la acea vreme (nu ca acum n-as face la fel uneori) am folosit tot timpul pe care-l aveam la dispozitie atat pentru a ma documenta in legatura cu proiectul respectiv, cat si pentru a invata chestii noi folosind internetul pentru ca la acea vreme laboratorul de informatica al scolii era singurul loc unde puteam sa stau gratis pe internet si sa am si parte de o calitate mai buna a conexiunii.
Chiar daca am profitat din plin de acest ‘privilegiu’ m-am tinut de promisiune si am terminat proiectul cu putin inainte de termenul stabilit, iar profesoara Iohannis care-si asumase rolul de indrumator de proiect a corectat eseul din punct de vedere gramatical si ortografic (fara a-l altera in vreun fel) si l-a trimis mai departe pentru a reprezenta CNGL la acest concurs.
N-am castigat si eram siguri de la bun inceput ca sansele sa castigam un astfel de concurs sunt relativ mici, si asta datorita faptului ca s-au inscris in cursa scoli din toata lumea, cu programe scolare mult mai bune, cu elevi pregatiti in domeniul ingineriei si astronomiei (noi nu faceam deloc astronomie in scoala) si care aveau deja experienta unor concursuri anterioare. Chiar si asa n-am considerat proiectul ca fiind o cauza pierduta ci ca un deschizator de drumuri pentru concursurile ce urmau, iar eu personal am vazut in participarea la acest proiect o onoare si o sansa unica in viata.
Nu stiu in ce masura s-au bucurat de rezultat cei de la CNGL, dar stiu ca au apreciat implicarea si efortul cat si vointa de care am dat dovada implicandu-ma si ‘irosind’ ore intregi din timpul meu liber pentru a participa la un astfel de proiect.
Mi-am adus aminte de povestea asta in timp ce incercam sa le explic unora ca si-au format o parere gresita despre Carmen Iohannis doar pe baza unor expuneri media de tip tabloid. Desigur, multi o stiu pe a lor si refuza sa ia in calcul macar ceea ce le spui, dar chiar si asa sunt sigur ca exista generatii intregi de fosti elevi ai CNGL care stiu mai bine decat oricine cum sta treaba.
Cineva imi spunea intr-un comentariu faptul ca din poza in care apare la cumparaturi si dupa vizita din Spania el a inteles faptul ca doamna Iohannis cerseste atentie pentru ca din astea reiese doar ca vrea notorietate. Am incercat sa-i explic respectivului faptul ca daca te surprinde cineva intr-o poza la care adauga un comentariu mai mult sau mai putin justificativ nu inseamna ca vrei notorietate sau ca cersesti in vreun fel atentia opiniei publice.
Si apropo de notorietate tin minte ca in perioada in care Carmen Iohannis mi-era profesoara la CNGL, sotul sau ajungea pentru prima data primar la Sibiu. Si ca primar la Sibiu avea la degetul mic numirea directorului unei scoli, iar daca avea cea mai mica intentie sa mearga pe sistemul nepotismului romanesc, sau daca doamna Iohannis avea pretentii de functii mai mari, salarii mai mari si notorietate ii putea cere oricand sotului ei s-o numeasca directoare la CNGL sau la un alt liceu din Sibiu.
La fel de usor putea Klaus Iohannis sa-si foloseasca influenta politica la acea vreme si sa-i asigure nevestei lui un loc confortabil de inspector scolar, unde doamna Iohannis putea s-o arda metodic toata ziua in fotoliu si sa mai inspectioneze cateodata liceele din Sibiu. Dar nici asta nu s-a intamplat pentru ca in cei 14 ani in care Iohannis a fost primar la Sibiu nevasta lui a continuat sa ramana profesoara la CNGL pe acelasi post, fara ca vreodata sa se puna problema unei functii superioare si care sa confere nu doar notorietate ci si un venit mai bun.
In mod ironic Carmen Iohannis a ramas profesoara la CNGL, chiar daca doar cu jumatate de norma acum cand Klaus a ajuns presedinte. Si acest lucru dovedeste (daca mai era nevoie) faptul ca doamna Iohannis tine cu dintii de CNGL si de elevii care se formeaza acolo intocmai pentru ca este unul dintre putinii profesori care se si dedica profesiei pe care au ales-o.
Pentru carcotasi poate-i oportun sa mentionez faptul ca atunci cand intram in ultimele saptamani de scoala inaintea vacantei de vara, profesoara Iohannis accepta rugamintea noastra de a sustine orele de engleza in Parcul Cetatii si nu in camera ce reprezenta laboratorul de engleza inghesuit si obscur. Ba mai mult in ultimii ani de liceu inaintea vacantei de vara profesoara Iohannis accepta sa petrecem ultima ora de curs pe anul respectiv la una dintre terasele ce existau la acea vreme in Piata Mare. Probabil ca e un aspect irelevant vis-a-vis de convingerea unora sau mai bine zis de convingerea multora, insa flexibilitatea de care dadea dovada o persoana cunoscuta ca fiind stricta nu face decat sa demonstreze faptul ca persoana respectiva poate sa dea dovada si de intelegere.
Probabil ca multi vor considera acest articol drept o oda la adresa doamnei Carmen Iohannis. Nu are nici pe departe intentia sa fie o oda, dar are intentia de a arata intregii tari si mai ales oamenilor rationali faptul ca noi am crescut si am fost educati cu un alt set de valori si ca chiar daca experienta romaneasca ne-a demonstrat faptul ca tara-i plina de lichele, parcursul nostru scolar in cadrul CNGL cat si nivelul la care a ajuns orasul Sibiu in comparatie cu cel la care se afla in urma cu 15 ani dovedesc faptul ca cel putin la noi la Sibiu exista si oameni cu un minim de verticalitate morala.
N-a fost Klaus Iohannis cel mai bun primar pe care-l putea avea Sibiul, dar a fost cel mai bun pe care sibienii si l-au putut permite in toti acesti ani si sper ca macar acum pentru cei 4 ani jumate ramasi Klaus Iohannis sa fie cel mai bun presedinte pe care Romania si-l poate permite la aceasta ora. Nu este Carmen Iohannis cea mai buna prima doamna pe care ar putea avea-o Romania, insa este cea mai buna prima doamna pe care si-o poate permite Romania in zilele astea.