Exista pe lumea asta doua tipuri de „iubitori” de muzica clasica. Primii si cei mai putini sunt acei care au o pasiune pentru o astfel de muzica si au acasa discuri si biblioteci intregi cu interpretari de muzica clasica. Oamenii astia sunt si cei care pot sa citeasca o partitura fara s-o „silabiseasca” si in acelasi timp sunt oameni care nu se prea lauda cu pasiunea lor, iar daca pun o postare pe Facebook in legatura cu vreun concert sau vreo piesa au grija sa mentioneze si o serie de detalii care sa-i ajute pe necunoscatori sa inteleaga ce-au vrut sa transmita.
Fara nicio indoiala, oamenii astia sunt si cei care sustin in fond cultura, cumparand bilete la concerte si cumparand discuri sau platind servicii de streaming pentru a asculta astfel de muzica.
Si in acelasi timp exista o serie de oameni ce sunt burghezi de ocazie. Aceia ajung pe la cate un concert dinasta pe spatele altora, sau invitati si se grabesc sa puna pe Facebook poze sau filmari video de proasta calitate pentru a demonstra cat de burghezi sunt ei.
Ei bine, oamenilor astora daca le atragi atentia ca ceea ce posteaza nu le e caracteristic se trezesc sa te atace cat mai josnic posibil, pentru ca pana la urma cine esti tu sa te legi de burghezia lor.
I s-a intamplat unei prietene zilele trecute. Ea, consumatoare de muzica clasica fara sa se afiseze pe Facebook cu lucrul asta a vazut o postare la un prieten comun ce-a urcat un video de o calitate jalnica si a mentionat faptul ca le ofera prietenilor lui „hrana pentru suflet” si i-a atras atentia ca si ea participa destul de des pe la concerte, insa nu da inregistrari execrabile pe Facebook pentru ca-i mult prea ocupata cu consumul de muzica clasica incat sa aiba timp sa-si butoneze telefonul ca s-o arda superior pe Facebook.
Desigur, tipului nu i-a convenit pentru ca nu se astepta ca postarea sa-i fie combatuta cu „nesabuire” si a inceput s-o combata pe respectiva mutand discutia din spectrul cultural in cel personal si politic. Nu-i o noutate atitudinea asta pentru ca fiecare specialist de conjunctura ce nu poate sa combata o polemica la subiect recurge la atacuri suburbane si nedemne de unul care se da in fond mare iubitor de cultura.
Pe omul asta daca-l intrebai ce anume au interpretat artistii respectivi nu era in stare sa-ti spuna, dar era capabil sa repete la nesfarsit faptul ca el a fost de fapt invitat acolo fara sa se gandeasca la faptul ca fiind invitat n-a platit bilet si astfel n-a ajutat cu nimic artistii si nici macar cultura in speta, pentru ca punand o inregistrare execrabila nu prea incurajezi pe nimeni sa participe la vreun astfel de concert, mai ales daca tinem cont ca in lista de prieteni de Facebook 2/3 sunt manelari si restul habar n-au cu ce se mananca muzica clasica.
Si e de porc sa postezi asa ceva cand ultima ipostaza muzicala in care te-au vazut unii din lista ta de Facebook era in timp ce o ardeai cu mainile pe sus pe manele, iar acum dupa ce te-ai insurat ai devenit brusc burghez.
Pana la urma, respectul pentru artist il arati atunci cand cumperi bilet sau ii cumperi fructul muncii, nu cand o arzi burghez pe ochi frumosi.
Desigur, povestea asta se aplica la orice forma de diverstisment, de la suporterii care n-au calcat in viata lor pe un stadion si care au cumparat de la „rusi” un fular sau un tricou contrafacut pentru ca la magazinul oficial era prea scump, pana la expertii in cinema care spun despre un film sau altul ca-i naspa dupa ce l-au vazut tras de pe Filelist si nu dupa ce au platit intrarea la un cinema sau dupa ce au platit in mod constant abonamentul unui serviciu gen Netflix. Dar, ca sa-l parafrazez pe Eminescu, e usor a posta pe Facebook cand nimic nu ai a spune…
