Acum vreo două săptămâni am făcut un grătar alături de niște prieteni cu care ne vedem din an în Paște pentru că stau în capătul celălalt al insulei.
Și cum ei merg des în România, mult mai des decât noi, adică odată pe an și nu ca noi care mergem odată la 10 ani ne-au povestit cum de la an la ani sunt tot mai uimiți de cum totul e mai scump în România și că deși toți se plâng de asta nimeni nu sărăcește sau moare de foame.
Acuma dacă eram cârcotaș ziceam că sunt ei invidioși, doar că treaba asta e confirmată aproape săptămânal de vreo postare sau ceva știre:
Teoretic, dacă dracul e așa de negru precum pare atunci cel puțin o treime din populație ar trebui să moară de foame, doar că nu e chiar așa pentru că… surpriză.
Conform calculelor UE se mișcă la negru aproximativ 33% din PIB. Altfel spus, mai bine de jumătate din populație trăiește cumva din economia subterană fie direct fie indirect.
Ultimii care aveau procente similare au fost grecii și nu s-a terminat prea bine treaba asta la ei pentru că i-au cumpărat nemții pe bucată și la reducere.
Vestea bună e că simultan au crescut și salariile, iar creșterea de salarii e o măsură deflaționară.
Treaba asta compensează cel puțin temporar balanța, dar nu pentru mult timp.
Cine sunt cei care se plâng și se simt afectați de scumpiri?
Păi ăia care nu se beneficiază nici direct și nici indirect de economia subterană și ăia a căror salariu n-a crescut.
Altfel spus, cam 90% din mediul privat și cam 75% din pensionari.
Cât să fie ăștia per total? Trei milioane?
Pentru restul de 17 are balta pește.