M-am gandit mult la aceasta postare. Am scris-o in mintea mea de cateva ori mai lunga, mai scurta, mai dura, mai ironica. Dar pana la urma cred ca nici nu conteaza. Eu voi eu mereu!
De cand a aparut Mazemania am iritat multi oameni si am atras aplauze de la altii. Desi intentia initiala era doar sa am un blog personal, acesta mi-a luat-o inainte, poate si cu sau fara voia mea. Mazemania a devenit brand local, cu personalitate. Incepe sa fie citat la TV, printre politicieni sau ziartisti. Nu autorul….blogul! Oare de ce starneste atatea animozitati Mazemania?
Multi au spus ca sunt prea critic. Prea ii critic pe toti marii politicieni, marile autoritati localem, marii ziaristi si marii oameni de afaceri. Normal! Eu sunt un nimeni. Imi refulez nimicnicia in blog si ii critic pe toti. Oare?
Este interesant cum eu, cel ce promovez pacifismul si non-violenta absoluta, am un spirit cirtic atat de dezvoltat. Eu il vad ca un lucru pozitiv. Spiritul critic este insasi esenta umana, este ceea ce ne ajuta sa ne dezvoltam ca indivizi si ca natie. Pacat ca la Sibiu spiritul critic este adesea absent din spatiul public. Il regasim la coada la piine sau in piata, in sufragerii la televizor cand vorbesc politicienii. La Sibiu multora le e frica sa vorbeasca public critic. De fapt si la cei ce lesne o pot face (ziaristi, politicieni) exista o teama de DEZVALUIRI. Ma lovesc mereu de expresii “Lasa sa nu se stie”, “Ce sens are sa faci asta public?”, “Nu ne putem intelege si noi omeneste?”. Traim o tragedie greaca si nu ne dam seama. Noroc cu spatiul virtual unde te poti exprima public liber, fara oprelisti. Piedicile apar si aici, dar poti trece peste ele daca vrei.
Unii amici au spus ca daca voi continua asa ajung un paria social la Sibiu. Nu ma vor mai iubi nici ziaristii, nici politicienii, nici oamenii de afaceri. Pai sincer nu caut iubirea lor, caut spiritul critic al masei mare de oameni sa il dezvolt. Dar blogul are un impact mic: doar intre cititori. Se pare insa ca a devenit periculos pentru unii. De curand am aflat ca cititorii mei, si ei cu spirit critic, unii cu bloguri, altii nu, duc vorba mai departe in urbe ca exista un blog Mazemania cu spirit critic. Hmmm!?
Eu unul nu renunt la spiritul critic. Asa am fost de mic copil. Trebuie sa ma indoiesc de tot si toate si trebuie sa analizez, sa vad si cealalta fata a monezii. Multi declama in spatiul public “Cogito ergo sum” (gandesc deci exist), dar toti au uitat premiza initiala. Nu e destul sa credeti ca ganditi, trebuie sa va indoiti! Dubito Ergo Cogito, Cogito Ergo Sum!
Sa fiti iubiti si criticati!