Eftimie scrie despre revolutionari si despre faptul ca sunt intretinuti de stat pentru ca au iesit candva impotriva regimului. Si astia care au iesit prin februarie tot impotriva regimului au iesit si au obtinut o binemeritata victorie. Totusi nu se pare ca au pretentia sa li se recunoasca in vreun fel calitatea de protestatari profesionisti si sa fie intretinuti de stat fiindca in definitiv nu au sacrificat mare lucru pentru victoria obtinuta.
Si Eftimie are mare dreptate, e just sa se ofere compensatii materiale celor care au pierdut un copil, un tata sau o mama la revolutie sau celor care au vreun handicap ce nu le permite sa munceasca nimic, dar e absurd ca la aproape trei decenii de la revolutie sa fie recompensati celor care au putut sa faca dovada ca au fost in strada, insa n-au niciun fel de sechele si n-au pierdut niciun membru al familiei.
E drept c-a fost o revolutie sangeroasa, cea mai sangeroasa din acea epoca dupa cum bine spunea un prieten de-al meu maiorchin, insa nimeni nu poate sa spuna ca nu se stiau care sunt riscurile dupa atatea decenii de persecutie.
Dincolo de asta in Romania e mai degraba vorba de o revolutie fiziologica decat de o revolutie ideologica pentru ca in Romania partidul a distrus, constrans sau inhibat prin diverse mijloace orice ideologie contradictorie regimului. S-a facut o treaba atat de buna incat inca in ziua de azi exista oameni care se uita la PSD ca la sfantul soare si care justifica niste lucruri adesori ilegale si injuste motivand faptul ca fie toata lumea face la fel fie asa era candva oranduirea.
Romanii, majoritatea dintre ei au iesit in strada de foame si abia cand foamea a atins nivele insuportabile, iar lucrul asta e confirmat de faptul ca la primele alegere libere din Romania i-au ales fix pe aceeasi nomenclaturisti care deturnasera revolutia si folosindu-se de o lovitura de stat bine orchestrata au preluat puterea.
Iar mie personal treaba asta imi provoaca uneori un sentiment de repulsie combinat cu frustrare fiindca in 1989 niste oameni au murit si altii au ramas cu sechele pe viata pentru cu totul altceva decat o ideologie politica ce ar putea sa scoata tara din noroiul in care inca se zbate.
Si e de-a dreptul ridicol sa-i cinstesti pe niste oameni care n-au facut in viata lor nici macar o ora de partizanat regimului anterior si posterior revolutiei, dar iau bani pentru ca s-au aflat intr-o piata publica si au scandat impotriva vechiului regim in timp ce il sustineau tacit pe cel ce urma sa se instaureze. Ba mai mult e degradant sa-i cinstesti pe niste oameni care imediat dupa ce s-au vazut cu sacii in caruta s-au spalat pe maini de orice responsabilitate ulterioara si au tolerat in continuare ascensiunea nociva a PSD-ului.
As vrea sa am un minim de compasiune pentru oamenii astia, insa n-am cum fiindca ne-au lasat mostenire o tara in care drepturile sunt doar niste fraze scrise pe o hartie cu care se sterge la fund aproape orice functionar public, inclusiv cei de prin spitale. O tara in care statul de drept e terfelit si luat la misto de tarani mustaciosi ce cred ca pot sa schimbe legile in favoarea lor ca sa poata schimba nepedepsiti pentru banditismele pe care le-au intreprins.
De fapt simplul fapt ca unii au avut pretentia la compensatii pe spinarea statului fara sa le merite in vreun fel denota faptul ca revolutia din 1989 s-a facut exclusiv din motive fiziologice si nu din motive ideologice. Si in definitiv era normal sa fie asa pentru ca oamenii muncii, care iesisera in strada atunci erau oameni obisnuiti sa leneveasca si sa fure de pe la locul de munca si era de neconceput ca ei sa puna osul activ la recuperarea Romaniei, muncind efectiv.
Nu merita deloc sa fie respectati si apreciati cand au lasat mostenire noilor generatii doar impostura si amaraciune. Doar partidul ii respecta si ii cinsteste fiindca in definitiv au fost complici la dezastrul ce a urmat.
Am sa ma opresc aici, desi sunt multe de spus pe subiect. Am sa va spun intr-un alt articol cateceva despre ultima carte citita fiindca are legatura stransa cu subiectul.
