Presedintele padurar Iohannis

Desi s-a creat destul de multa tevatura pe seama defrisarilor ilegale, a protestelor impotriva acestor defrisari, dar si a faptului ca existau niste zvonuri privind implicarea lui Iohannis in povestea asta am exitat sa scriu mai devreme intocmai fiindca existau o serie de detalii din toata povestea asta ce nu se prea legau intre ele.

In primul rand trebuie sa mentionam faptul ca firmele ce proceseaza lemnul taiat ilegal, si da vorbesc la plural fiindca nu e doar o firma implicata in povestea asta, au rolul de beneficiari. Astfel fie ca vorbim de o firma locala sau de una din afara tarii aceasta n-are nici o obligativitate sa verifice daca lemnul pe care-l cumpara pentru procesare e taiat legal sau ilegal.

Am vazut ca s-a pus accentul pe faptul ca o firma austriaca anume ar taia ilegal padurile tarii, lucru ce e in opinia mea o absurditate. Si inainte sa trec mai departe, ca sa intelegeti mai bine ce vreau sa zic, am sa va explic cum anume s-a produs un alt jaf in Romania in urma cu cativa ani.

Era pe la jumatea anilor ’90, cand niste smenari, cu acordul tacit al fostilor angajati si al localnicilor au falimentat niste fabrici, uzine si ferme de prin Romania. Inainte ca angajatii sa fie pe liber si sa fie falimentate respectivele elemente ale industriei si agriculturii fiecare dintre angajati a plecat acasa cu ce a crezut el ca-i foloseste. FIECARE! fara exceptie. Daca n-a plecat cu un utilaj a plecat sigur cu un pumn de suruburi, dar a plecat cu ceva.

Apoi au venit smenarii, au solicitat falimentul fabricii si au cumparat-o la pret de nimic crezand ca o vor putea pune pe picioare si exploata ajungand mari industriasi si milionari peste noapte. Industriasi n-au mai ajuns, dar milionari da.

De ce n-au ajuns industriasi? Pai raspunsul e simplu, n-au fost singurii care au vazut ceva folositor prin fabrica respectiva si cum au mai furat si altii n-a mai prea ramas cu ce sa se lucreze. Ba mai mult viziunea lor manageriala era nula si astfel erau incapabil sa-si faca un plan de afaceri pe care sa-l duca la bun sfarsit. Multi au avut noroc ca le-au mai ramas niste contracte „mostenite” de pe vremea cealalta si au continuat cu ele intocmai fiindca lucrau ieftin. Totusi lucrau la capacitate minima si asta nu le putea garanta vreun eventual progres.

Asa ca solutia salvatoare a venit de indata ce si-au dat seama ca cel mai de pret lucru din fabrica respectiva il reprezinta fierul cu care erau construite instalatiile sau utilajele si au inceput sa vanda la fier vechi tot ce se putea vinde indiferent daca reprezenta un utilaj inca functional sau nu. Speculand momentul niste tigani (da TIGANI) si-au deschis centre de colectare de fier vechi si au facut un contract de colaborare cu un intermediar exportau fierul vechi strans in Turcia, unde era topit si prelucrat mai departe pentru fabrica ce furnizeaza sasiuri si caroserii auto pentru producatorii europeni.

Cu banii obtinuti din vanzarea fabricilor la fier vechi, smenarii ce le-au cumparat pe nimic si-au asigurat sprijin politic si „imunitate” in fata legii corupand politisti, procurori, judecatori sau politicieni. In acelasi timp au infiintat firme noi prin intermediul carora au obtinut contracte banoase cu statul si evident paguboase pentru stat.

Intr-un interval de 10 ani, fierul vechi (sau nou) al Romaniei a fost exportat in Turcia, ajungandu-se in situatii in care s-au furat inclusiv materiale din retele de inalta tensiune, utilaje si obiecte din fabrici inca functionale sau chiar si capace de canal in scopul vanzarii lor la fier vechi.

Cand fierul vechi ce-l gaseai la tot pasul s-a terminat si n-a mai prea fost de furat tiganii s-au apucat de sapat prin pamant dupa fier, au inceput sa distruga cladiri lasate in ruina pentru a scoate din ele fierul beton si cu fiecare ocazie si pont au furat tot ceea ce se putea duce la fier vechi.

Populatia vedea, stia ce se intampla, stia cine si ce vinde la fier vechi, stia cine a furat sau cum a furat, dar nu s-a sinchisit sa faca nimic. Nu i-a pasat nimanui fiindca cel putin din privinta metodei de pradare a industriei si agriculturii erau cam egali cu totii.

In mod ironic, in timp ce de la sursa fierul era cumparat de obicei cu 1 leu/kg., la intermediar era predat cu 4 lei/kg. si la clientul final ajungea de multe ori si cu 10 – 12 lei/kg. E drept ca pana la clientul final se realiza transport pe cale ferata, insa atat centrul de colectare cat si intermediarul castigau cam 200% fiecare pentru fiecare kg. de fier colectat. O afacere nu buna ci foarte buna, probabil una dintre cele mai bune afaceri din Romania care l-ar face invidios si pe cel mai optimist economist.

Dupa ani si ani cand Renault a inceput sa produca in Romania noul tip de Dacia si cand combinatul de la Galati a refuzat solicitarea Renault de a se retehnologiza s-a ajuns in situatia ironica in care Romania a inceput sa-si „rascumpere” fierul de zeci de ori mai scump de la turci.

Dar sa revenim la paduri si la situatia actuala. Oricine a fost atent la evolutia lucrurilor din ultimii ani poate spune cu siguranta faptul ca toata povestea asta cu defrisarile nu-i noua. Defrisari ilegale se fac in Romania inca de pe vremea lui Ceausescu cand padurarii vindeau pe sub mana padurea membrilor de partid si acolitilor acestora.

A venit revolutia, vremurile s-au schimbat dar nu si naravurile si astfel padurarii au continuat sa vanda padurea celui care sare primul cu banul. Desigur fenomenul s-a accentuat de indata ce s-a permis infiintarea ocolurilor silvice private si s-au retrocedat mii sau zeci de mii de hectare de padure unora ce le-au revendicat.

Abia cand au intrat in scena ocolurile silvice private a inceput sa se produca marea defrisare a Romaniei si vinovati de asta sunt cei care la vremea respectiva au trecut noul cod silvic, adica aceeasi parlamentari, partide politice si grupuri de interese ce iau decizii si in ziua de azi. Iar complici la acest lucru au fost fara nici un fel de indoiala romanii nepasatori care s-au aciuat pe langa drujbari in speranta ca vor putea ciupi si ei un stanjen de lemne pentru la iarna sau niste scanduri pentru casa de vacanta.

Deoarece „piata” lemnului a gasit in Romania ca un furnizor ieftin si de incredere, diverse firme printre care si Holzindustrie Schweighofer au profitat din plin de acest fapt si au importat lemn romanesc. Fara doar si poate acest fapt nu inseamna ca au venit austriecii sa ne defriseze tara, ci ca la fel ca si in cazul fierului vechi, noi romanii suntem cei care ne taiem si ne vindem padurea dincolo de granitele tarii pentru ca mai apoi sa importam mobila scumpa realizata din lemnul respectiv achizitionat la un pret derizoriu.

Despre felul in care se defriseaza in nestire si fara nici un fel de control am scris trei articole in urma cu ceva vreme: 1, 2, 3 si pe langa asta cei de la Romania Te Iubesc au facut nenumarate reportaje, in urma carora nimeni nu s-a sesizat si nimeni n-a facut nimic.

De ce acum? Nu as putea sa raspund concret la intrebarea asta fiindca nici eu nu stiu de ce s-au trezit romanii tocmai acum, dupa atatia ani ca le sunt furate padurile. Ce stiu in schimb cu siguranta, pe baza informatiilor aparute in presa si nu numai e ca toata implicarea lui Iohannis in povestea asta pare o facatura ordinara. Mai ordinara chiar decat fluturasii cu „Iohannis iti va taia pensia” distribuiti in campania electorala.

De ce cred ca-i o facatura? Ei bine in situatia de la Avrig pe care-o relatam in articolele linkate mai sus, dar si in alte situatii pe care le cunosc, cei care se ocupa de „contrabanda” cu lemn sunt ceva membri PNL, fie ca vorbim de consilieri locali, primari, sefi de ocol silvic sau oameni de afaceri. Ori daca la intreaga tara exploatarea ilegala a padurilor s-ar afla in mainile unei mafii formate din membri PNL si UDMR e normal ca numele lui Iohannis sa se vehiculeze pentru ca-i mai simplu sa mobilizezi oamenii impotriva unei singure persoane decat impotriva unui colectiv sau partid in care poate ca inca au incredere.

Miscarea impotriva defrisarilor s-a dovedit destul de subita si interesanta, insa cu siguranta nu se face fara a avea o directie precisa. Nici eu nu sunt de acord cu defrisarile ilegale, insa in opinia mea cei care sunt beneficiarii finali ai lemnului n-au decat o obligatie morala nu legala in ceea ce priveste situatia asta. Cu alte cuvinte astia de exploateaza slabiciunea romaneasca nu fac cu nimic mai diferit fata de turcii care ne-au cumparat fierul vechi, sau de marii bijutieri ce cumpara diamante dintr-o Africa tinuta in saracie de proprii conducatori intocmai pentru ca afacerea sa le fie profitabila.