Samuel von Brukenthal (n. 1721, Nocrich – d. 1803, Sibiu), a fost un jurist sas, guvernator al Transilvaniei, colecţionar de artă şi fondator al muzeului din Sibiu care îi poartă numele.
Bunicul şi tatăl său au fost judecători în Nocrich. Numele iniţial al familiei a fost Brekner. Pentru loialitate, tatăl său, Michael Brekner, a fost înnobilat în 1724, primind numele cu particulă nobiliară von Brukenthal. Mama sa, Susanna, provenea din familia aristocrată a lui Conrad von Heydendorff.
După absolvirea gimnaziului, începând din 9 februarie 1741 a fost circa doi ani funcţionar la Cancelaria din Sibiu.
Apoi a studiat dreptul, filosofia, ştiinţele politice şi administrative la universităţile din Halle şi Jena, fără a obţine însă un titlu academic. În acea epocă, diploma de absolvire nu era obligatorie. Era suficient un certificat de bună purtare pe durata studiilor. În timpul studenţiei a reuşit să pătrundă în cercurile înalte de la Curtea din Berlin şi se pare că a devenit membru al Lojei Masonice din Magdeburg.
A obţinut la Viena funcţia de cancelar provincial. Aici a început să-şi creeze diverse colecţii şi o bibliotecă valoroasă. Încă din 1773 colecţiile sale au fost menţionate într-un almanah ca numărându-se printre cele mai valoroase colecţii particulare aflate la Viena în acel moment. O parte a colecţiilor şi-a constituit-o prin achiziţii din Viena, fie personal, fie prin intermediul pictorului Johann Martin Stock. Unele picturi provin din colecţii mai vechi, precum cea a arhiducelui Leopold Wilhelm, altele sunt achiziţionate de pe piaţa de artă sau direct de la artiştii epocii (Martin Meytens şi Franz Neuhauser jun.). O altă parte a colecţiilor a provenit din Transilvania.
În vara anului 1745, Brukenthal s-a întors la Sibiu şi a avut ocazia ca, în baza a doi ani de studii specializate, să fie admis la Cancelaria administraţiei locale.
Ca tânăr de „condiţie bună” cu studii superioare, i s-au deschis multe uşi şi pe plan personal, astfel că la 26 octombrie 1745 s-a căsătorit cu Sofia Katharina, fiica primarului provincial Daniel Klokner von Kloknern, pierzând însă sprijinul familiei comitelui de Baußnern, care sperase că Brukenthal se va căsători cu fiica sa. Căsătoria a dat un impuls serios carierei lui Brukenthal, mulţumită zestrei de circa 30.000 de guldeni a soţiei şi proprietăţilor ei imobiliare şi funciare, ceea ce a contribuit la ascensiunea lui printre oamenii de vază ai Transilvaniei.
Între 1745 şi 1753, Brukenthal a ocupat funcţii nesemnificative în administraţie.
Întâi a fost grefier secund, apoi grefier principal, iar din 1751 vicenotar al magistratului de Sibiu.
În 1753 i s-a oferit ocazia unică de a călători la Viena, unde a fost primit în audienţă de împărăteasa Maria Tereza a Austriei.
Naţiunea săsească aspira să aibă şi ea un secretariat al administraţiei (aidoma celor două existente pentru maghiari şi secui). La Viena, Brukenthal a primit sarcina să înfiinţeze acest secretariat. Nu numai că a îndeplinit cu succes această sarcină, dar la 18 ianuarie 1754 a fost numit să conducă secretariatul pentru naţiunea săsească. Celelalte două secretariate erau conduse de nobilii maghiari Josinkzi (?) şi Monos.
În anul 1762 împărăteasa Maria Tereza a Austriei l-a înălţat în rangul de baron. În 1765 a fost numit şef al Cancelariei Curţii, în anul 1772 şef al Cancelariei Provinciei, iar în anul 1777 a fost numit Guvernator al Marelui Principat al Transilvaniei, funcţie pe care a îndeplinit-o până în anul 1787. A fost singurul sas transilvănean care a ajuns la o funcţie atât de înaltă.
Veniturile sale au crescut substanţial. Dacă a început munca în administraţie cu un venit anual de 150-300 guldeni, ca şef al Cancelariei Curţii a primit 2.000 guldeni pe an, ca şef al Cancelariei Provinciei 7.900 guldeni pe an, ca Preşedinte al Cancelarie Curţii Transilvaniei 9.900 guldeni pe an, iar ca Guvernator 24.000 guldeni pe an.
După moartea împărătesei Maria Tereza a Austriei, Samuel von Brukenthal a căzut în dizgraţia împăratului Iosif al II-lea, şi a fost obligat să se retragă din funcţia de guvernator. Cu toate acestea, i s-a acordat o pensie anuală de 4.000 guldeni pe an.
În 1779 a construit la Sibiu palatul, care astăzi îi poartă numele, în stilul barocului târziu, după model vienez. Spaţiul fastuos al acestei reşedinţe, ce adăpostea seratele muzicale şi literare patronate de Baronul Samuel von Brukenthal, galeriile de artă, cabinetul de stampe si biblioteca, a reprezentat un nucleu spiritual de excepţie pentru Transilvania. Colecţiile de artă europeană ale baronului Samuel Brukenthal au fost deschise publicului încă din 1790, cu trei ani înaintea inaugurării Muzeului Louvre, din Paris.
Prin testament, Baronul Samuel von Brukenthal a dispus deschiderea Palatului ca muzeu public, gestul său înscriindu-l astfel în rândul marilor iluminişti ai veacului. Palatul a devenit în 1817 muzeu public, cunoscut ca Muzeul Brukenthal, una dintre primele instituţii de acest gen din Europa.
Pentru ca această colecţie să nu fie dezmembrată după moartea sa, Samuel von Brukenthal a prevăzut în testament ca numai urmaşii de parte bărbătească să poată moşteni colecţia. În cazul stingerii descendenţei pe linie bărbătească, colecţiile urmau să fie gestionate de o fundaţie şi să intre în proprietatea Gimnaziului Evanghelic din Sibiu. În anul 1867, baronul Joseph von Brukenthal, unul din moştenitori, a lăsat prin testament ca şi palatul (care era deja din 1817 un muzeu deschis publicului) să fie atribuit acestei fundaţii. În anul 1872 a murit ultimul moştenitor pe linie bărbătească, baronul Hermann von Brukenthal, şi în felul acesta s-a stins familia Brukenthal. Gimnaziul a preluat fundaţia.
Sursa text, foto si detalii: Wikipedia