Gheorghe Lazăr (n. 5 iunie 1779, Avrig – d. 17 septembrie 1821, Avrig) a fost un pedagog român, în 1818 fondatorul primei şcoli cu predare în limba română la Bucureşti.
Fiu de ţăran liber, Gheorghe Lazăr a fost trimis la vârsta de 19 ani să studieze la gimnaziile din Sibiu şi Cluj, Gheorghe Lazarapoi la Viena, unde a urmat studii superioare de filozofie, istorie şi de ştiinte fizico-matematice. A tradus în limba română o serie de lucrări cu caracter pedagogic şi chiar un manual de pedagogie. Întors in Transilvania, la Sibiu, a obţinut un post la Şcoala teologică ortodoxă, dar a intrat in conflict cu episcopul Vasile Moga care, adept al limbii slavone fiind, a împiedicat activitatea culturală a lui Lazăr interzicându-i tipărirea manualelor în limba română. În urma unui proces disciplinar la sfârsitul anului 1815 , guvernatorul Transilvaniei l-a destituit din funcţie şi l-a supus supravegherii autorităţilor poliţieneşti. Astfel că, în 1816, a trecut munţii şi s-a stabilit la Bucureşti. Îşi câştigă existenţa mai întâi ca profesor particular. În acelaşi timp se manifestă ca promotor al ideii de a se înfiinţa o şcoală românească la cel mai înalt nivel ştiinţific posibil pe atunci. Sprijinit de Iordache Golescu şi Constantin Bălăceanu a trebuit să ducă o muncă intensă cu cei care susţineau că limba română e prea săracă pentru a exprima adevărurile ştiinţei. La 24 martie 1818, obţinând aprobarea pentru înfiinţarea şcolii românesti şi-a început activitatea într-un local impropriu în centrul capitalei, la Sfântul Sava. Printre elevii săi se numărau băieţi de mici meseriasi si targoveti si dascali , pentru ca odraslele boieresti fregventau in continuare scoala greceasca. Noua institutie a devenit curand principalul focar de consolidare si difuzare a culturii romanesti . Din prima generatie de elevi faceau parte, printre altii, Petrache Poenaru, Daniel Tomescu, Teodor Paladi, Simion Marcovici si altii.
