Nu vreau ca Ponta sa crape

Am vazut azi toata ziua o gramada de postari cu hashtagul #SperSaCrapi si am remarcat cata ura viscerala poate sa existe din cauza unui politician sau altul.

Dar eu nu-l urasc pe Ponta pentru ce-a declarat din simplul motiv ca facand declaratia respectiva a dovedit nu doar ca e un mincinos fara scrupule ci si suficient de prost.

Dupa ce am vazut asa in mare ce activitate a avut pe Facebook de cand nu mai e prim-ministru si ce declaratii a mai dat prin presa mi-am dat seama ca Ponta e genul ala de dusman caruia nu i-ai da un pistol pe mana. Si nu, n-ai face-o pentru ca ti-e frica sa nu te impuste ci fiindca ti-e frica sa nu cumva sa se impuste din greseala in timp ce vrea sa se asigure ca arma functioneaza suficient de bine incat sa te puna la pamant dintr-un singur foc.

In mod normal un astfel de context ti-ar provoca mai degraba mila decat ura si repulsie, dar pentru un astfel de om nu prea ai cum sa gasesti sentimente de mila. Si lucrul asta nu-l spun datorita faptului ca l-as considera vinovat pentru moartea celor din #Colectiv pentru ca vina lui e indirecta si echivaleaza cu vina pe care o avem intr-un fel sau altul fiecare dintre noi, cei care am tolerat sistemul si ne-am complacut cu el, insa il spun pentru ca prin tot ceea ce a spus si a facut n-a dovedit decat ca e un ticalos si cam atat.

De fapt, mie personal punerea la zid a lui Ponta si a oricarui alt politician intr-un astfel de context nu-mi confera nici macar satisfactie. Adevarata satisfactie in cazul politicienilor o am doar atunci cand ii vad ca dupa ce se declara vreo cateva luni sau chiar ani nevinovati, ajung sa iasa de la curtea de apel sau de la ICCJ cu privirea aia pierduta, adeseori neingrijiti  si de foarte multe ori vizibil afectati de perspectiva sumbra a parnaiei.

Pentru un om obisnuit mereu sa detina controlul, impactul psihic e major atunci cand realizeaza faptul ca altii detin controlul de fapt, iar tortura psihica la care sunt supusi de la sentinta de pe fond pana la sentinta definitiva si irevocabila e cea mai mare pedeapsa pe care o pot primi oamenii ca el. Confiscarea averii si anii de puscarie nu echivaleaza nici de departe cu presiunea psihica de care oameni precum Ponta au parte.

Si da, stiu ca multi vor recidiva dupa ce ies din parnaie, pentru ca hotul are furtul intiparit in ADN si e normal sa revina la vechile obiceiuri ca doar nu degeaba avem una dintre cele mai mari rate de recidiva din UE.

As vrea tare mult sa pot descrie in cuvinte sentimentul de satisfactie pe care-l am cand uitandu-ma la poze sau inregistrari de pe la iesirea din tribunale observ cum se citeste teama, nesiguranta si incertitudinea in ochii lor, insa nu pot pentru ca nu exista cuvinte si expresii care ar putea descrie, mai ales fiindca drumul de la extaz la agonie si apoi resemnare e destul de lung si anevoios.

Nu vreau ca Ponta sa crape

Lasă un răspuns