Nu inteleg cultura moderna

Dan-Perjovschi-Sibiu-FITS-201

Cam asa pot sumariza ideea principala din zilele acestea. Este iar FITS la Sibiu (Festivalul de teatru). Vin mii de straini sa joace la Sibiu, sa se vada reciproc. Vin si turisti sa ii vada. Iar este invazie de bucuresteni avizi de acest gen de cultura moderna… Adica un altfel de teatru. Nu clasic, ci unul mai ales stradal, asemanator cu circul. Are si un nume si aplauze, dar eu nu il inteleg. Adica nu fac distinctia intre teatru si circ in acest caz. Bineinteles ca sunt si piese de teatru bine apreciate de critici la Sibiu zilele acestea.

Apropo de cultura moderna de neinteles. Dan Perjovschi – artistul sibian facut cetatean de onoare, premiat si expus prin toata lumea pentru desenele sale. Acum a desenat un zid al curtii teatrului, pe exterior. Stau babele in statia de autobuz si comenteaza „Uita si la tinerii astia cum mazgalesc toti peretii”. Imagini aveti mai jos in curand. Sau mai bine mergeti la fata locului si dati-va cu parerea. Este arta sau nu este? Atunci de ce primarul nostru se supara pe cei ce fac graffitti. Aaaa… aia nu au autorizatie… si premii. Ma scuzati. Pai daca e arta, arta sa fie!

Cam atat despre oful meu cu arta. In rest Sibiul musteste zilele astea de cultura. A fost jazz, acum teatru, apoi film (TIFF) si printre ele alte evenimente culturale de mai mica amploare. Ce mai, doar nu degeaba mananca sibianul dimineata cultura pe pita! Adio slana!

PS: Oare cati din sibienii avizi de cultura si pricep ceva sau dau doar din cap a admiratie la orice besina trasa pe scena?!

Foto: printreranduri.eu

Căutări: