In legatura cu prea mult mediatizatul caz de la Sibiu a bolnavilor legati de paturi la terapie intensiva, din lipsa de asistente medicale, am vrut sa scriu cateva randuri la adresa iresponsabilitatii si slabelor cunostiinte ale colegilor mei de breasla de la Sibiu care s-au aruncat precum vulturii pe un subiect fals din start. Dar un comentariu al ziaristului sibian Dorin Teodorescu, m-a scutit pe mine de acest articol la adresa colegilor de breasla. Dorin Teodorescu este acum purtator de cuvant la prefectura si angajat in PDL la Sibiu. Macar el, spre deosebire de alti gazetari din Sibiu, a ales pe fata sa se afilieze politic. Respect asta! Iata mai jos comentariul sau pe tema iresponsabilitatii presei in subiectul cu bolnavii.
Mai trebuie spus ca Teodorescu este un domn in limbaj…. eu as fi fost mult mai dur!
Opriţi-vă, fraţilor!
Dorin TeodorescuCe se întâmplă, în aceste zile, în Sibiu, în fosta mare capitală culturală, ţine de imaginarul bolnav. N-am crezut că, într-un oraş vechi şi celebru pentru civilizaţia sa, construită cu trudă şi riscuri, mari încercări şi sacrificii -, vreme de un mileniu, este posibil ca, în câteva ore, spaţiul public să fie într-un asemenea hal infestat de informaţii şi comentarii care, cu buna ştiinţă a emiţătorilor lor, duc la instaurarea disperării între oameni. Aş zice că ne apropiem de împlinirea avertismentului dat de Nicolaus Olahus, în secolul XVI, conform căruia cetatea Sibiului poate fi distrusă numai de vrajba dintre locuitorii săi.
În cele câteva ore de delir informaţional, România şi lumea au aflat că Sibiul s-a întors în Evul Mediu. În câteva minute au dispărut secole. Bolnavii internaţi în cel mai mare spital judeţean trăiesc coşmaruri ca ereticii în vremea Inchiziţiei: legaţi de paturi, în aşteptarea eliberării de toţi şi de toate. De la un bulgăre de metaforă neglijent aruncat în spaţiul public, s-a ajuns la avalanşa isterizantă a unei „dezvăluiri” mediatice, ce ne-a luat cu ea pe toţi, spre o destinaţie încă necunoscută. Dar uşor de intuit. Imediat, corul comedienilor din opera de trei parale a democraţiei noastre postcomuniste a preluat mesajul şi l-a amplificat cu noi amănunte care mai de care mai „apocaliptice”. Numai că asemenea „revelaţii” nu aduc salvarea, ci înmormântarea speranţelor de viaţă ale celor care le consumă.
Întâmplarea de la Sibiu, demnă de tratate de specialitate, demonstrează cât de uşor s-a atins culmea iresponsabilităţii în aducerea la cunoştinţa marelui public a unei declaraţii de circumstanţă (făcută cu prea mare uşurinţă, despre o realitate gravă), cu toate (posibilele) consecinţe nefaste asupra întregii noastre comunităţi. Simplu şi banal ca un „click”, s-a depăşit cu voluptate (bună pentru alte plăceri umane) graniţa dintre real şi ireal. Dintre sensul direct şi cel metaforic al celor mai multe din afirmaţiile făcute, de regulă, de fiecare dintre noi. În deosebit, sub presiunea stresului de toate zilele. Analiza pasului următor – cel al efectului social al declaraţiei – nu a reprezentant o piedică în calea fericirii răspândacilor. Idee că urmarea poate fi dezastruoasă pentru o mulţime de oameni (mai putem vorbi de ţară?) n-a interesat pe specialiştii în comunicarea publică locali şi naţionali. Cât despre verificările ulterioare ale înţelesului direct al declaraţiei, cu ajutorul profesioniştilor din sistemul de sănătate, nici vorbă… Gloria efemeră, orgoliile răutăcioase şi ambiţiile deşarte au primat. Publicul? Nu contează. E prea preocupat de propria supravieţuire. Noi să ne vedem de treabă, să-l derutăm cât se poate. Evident, pentru gloria orgoliilor şi ambiţiilor noastre, indiferenţi în faţa valorilor solidarităţii.
Personal, ca fiu al cetăţii, trăiesc cu maximă tristeţe aceste zile frumoase de sfârşit de mai. Mi se pare inutil tot ce s-a petrecut cu noi toţi, în ultimii 20 de ani. De unde atât ură într-un spaţiu public condus de câţiva indivizi, cu poziţii publice încărcate de responsabilităţi maxime pentru soarta unei mulţimi de oameni? Opriţi-vă, fraţilor! Să ne întoarcem gândurile la Evul Mediu, dar nu la fanatismele lui, ci la vorbele înaintaşului nostru, Olahus, marele umanist român al burgului nostru!