A scrie pe un blog nu e lucru mare. Oricine poate face asta. Numai sa vrea. A citi un blog nu e lucru mare. Oricine poate face asta, daca stie sa citeasca si are chef de asa ceva. A comenta pe blog nu e lucru mare, conteaza insa de ce o faci. Sa te afli in treaba? Sa iti faci reclama? Sau pe principiul descris de Zoso acum vreo doi ani prin care unul mic arunca cu rahat in cei cunoscuti doar, doar il baga si pe el cineva in seama. Normal ca nu ma refer la cititorii Mazemania, nici macar la sibieni. Vorbesc asa aiurea, teoretic. Ma delctez si eu cu degetele pe tastatura dupa prea multe ore de munca. Imi racoresc mintea cu cateva idei despre viata prin blogul acesta, doar, doar pricepe cineva ce vreau sa zic.
Cateodata am un ton ironic mult prea fin asa ca e luat mot-a-mot de unii. Nici nu imi pasa. Ma amuza smecherii de pe net semnati „anonim” care se dau mari ziaristi sau te miri ce si te cauta la virgula. Am ras azi in hohote cu cativa amici de prostia unora de acest fel. Ne amuzam si pe mess de cate un comentator care sufera de bagare in seama. Cateodata ne facem ca ii dam atentie sa vedem pana unde merge paroxismul. Dar nu avem mereu timp de bibici din astia. Sa fie ei sanatosi.
Acest post nu e pentru ei, e pentru oamenii inteligenti care citesc Mazemania si care gusta umorul fin si ironia. Viata e frumoasa, chit ca unii si-o fac mereu amara. Ei sunt doar pe un palier inferior de existenta. Meditati si veti intelege!