Probabil ca multi dintre voi au remarcat faptul ca de ceva vreme scriu mai des si mai mult. Nu e o noutate pentru mine si nu e o schimbare de atitudine fiindca scriam si inainte si continui sa scriu si pe alte site-uri ale mele.
Aici pe Pod incerc sa recuperez timpul pierdut si sa scriu gandurile pe care le-am asternut de-a lungul timpului in ciorne si care n-au fost publicate inca.
De ce incerc sa scriu mai des si mai mult? Raspunsul e simplu, de vreo doi ani incerc sa combat instalarea sindromului de burnout, sindrom care e specific si angajatilor din domeniul IT.
Pentru multe persoane sa lucrezi in domeniul IT si sa stai minim 8 ore in fata calculatorului pare usor. Daca intr-o zi de munca ai scris 2-3 comentarii pe Facebook aproape toti care habar n-au ce presupune o astfel de meserie te catalogheaza drept unul care n-are ce face cu timpul si care o arde degeaba pe Facebook. (Cel putin mie mi se intampla in mod constant)
E drept ca nu-ti rupi spatele ca pe santier si nici nu-ti nenorocesti plamanii ca-n mina de carbune, insa chiar daca noi cei care lucram in domeniul IT n-avem parte de un risc fizic, avem totusi parte de-a lungul timpului de o uzura psihica.
Tocmai de aceea firmele mari de IT au inceput sa introduca siesta (spaniolii stiau ei ce stiau cand au decis sa se lucre cu o pauza decenta) in cadrul programului de munca si ofera angajatilor in cadrul birourilor o serie de sali tematice cu aparate de fitness, mese de biliard, de pingpong si chiar si piscine pentru ca astfel de activitati sa ajute activ la detensionarea psihologica a angajatului.
O serie de studii realizate in acest sens au dovedit faptul ca un angajat are productivitate maxima pentru 6 ore pe zi si astfel restul de doua ore sunt slab productive. Spaniolii in marea lor majoritate lucreaza cele 8 ore pe zi cu o pauza de 2-3 ore, pauza in care au parte de obicei de relaxare si care-i ajuta ulterior sa fie la fel de productivi in orele ramase din ziua de munca.
Cum eu nu lucrez intr-un astfel de birou profit de fiecare ocazie si ma delectez cu peisajele locale, iar cand am inspiratie scriu mereu si aici si pe alte bloguri pentru a compensa uzura psihica si pentru a evita un potential burnout.