Sunt nebună! Nu am crezut că voi genera o aşa nebunie cu afirmaţiile mele. De fapt nici nu mă gândesc la mine ca la o lesbiană. Nu îmi plac categoriile. Mă gândesc la mine ca la o persoană liberă, dornică de nou, de iubire. Dar aşa am simţit că trebuia să spun lumii despre cum văd eu dragostea. Dar am reuşit să o rănesc pe Ana. Nu credeam că se va supăra că am recunoscut. Ea se teme însă mereu. Se teme că va afla cineva adevărata mea identitate şi implicit pe a ei. Cu greu am liniştit-o spre seară. I-am luat doi trandafiri galbeni. Unul pentru mine şi unul pentru ea. Florile acestea îmi aduc aminte de mine când eram copil şi mama îi creltea în grădină. Uneori tăia unul şi mi-l dădea „O floare frumoasă, pentru cea mai frumoasă dintre flori” Aşa mă alinta mama. Acum mă gândesc ce ar spune dacă ar ştii pe cine iubesc eu. Mai merg cu Ana pe la ea, dar ca prietene. Am mai fost şi cu alte fete pe acasă la ea. Odată ne-a chemat la prânz duminica. M-am rugat toată săptămâna de Ana să vină şi cu greu am convins-o. A fost distractiv. Tata mereu sobru, discuta de politică, dar pe mine, mama şi Ana nu ne interesa. Răspundeam mono-silabic şi începeam noi subiecte. A fost un prânz frumos…
Dar astăzi Ana nu a fost fericită. De altfel nici eu. Atât de mulţi oameni răi la Sibiu! Bine că nu am spus nimic încă la birou sau la prieteni. Mă omorau. Nebunii aceltia sunt în stare să mă omoare în bătaie doar pentru că am spus ceea ce simt aici. Dar faţă în faţă m-ar scuipa. În cel mai bun caz. Nici eu nu mai ştiu ce să fac. Sunt confuză. Confuză rău.
Spre seară Ana s-a mai liniştit. Ea continuă să îmi spună că am făcut o prostie. Dar, Ana, nu vine vremea când nu ne mai ascundem? Eu una nu mai am 20 de ani să fiu mereu în umbră. Vreau să explodez de fericire. Şi tu eşti fericirea mea! Ce? Este rău să mă împărtăşesc lumii? nu! Dar mă doare când o văd pe Ana că plânge. Citeşte şi plânge. Pe mine nu mă doare aşa tare ce scriu unii şi alţii încuiaţi la minte, dar ea suferă.