Am mai scris pe subiectul acesta. Dar aseara la o poveste cu cativa prieteni (printre altele si bloggeri) ne-am adus aminte de episoade din comunism. Asta inainte sa ne napadeasca amintirile si sa ne apucam de Ţ.O.M.A.P.A.N. Bineinteles, eu am castigat! Desi competitorii au fost redutabili, mai ales fetele. Ca baietii au umplut foaia de liniute. Cred ca au gresit jocul si se credeau la Spanzuratoarea.
Revenind la amintirile din comunism propun o leapsa pentru blogosfera: Sa povestiti o amintire din comunism (daca aveti varsta necesara!). Nu uitati sa puneti link catre aceasta postare pentru a putea citi volume intregi de amintiri din comunism scrise in blogosfera. Puteti da leapsa mai departe! Cat mai departe! Iata a mea mai jos:
Dupa multi ani de asteptare, parintilor mei le-a venit randul sa isi ia Dacie. Asa era atunci. Depuneai banii si masina o vedeai peste cativa ani de la fabrica. Normal ca nu erau distribuitori, asa ca trebuia sa mergi singur sa ti-o iei de la Pitesti. S-a dus tata cu un nepot mai experimentat decat el in ale volanului cu noaptea in cap sa fie de la 5 la poarta fabricii la coada. „Coada” este pentru mine sinonima comunismului. Adica nu ar fi mai fost comunism, daca nu era coada. Ma mai ducea si pe mine la unele cozi, mai rar, unde era necesar sa fie vazuti si numarati de vanzatoare toti membrii familiei. Ciudat cum acele vanzatoare au ajuns dupa Revolutie patroane de magazine… Revenind la deplasarea lui tata dupa masina la Pitesti. Din povestile sale, ca eu nu am fost acolo, a durat o zi intreaga pana a primit masina. Birocratie, testari, reglaje etc. Apoi drumul spre casa. Seara a ajuns masina in fata portii. Am iesit cu totii, inclusiv vecinii, sa o admiram. Era frumoasa, albastru deschis. Si tata se lauda ca a luat una buna, refuzata la export in Ungaria. Nu prea ma priceap eu la masini (si nici acum nu ma pricep!), dar mi se parea o realizare senzationala. Stiam de la ai mei ca au asteptat vreo 7 ani pana le-a venit randul sa aiba voie sa ia masina.
Apoi au inceput „distractiile”. Am aflat si eu ca nu era voie sa circuli duminica in Romana cu masina, decat o data la doua duminici. O duminica mergeau masinile cu numere pare, in alta cele cu numere impare. Asta ne taia adesea avantul de iesit la gratar la Curmatura sau Cisnadioara. Masina era folosita de tata cu multa chibzuinta. Era obiect de lux (si asa a si ramas peste ani). Nu se folosea pentru mers la servici sau alte bagatele din astea. Doar cand era strict necesar gen: mers in concediu, la gratar in unele duminici sau la cumparaturi de toamna in cantitati foarte mari. Cam atat. De altfel miscarea putina a masinii era impusa si de lipsa benzinei. Strangea tata in pivnita intr-un butoi metalic tot anul benzina pentru a avea cu ce sa mearga in concediu pana la Olanesti sau la mare.
Acum masina nu mai este un lux, daca o iei second hand. Dar la cat a ajuns sa coste benzina si piesele, devine adesea un moft… folosit prea des de noua generatie.