Poveste adevărată. Aveam vreo 10 ani şi eram în concediu cu familia în staţiunea Olăneşti. Cumva s-a auzit în staţiune că la o alimentara se aduce margarină Rama. Atât de rară şi râvnită pe vremea lui Ceauşescu. Normal că s-a format imediat o coadă, deşi alimentara era închisă, cu semnul de „Primim marfă”. Eu eram printre primii la coadă, în timp ce tata s-a dus să ia bani din camera de hotel. Eu ţineam rândul. Deodată se deschid uşile alimentarei şi lumea în loc să intre civilizat, conform rândului, dă năvalî. Atunci am cunoscut spiritul de animale al românilor. Se îmbrânceau, se loveau să ajungă la tejghea unde fluturau bani pentru a primi „pretioasa” cutie de margarină Rama de import. Eu am fost prins între un colţ al tejghelei de lemn masiv şi mulţimea nebună care mă presa acolo să mă omoare. Nu le-a păsat de plânsete, ţipete. Deodată văd că apare tata dincolo de tejghea, unde erau vânzătoarele panicate. Cumva sărise peste mulţime şi tejghea şi m-a scos din strânsoarea în care eram prins şi care risca să mă omoare. Poate a dat şi ceva pumni în animalele care mă omorau încet prin presare. Că oameni nu erau….
Povestea asta mi-o amintesc câteodată, când deschid acasă o cutie de Rama cumpărată lejer din supermarket. Fără urlete, fără bătăi. Din păcate comunismul şi raţionalizarea a scos ce era mai rău din oameni şi în România. Aceeaşi oameni care mă presau la coadă la Rama, îi regăsesc în mulţi pensionari de astăzi. Poate feţele diferă, dar stilul este acelaşi. Un dispreţ total faţă de semeni, şi o dorinţă acerbă de supravieţuire. Ei şi-au instruit copiii, acum adulţi în acelaşi spirit: înşeală, pentru a nu fi înşelat, fură, pentru a nu fi furat… Totul doar pentru ei, nimic pentru restul!