Piatra scrisă de la Olăneşti

Piatra scrisă de la Olăneşti  În copilăria mea vacanţa de vară nu era sinonimă cu mersul la bunici, unde ajungeam rar şi pentru o zi-două, ci deplasarea cu maşina la Olăneşti. Concediul părinţii aproape în fiecare an şi-l petreceau la Olăneşti, din motive de sănătate: izvoarele 5, 24, 7 şi multe altele erau parte din rutina zilnică de tratament. Uram apa de la acele izvoare, deşi mi se impunea să o beau, tot din motive de sănătate. Dar Olăneşti avea pentru mine un farmec aparte: loc de joacă şi socializare cu copii din toată ţara. Prima mea iubire acolo a fost… dar asta este altă poveste. În fiecare an tata mă lua pe cărările de munte de lângă staţiune spre “Piatra Scrisă”. An de an urcam într-o zi din concediu pe munte. Mama nu venea. Ei nu îi plăceau ieşirile astea. Prefera mediul urban. În primii ani mai greşeam cărarea, mai ocoleam. Dar ajungeam la “Piatra Scrisă”. O rocă vulcanică, cred că era, pe care se putea scrijeli uşor numele. Şi erau mii de nume pe piatra aceea mare. Unele noi, altele vechi, vechi…
În primul an, tata a scos un briceag şi a scrijelit şi numele meu acolo. An de an, când reveneam îl căutam. Piatra scrisă era şi un promotoriu spre abisul verde. Ieşeai din pădure pe piatră şi vedeai valea împădurită. O privelişte de vis. Dar pe mine mă înfricoşa apropierea de marginea pietrei, de hău. Tata, mult mai curajos din fire, decât voi fi eu vreodată sărea şi o stâncă ce ieşea parcă din neant… Apoi ne întorceam prin pădure spre staţiune. După ceva ani am descoperit că pădurea din spatele “Pietrei Scrise” ascundea şi o altă piatră scrisă, mai mică. Poza alăturată este făcută pe “Piata Scrisă Mică” de sora mea, cred. Gustul dulce al victoriei!

Căutări:

1
Lasă un răspuns

1 Comment threads
0 Thread replies
0 Followers
 
Most reacted comment
Hottest comment thread
1 Comment authors
newest oldest most voted

Ce sfrijit si dulce erai mai iubi in poza asta!