Cum am pierdut credinta, pe care nu am avut-o

Despre credinta ta este periculos sa scrii pe blog ca imediat sar 10 comentatori anonimi sa te traga de urechi ca nu esti crestin ca restul poporului suveran, numit uneori si roman. Dar am nesocotit porunca asta nescrisa a internetului si m-am bagat in domeniul credintei din cand in cand, doar, doar se vor mai trezi unii mari credinciosi la realitate. Am vorbit despre preoti/pastori cu limuzine care propovaduiesc cumpatarea. Am vorbit despre enoriasi cu frica de Dumnezeu care barfesc in biserica alti enoriasi. Am vorbit despre drept-credinciosi care ajung la biserica mai des sau mai rar, dar mai ales cand au nevoie de ceva de la Cel mai de Sus Șef. Credincioși care prin donații grase la biserici si manastiri cred ca isi pot cumpara un loc mai in fata in Rai. Despre pervertirea credintei in scopuri material-financiare si toate acestea sub vasta cupola a crestinismului, fie ei ortodcsi, catolici, protestanti, pocaiti etc

Cum mi-am pierdut eu credinta? Nu imi amintesc sa o fi avut niciodata credinta in Dumnezeu, desi, meschin, cand eram mic mai bagam un Tatal Nostru la momentele grele, a se citi examene/teze. Mai ales cand nu invatam. Stiam ca nu eram capabil sa copiez, asa ca apelam si eu la Șeful cel Mare. Poate, poate iesea ceva…. Purtam chiar la mine prin generala si liceu o iconita cu Sf Mihail de hartie, care a ajuns ca vai de ea in portmoneu. O tineam din respect pentru mama, fire credincioasa, care mi-o daruise sa ma apere de rele. De fapt, ea, mama, isi aduce si acum aminte ca eram foarte credincios cand eram mic. Eu nu imi amintesc asa ceva, mai ales ca eram in comunism.
Relatia mea cu credinta este insa una stransa peste ani. Chiar daca nu am avut-o (sau am pierdut-o, cum crede mama) am cautat-o mereu in toate formele ei: dialoguri lungi cu preoti de toate confesiunile, calugari, profesori etc Vizite la manastiri si biserici. Studiul aprofundat al Bibliei, Coranului si Vedelor. Apoi am luat la mana filosofii, mai ales cei români. Dar nimic. Nu gaseam credinta. Soarta m-a adus mereu in preajma oamenilor de credinta, care nu m-au urât, din contra. Am realizat, printr-o conjuctura profesionala, ani buni emisiuni radio pe teme sociale la Radio Vocea Evangheliei Sibiu. Unii din ascultatorii mei de atunci m-au regasit peste timp ca amici, colegi, cunostiinte etc. Parintii si sora mea sunt persoane religioase, fiecare in forma lui, cu credinta destul de clara. M-am casatorit in biserica si am botezat fiica noastra in biserica. Asa ca aparent sunt crestin, credincios.
Dar apropiatii stiu ca nu sunt asa. Orice tentative de a le explica propria mea credinta a esuat. Iar negarea religiozitatii a fost ori luata in râs ori damnată. Am invatat in timp sa cedez, sa las de la mine si sa joc pentru dragul aparentelor si linistii in familie si cercul de cunostiinte. Mai scap din cand in cand propriile idei, dar nu ma mai bat in discutii pana la 5 dimineata pe argumente. Nu are sens. Am realizat in timp ca a avea o credinta, oricare ar fi ea (pana si atei au o credinta!) este apanajul individualului. Orice incercare de integrare in randul lumii, de a fi parte a maselor, la mine a esuat. Nu pot si nu vreau sa fiu parte din multime. Nu acesta este rolul meu.
Dupa ce am clarificat asta, am realizat, chiar si asa (aici apare un nonsens!) ca mai exista si altii ca mine. Ca sunt oameni care au o credinta asemanatoare cu a mea si pot sa ma inteleaga si sa ma accepte asa cum sunt. Primii astfel de oameni nu au fost romani. In timp am descoperit si romani. Nu putem niciodata forma un grup, o masa, dar nu sunt singur, suntem mai multi. Poate nu suficient de multi. Dar suntem!
In concluzie, de fapt partial concluzie, viata ne fiind sfarsita (abia atunci poate avem timp de concluzii): sunt definit in dictionare ca o persoana cu credinta, non-religioasa (non-denomination, cum s-ar spune in limba engleza). Universul meu de valori, idei si credinte este diferit de cel crestin, dar nu neaga existenta niciunei religii/credinte, ci le imbratiseaza pe toate prin acceptarea fiecarui individ cu credinta sa. Apoi o infinitate de finețuri morale, intelectuale, emotionale etc Poate le explic alta data.