Va redau mai jos textul complet prezentat azi de Corneliu Bucur referitor la proiectul Primariei Sibiu de a construi un Strand in Padurea Dumbrava.
O INEPTĂ (ŞI NEAVENITĂ)
ARGUMENTAŢIE A OPORTUNITĂŢII MEGA-ŞTRANDULUI
DIN DUMBRAVA SIBIULUI
Am evitat, de luni de zile, să mă pronunţ în problema ştrandului proiectat de Primăria Sibiului, în arealul din Dumbrava Sibiului, în amonte de „Cartierul verde”, prevăzut a înlocui fabrica „Sitex” din vecinătatea Muzeului în aer liber (fondat, aici, de Cornel Irimie, în 1962, care a materializat proiectul mai vechi al lui Romulus Vuia, pe acelaşi amplasament, tot aici, în 1940).
Am ezitat întrucât voiam să văd modul în care reacţionează societatea civilă sibiană la un asemenea megaproiect, total nepotrivit unui oraş de mărimea Sibiului, cu densitatea de populaţie proprie, dar mai ales, lipsit de asemenea locaţii de agrement estival, în toate cartierele Sibiului.
Ceea ce m-a „scos” din pasivitate (lipsa de reacţie publică) a fost (a câta oară?) poziţia publică a arhitectului Primăriei (dl. Laschescu), un slujbaş mult prea obedient (trăsătură specifică mediocrităţilor profesionale, pentru a necesita a fi înlocuit, după „prometeicul” arh. S.Guttmann, care a schimbat faţa Sibiului, merite care „binemerita” a fi sancţionat, potrivit maximei româneşti: „nici o faptă bună nu rămâne nepedepsită”, prin sancţiuni disciplinare şi ostracizarea la Cluj). Un principiu sacru, înmugurit în comunism şi înflorit în postcomunism, potrivit căruia, nu e bine ca o valoare certificată de merite incontestabile, să fie lăsată să-şi culeagă roadele propriului proiect împlinit şi să „facă umbră” celui ce-şi arogă nu doar numai toate meritele, ci şi toată „lumina” recunoştinţei publice, se consacră, de ani de zile, în Cetatea lui Hermann, transmisă parese testamentar, dlui Johannis, ca orice feudă personală.
Să revenim la chestiune şi la discursul dlui Laschescu, titrat în presă:
„Doar mii de sibieni pot opri proiectul din Dumbrava Sibiului” (Articolul, apărut în „Sibiu, Standard”, în numărul de joi, 12 martie, ne dezvăluie „filozofia” dlui arhitect şef interimar (la noi, tot ce e interimar şi convine puterii, este cel mai durabil fenomen), cimentată la şcoala ideologiei comuniste: nu calitatea şi excelenţa, nici elita şi avangarda guvernează societatea şi îi dictează „mersul” ei (de ce să fie „înainte”, când poate „înapoi”?), ci cantitatea, mulţimea, numărul, fie prin prezenţă şi acţiune, fie prin absenţă! Sau te pomeneşti că domnia sa este un exponent al fizicii atomiste, afin al teoriei că „dacă nu se acumulează masa critică, producerea exploziei nu poate avea loc”?
Provocat, aşadar, de această pseudoteorie, invocată ca argument suprem, mi-am propus să analizez pentru sibieni argumentele de tip raţional şi colectiv, pentru a combate „teoria cantităţii” (invocată evident în lipsa argumentelor de substanţă).
Aşadar: 1. Are nevoie Sibiul de un asemenea ştrand „monumental”) după modelul unor obiective-similare realizate în marile staţiuni estivale (ex. Mamaia?). Evident, mult prea evident, că NU! Să analizăm din această perspectivă ce ar însemna un asemenea obiectiv în cazul Sibiului, edificat în afara oraşului, la cca 6-8 km de centru, pe o arteră îngustă ce conduce la cele mai importante obiective turistice situate pe această rută?
În primul rând, un exod în afara oraşului, al tuturor clienţilor ştrandului, ceea ce ar complica foarte mult, din toate punctele de vedere, viaţa orăşenilor (în principal, a copiilor şi tinerilor, principalii beneficiari, dintre localnici, ai serviciilor, opulente ale unui asemenea loc de agrement.
Exodul sibienilor va fi amplificat, până la suprasaturaţie, de cel al locuitorilor judeţului Sibiu, atraşi de mirajul toboganelor de apă, al bazinelor cu valuri, al terenurilor sportive, al teraselor cu bere rece şi mici, etc.
Fără doar si poate că obiectivul (care va beneficia de o mega reclamă, agresivă şi eficientă) va atrage de la început, turismul naţional şi internaţional, de o manieră uşor de estimat, chiar şi în această fază de proiect, până ce lumea bulucită, se va sătura să o facă, generând vara ore întregi, zilnic, un ambuteiaj mai ceva precum cel de la intrarea în Sibiu, de la Şelimbăr) va atrage.
2. Este aşadar, proiectul, în interesul Sibiului?
Evident, că NU. Pentru un oraş ca Sibiul, cu cartierele sale, văduvite de orice dotare sportivă şi culturală, păstrate doar ca „dormitoare”, fără să ofere nici o şansă de relaxare sau de divertisment, altele decât tradiţionalele cârciumi, bodegii, restaurante şi baruri, proiectele cele mai potrivite şi raţionale, în spiritul unei autentice democraţii, ar fi cele de amenajare (în fiecare cartier, a unor terenuri de sport (pentru acele sporturi care se practică în toate cartierele şi zonele de civilizaţie urbană, din toată Europa), parcuri de joacă pentru copii şi ştranduri cochete, proiectate la capacitatea fiecărui cartier în parte.
3. Este bine ales amplasamentul, prin absurd că, trecându-se peste toate argumentele raţionale, în dispreţ pentru nevoile reale ale populaţiei Sibiului, s-ar construi un asemenea „ştrand”?
Evident, că NU! Dimpotrivă, este chiar un amplasament contraindicat. Din toate motivele, evidente şi mai puţin evidente. Între acestea enumerăm distanţa, avem valea din zona „Valea Aurie” (nume predestinat pentru a valorifica amplasamentul „de aur” de aici). Amplasat aici accesul s-ar putea face pe Calea Dumbrăvii, până la intrarea în zona populată de Hoteluri, Motel, Restaurante, Grădina Zoo, Muzeul în Aer Liber, Cartiere de locuinţe Cisnădioara şi Păltiniş (plus, dacă se va înfăptui, „cartierul verde” de la „Sitex”), pe Calea Poplăcii.
În al doilea rând ar putea servi direct cartierele „Valea Aurie”, „Calea Poplăcii”, „Calea Victoriei” şi chiar „Ştrand”, populaţia de aici având un acces direct. Nefiind într-un spaţiu împădurit, acest amplasament va beneficia de mult soare, de un mediu „uscat” (nu atât de umed ca în pădure). şi, fapt esenţial, în serile de vară, nu va fi invadat de ţânţari (ca în pădure) , Să mai adăugăm faptul că acceptul în locaţiile turistice învecinate (vezi Harta „Sibiu Extra Muros”, editată de Muzeul „Astra”, care prezintă potenţialul turistic excepţional al acestei zone de la periferia Sibiului)
Să nu uităm, apoi, că în arhivele Sibiului există un generos proiect turistic, de prin anii 1985/86, care evidenţia exact această zonă, ca cea mai indicată pentru dezvoltarea unui mare parc de agrement, ce ar putea cuprinde şi un ştrand!)
4. Să omitem faptul că terenul vizat are suficientă vegetaţie (pădure) înaltă (şi nicidecum „vegetaţie spontană”, evident de talie joasă, cum afirmă dl. Laschescu), a cărei defrişare este total interzisă de legislaţia emanată special pentru zonele naturale protejate, cum afirmă 06.57 din 2006/2007 referitor la regimul ariilor naturale protejate, asumată şi aplicată de Hotărârea nr. 64 a Consiliului Judeţean Sibiu.
Solicităm Primăriei, în scopul clarificării acestei probleme capitale, să prezinte un plan general, semnat de „Romsilva”, cu o delimitare exactă a perimetrului, şi numărul arborilor număraţi, fir cu fir pe fiecare specie cu înălţimea şi diametrul tuturor arborilor). Cine le va da aprobările legale pentru extragerea acestora? Sau voinţa imperativă a Primăriei, cunoscută, de altfel, de ani de zile, ca infailibilă se va impune în faţa legii?
5. Are dl. Laschescu un proiect (poate la fel cu cele de şosele suspendate ale primarului Bucureştiului) de extindere la cel puţin la 4 dacă nu 6 benzi, a Căii Răşinarilor (un biet drum de ţară cu câte o bandă pe fiecare sens de mers)? Căci, este evident şi de cel mai elementar bun simţ, că un asemenea drum nu poate asigura o circulaţie auto şi hipo (căci Răşinarii sunt un ecomuzeu admirabil şi căruţele lor încântă pe turiştii veniţi din toată lumea, în zonă), evident, din motive de patrimoniu cultural şi valori turistice naturale şi nu pentru a se scălda sau a se distra pe măsura descoperii de către noi, după zeci de ani, a toboganelor de apă, etc., cu o intensitate uşor imaginabilă.
6. În sfârşit, sunt sibienii de acord ca o asemenea mega-investiţie, să se facă din fonduri publice (cel puţin o parte importantă)?
Dacă s-ar dori cu adevărat a se afla ce doreşte majoritatea locuitorilor din Sibiu, Cisnădioara şi Răşinari (căci toţi vor fi afectaţi de imaginatul şi hiperbolicul obiectiv), nimic mai simplu: în loc să-i cheme la Primărie, unde este evident că nu vor apare decât „o mână de oameni” (oricum timoraţi de ideea de a se opune omnipotentului nostru Primar, cunoscut pentru inapetenţa sa pentru dialoguri publice), atunci de ce ezită să facă un referendum public, mai obiectiv decât orice fel de alt sondaj de opinie?
Procedând astfel, costurile referendum-ului ar fi oricum, insignifiant, ca şi cheltuială din bugetul Primăriei, decât dezastrul care s-ar putea produce prin înfăptuirea proiectului.
Da, referendum-ul ar fi, cu adevărat, un demers democratic, prin care s-ar putea, în sfârşit, după 20 de ani, apuca, şi la Sibiu, pe Calea Democraţiei.
Revenind, la interviul dlui Traian Deleanu, publicat de „Sibiu, Standard” se mai impun câteva remarci:
a). La întrebarea reporterului dacă sunt prevăzute spaţii verzi, în zonele marilor fabrici dezafectate, arhitectul şef interimar răspunde sibilinic (total criptic): dar, vor fi în mod obligatoriu „procente de spaţii verzi” (Dvs. vă e clar? Mie nu!)
b). La întrebarea de ce nu sunt puse în PUZ, casele ridicate ilegal pe terenul vechiului camping, răspunsul este unul „a la Pitia”: aceasta „au fost găsite, fără autorizaţie de construcţie, pentru care au fost oprite lucrările… Nu avea nici o logică să le demolăm!” (De aici cred că vă este foarte clar ce logică fermă, riguroasă (carteziană), are dl. Laschescu. Soluţia validată la Primărie, pardon de recomandarea consilierii locali”! după opinia lucrărilor a fost, fireşte aceea de reluare a lucrărilor fără ca totuşi acestea să apară în PUZ!)
c). La întrebarea reporterului despre obiecţiile formulate de sibieni, la megaproiectele Primăriei, acelaşi ilustru repondent răspunde că toate parteneriatele au fost „expuneri de motive neconcludente” (sper ca, prin intervenţia mea, să afle şi opinii concludente!), formulate de „cei ce se autointitulează activişti comunişti” (nu cumva li se cere pentru a purta această titulatură, certificate de la Primărie?)
Despre orice fel de reprezentanţi ai societăţii civile, aflaţi în dispute acute cu Primăria, dl. Laschescu le aplică acestora eticheta dezonorantă (reflex al conştiinţei sale, evident antidemocratice), „alte chestiuni de genul acesta, care nu au nici o relevanţă”. „Relevanţă”, în democraţie personalizată sibiană, are doar ce vrea „Puterea”!
În încheiere, dl Laschescu îşi devoalează uimitoarea sa capacitate de înţelegere şi interpretare a responsabilităţilor manageriale ale Primăriei, în ce priveşte administrarea spaţiului forestier încredinţat spre administrare de legile statului român: Dumbrava nu este întreţinută aşa cum trebuie. Există drenaje care s-au astupat (colmatat, literar n.n.), „pădurea suferă, de o umiditate prea mare. Animalele lipsesc nu din cauza fabricii „Sitex”, ci a câinilor care au umplut pădurea. Cine e de vină, nu administratorul parcului naţional?” Chiar aşa, Primăria nu va avea nici o vină în perimetrul de pădure atribuit spre administrare! Sau beneficiază „de prezumţia de vinovăţie”, chiar şi de aceea de „molime tangere”?
În încheiere, o singură concluzie evidentă: cu aşa specialişti la Primărie, selectaţi şi păstraţi pe motive de obedienţă (căci ce e de făcut şi cum trebuie făcut are cine să le spună!), aşa va dezvolta Sibiul! Dacă vă mai trebuie şi alte exemple, atunci analizaţi istoria centurii ocolitoare a Sibiului, inexistenţa „legislaţiei locale” de protecţie a monumentelor istorice, având drept consecinţă dispariţia câtorva dintre acestea, inexistenţa unei săli de spectacole, demnă de tradiţia culturală şi teatrală a Sibiului (în 2007 am substituit-o cu celebrul cort, etalat în centrul istoric, ca pe o mare realizare a Capitalei Culturale a Europei, numai împrumutat costându-ne 1 milion de Euro (cât ne-ar fi costat, Doamne iartă-mă, dacă ne-ar fi trecut prin cap ideea fantezistă să îl şi cumpărăm?).
Ca o consecinţă firească, ce alte argumente ar mai fi necesare pentru a explica situaţia Sibiului, clasat, la capitolul „viaţa culturală”, abia pe locul 10, într-un top al oraşelor, reşedinţă de judeţ, evaluate pentru infrastructura lor culturală, intensitatea şi calitatea vieţii lor culturale?
Dar cui credeţi că-i mai pasă de toate acestea? Primăriei, în nici un caz! Dlui Laschescu, nici măcar atât!
Prof.dr.Corneliu Bucur,
Consilier Judeţean