Astazi Corneliu Bucur a iesit la atac in chestiuni legate de turismul sibian si promovarea acestuia. Va prezint mai jos textul sau integral in care analizeaza ultima brosura despre Sibiu editata din bani publici.
C A T R E,
ASOCIAŢIA JUDEŢEANĂ DE TURISM SIBIU
ÎN ATENŢIA CONSILIULUI DIRECTOR AL AJTS
Vă scriu în calitate de director general al Complexului Naţional Muzeal “Astra” şi membru al Consiliului Director al AJTS, în legătură cu calitatea publicaţiei editate recent „Sibiu. Comoara de la poalele Carpaţilor”. Istoria acesteia este scurtă şi edificatoare: Asociaţia Judeţeană de Turism Sibiu a contractat S.C. Honterus SRL (conform rezultatelor licitaţiei), pentru a comanda şi edita, pe fondurile provenite de la „Autoritatea Naţională pentru Turism”, în cadrul Programului „Sibiu Capitală Culturală Europeană”, o broşură de promovare turistică a judeţului Sibiu. Autorul textelor şi a concepţiei grafice ale lucrării mai sus citate, dl. Marius Constantin, a fost subcontractat de câştigătorul licitaţiei (Editura „Honterus”). Pe ce criterii, doar cei de la Honterus ştiu! (Probabil că au mai colaborat din perioada când Marius Constantin avea atribuţii la Primărie, în cadrul proiectului „Sibiu CCE – 2007”)
Complexul Naţional Muzeal „Astra”, membru al AJTS, a fost consultat, până la un punct, asupra conţinutului, nu şi a formei materialelor care urmau să prezinte muzeul, atât din punct de vedere al informaţiei, cât şi al ilustraţiei. AJTS-ul, însă, nu a trimis muzeului, spre lectură şi nici subsemnatului, ca membru al Consiliului Director, din care face parte şi C.N.M.”Astra”, textul integral şi varianta finală a lucrării, spre a ne pronunţa, la nivelul experienţei noastre, asupra calităţii lucrării.
Broşura, care ar trebui să fie un instrument util promovării turismului sibian, prin bogăţia, calitatea şi obiectivitatea informaţiei scrise şi imagistice, (cele două componente ale lucrării trebuind să fie într-un consens şi complementarism desăvârşit) este, în opinia noastră, un nou eşec editorial, pe o piaţă şi aşa extrem de deficitară (eşec întrutotul imputabil autorului care s-a manifestat în mod diletantic şi neprofesionist).
Neajunsurile lucrării, pe care încerc să vi le semnalez într-un mod succint, sunt importante:
o Formatul A4 nu este uşor accesibil turistului, este greoi şi neportabil, urmând ca după ce va fi doar frunzărită, să fie abandonată şi nu folosită drept instrument de ghidaj, pe parcursul călătoriei prin judeţul Sibiu;
o Coperta nu este atrăgătoare, spatele unor turişti care privesc munţii , în nori, fără strălucire, nu comunică absolut nimic, în afara aspectului pasiv. Despre culorile copertei ce să mai vorbim? O fi citit ilustrul autor cartea lui Goethe despre „Teoria Culorilor”? Oricum, cred că lucrarea merita altă copertă!
o Conţinutul: Deşi Muzeul „ASTRA” beneficiază de un text destul de mare, ca dimensiune (35 de rânduri), în comparaţie cu Muzeul Brukenthal (29 de rânduri), ilustraţia aleasă pentru a prezenta întreg Complexul Naţional Muzeal „Astra” (o singură imagine) denotă o crasă ignoranţă (sau subiectivism), atât din punct de vedere estetic, cât şi ca reflectare a importanţei şi valorii acestei instituţii culturale a Sibiului, care a devenit, în ultimii ani, una de recunoscută valoare internaţională (un adevărat brand cultural privind identitatea cultural istorică a românilor). Să exemplificăm prin comparaţie: Fotografia sălii de lectură a Bibliotecii „Astra” este lipsită de atractivitate şi enormă, prin comparaţie cu fotografia, de mici dimensiuni, a morilor de vânt din Muzeul în aer liber, văzute din profil. Este aberant ca fotografia scenei unei săli de spectacole, din anul 1905 (cu cortina coborâtă, deci total inexpresivă), transformată în sală de lectură, după 1950, să fie de 8 ori mai mare decât cea a morilor din Muzeul în aer liber (imagine emblematică despre patrimoniul de tehnică preindustrială, preţuit la cel mai înalt nivel de UNESCO, pe baza căruia, Organizaţia Mondială pentru Ştiinţă, Cultură şi Educaţie a instituit, în anul 2006, Premiul UNESCO pentru patrimoniul tehnic preindustrial, în beneficiul României), şi să ocupe ¾ din pagina 13 a broşurii.
Să analizăm structura lucrării, pe toată suprafaţa sa.
Înainte de toate, considerăm defectuoasă, neinspirată şi chiar neinformată tratarea structural-tematică a lucrării, de către autor (evident un nespecialist al domeniului publicaţiilor turistice). Titlurile, total neinspirate, înşiruite pe frontispiciul „capitolelor” (să le numim aşa, convenţional) broşurii sunt:
Cap. 1. „Judeţul Sibiu, pe scurt”: Relief, Populaţie, Judeţul Sibiu, în cifre (De ce se specifică „Pe scurt”, când este evident că totul în această publicaţie este tratat „Pe scurt”?) În logica stilistică a titlului, în loc de „Judeţul Sibiu în cifre”, era firesc să scrie: „Statistică”.
Cap. 2. „De-a lungul istoriei” („De ce nu şi de-a latul?” NU era mai firesc şi consensual cu capitolul 1 – „Istoric”?)
Cap. 3. „Cum se ajunge la Sibiu?” (În loc de „Amplasare şi Acces”)
Cap. 4. „Cultură” (De ce nu şi Instituţii, căci despre ele se vorbeşte aici?) Citim aici, cu mirare, că cognomenul Istoric al Muzeului în aer liber („Astra”) nu apare, că râul din muzeu, pe care sunt amplasate toate instalaţiile hidraulice, este ignorat, că patrimoniul muzeului nu ilustrează civilizaţia populară preindustrială, astăzi dispărută, ci „viaţa satului românesc”(!) şi că avem în muzeu şi „prăvălii” (care?). De asemenea, că Muzeul Civilizaţiei Transilvane „Astra”, ar avea un sediu (total inexact) în Piaţa Mică nr. 11 şi, tot aici, ar fi şi sediul Muzeului de Artă Populară Săsească „Emil Sigerus” (inexact, sediul acestui nou muzeu fiind în Piaţa Mică nr. 22).
Şi, apoi, în loc să urmeze prezentarea valorilor culturale, pe domenii şi pe genuri, se trece la „Localităţi”). De ce, această inversiune ilogică?
La cap. 5. este prezentat „Municipiul Sibiu”.
La cap. 6. nu mai apar, în continuare, cum ar fi fost firesc, celelalte oraşe, şi apoi staţiunii, etc. ci, hodoronc, tronc: „De văzut neapărat” (de parcă Sibiul sau peisajele, etc. nu sunt „de văzut neapărat”!) Imaginile contrazic „contondent-vizual” titlul capitolului, total neinspirat! Cel mai potrivit ar fi fost, în consens cu imaginile, „Manifestări culturale. Tradiţie şi modernitate”!
La cap. 7. Avem „Informaţii şi sfaturi practice” (cu care, de regulă, se încheie o publicaţie turistică!). Imaginile alăturate acestui titlu frizează o totală nepotrivire, ilustrând sugestiv expresia „Halandala”.
La cap. 8. „În împrejurimile Sibiului” – un text fără busolă, care te plimbă într-un zig-zag nedefinit şi cu o ilustraţie heteroclită (ce caută „ceata junilor” pe frontispiciul acestui capitol, care tratează despre locurile splendide aflate în împrejurimile Sibiului? De ce nu se prezintă, aici, imagini ale unor locuri feerice, din fiecare zonă „din împrejurimile Sibiului”, cu un specific cultural propriu (aici totul este varză!)
La cap. 9. „Mărginimea Sibiului” (ea nu face parte din „împrejurimile Sibiului”? Şi de ce, direct Mărginimea (aflată în mijlocul judeţului), când căile de acces, în Sibiu, sunt fie Podişul Hârtibaciului (intrarea dinspre Agnita), fie Valea Târnavelor (intrarea dinspre Mediaş), fie Podişul Secaşelor (intrarea dinspre Sebeş). Numai autorul ştie! Aşadar, urmare Mărginimii sunt prezentate, pe rând, celelalte trei zone etnografice, dintre cele mai importante, ale judeţului Sibiu.
La cap. 10. De la zonele, încă neepuizate (căci Ţara Oltului vine după „Mediaş”, cu care nu are nici o legătură), autorul trece la localitatea Mediaş. Menţionată simplu (că doar nu e şi el „municipiu”, ca Sibiul!) De ce nu merita Mediaşul, într-o succesiune logică, tematică, firească, vecinătatea Municipiului Sibiu? Secretul autorului! Ei bine, aici avem şi un subtitlu: „Turnuri înclinate”. Să fie acesta elementul de cea mai mare specificitate şi atracţie turistică al Mediaşului? Cetatea fortificată, nu? Bastioanele de apărare, nu? (deşi, prin acestea, prin porţile lor, pătrunzi înăuntru oraşului medieval, nu!). (Autorul, fire de poet, consideră că aleatoriul este mai interesant decât rigoarea logică!)
Şi ca zăpăceala să fie mai mare, la cap.14, mai „strecoară”, după „Mediaş” zona „Ţării Oltului”. De dragul cistercienilor, monumentali (foto de o pagină), este ocultată figura „ciobanului bibliotecar” genial din Cârţa, Badea Cârţan, simbol al deschiderii spre cultură şi istorie a ţăranului român! (Cum o să rivalizeze ţăranul de la poalele Carpaţilor, pelerin la Roma întru căutarea rădăcinilor latine ale neamului nostru, cu călugării cistercieni (despre care nici nu se scrie cât de importanţi au fost în difuzarea industriilor hidraulice medievale?).
Cap. 15: „Hai să ne mai întoarcem, odată, la „Minunile naturii, destinaţii inedite”, de parcă cele 2 pagini nu ar fi încăput la Capitolul „Relief” (Minuni ale naturii) de la începutul lucrării! De parcă natura nu precede, istoric, cultura! De lacurile glaciare o fi auzit autorul, ori de lacurile sărate? O fi autorul, geolog amator, şi-l pasionează doar rocile şi stâncăria!
Cap. 16. Din nou, înapoi. De această dată, la oraşele staţiuni (Ocna Sibiului şi Bazna) şi apoi la staţiunile montane (Păltiniş şi Bâlea). (Probabil că orgoliosul Sibiu nu suportă vecinătatea suratelor sale mai mici!)
La cap. 17, brusc şi neaşteptat (de parcă am fi terminat expunerea traseelor şi obiectivelor turistice), apare „Timp liber” (nici măcar articulat!). Şi aici, cred că pentru atare temă, era loc „mai încolo”, spre sfârşitul broşurii, să ilustrăm cu ce te poţi „delecta”, în „timpul liber”, la Sibiu. Ca ilustraţie în locul skiului alpin, spre care migrează, iarna, „tot Sibiul”, s-a ales ca fotografie generică, un pod suspendat, de mare risc! În locul băilor saline, cu plajă estivală, de la Ocna (preferinţa estivală a sibienilor), o terasă în aer liber; în locul drumeţiilor montane, care fac renumele Sibiului, s-a ales ciclismul cu obstacole şi deltaplanul (de parcă astea ar fi preferinţele majorităţii sibienilor).
Cap. 18 este titrat, simplu şi sec, „Artizanat” (de parcă am fi în cel mai occidental loc din Europa, unde satele au dispărut de mult şi arta populară, aşijderea. Să nu fi auzit, Marius Constantin (trecător vremelnic şi risipitor prin Muzeul „Astra”), de artă populară, creaţia eponimă a poporului român? Să confunde, oare, domnia sa, ca fiind sinonime, cele două categorii ale creaţiei estetice populare: artizanatul contemporan, cu arta populară milenară? Fotografiile confirmă aceste grave ignoranţe, ori confuzii! Să nu fi auzit, tocmai dânsul, un spirit european, prin excelenţă, de programul UNESCO de salvgardare a patrimoniului cultural intangibil, ilustrat superlativ şi exemplar, prin programul „Tezaure umane vii” (elogiat de UNESCO drept „un model pe plan mondial”, la Seul, în 3 oct. 2004), proiectat şi derulat de Muzeul „Astra” din anul 1990, acesta putând fi chiar genericul acestui capitol?
Cât priveşte denumirea manifestărilor de cultură şi artă populară, derulate anual, de Muzeul „Astra”, şi cu un succes turistic remarcabil, atrag atenţia (dincolo de ordinea aleatorie a acestora) că nu există, la Sibiu, un „Târg meşteşugăresc” (ci doar „al rromilor”), că Festivalul Naţional al Tradiţiilor Populare trebuia trecut la capitolul „De văzut, neapărat” (lângă toate celelalte festivaluri sibiene şi că Târgul Copiilor Meşteşugari a fost transformat, încă din anul 1994, în Olimpiada Naţională „Meşteşuguri artistice tradiţionale”. Dar ce mai contează fleacurile astea, doar nu s-or apuca, turiştii, să citească cu adevărat textul broşurii!
Ca imagini sugestive, la acest capitol (pe care personal l-aş fi intitulat „Tradiţii cultural-artistice”) ar fi fost mai recomandabilă, ilustrarea celor 6 manifestări, de cel mai mare interes turistic, pe plan european, organizate de Muzeul „Astra” şi care se constituie într-una din cele mai mari atracţii pentru turismul naţional şi internaţional: Târgul creatorilor populari din România (cel mai mare şi mai reputat dintre toate târgurile cu acest profil din ţara noastră, care atrage anual între 15.000 şi 20.000 de vizitatori), Olimpiada Naţională „Meşteşuguri artistice tradiţionale” (unică în Europa!), Zilele Academiei Artelor Tradiţională din România (unică în lume), Festivalul Naţional al Tradiţiilor Populare (inspirată de „Smithsonian Folk Live Festival” din Washington), Târgul Olarilor şi Târgul meşteşugarilor rromi (Or, imaginile prezentate la acest capitol sunt complet, „anonime”).
La cap. 19, avem, din nou, neinspirat, titlul „Aromele Sibiului. Gastronomie”. Comentariul este de-a dreptul hazliu. Metaforele de aici sunt adevărate „perle stilistice”: „O vizită în Judeţul Sibiu are un gust special” sau „Aveţi în faţă o călătorie culinară fascinantă”. Dar, dincolo de stil, reţetele şi produsele culinare, te surprind, cu adevărat, epitetele inovate de autor: „brânză sărată” (probabil telemeaua sau brânza de burduf!), „brânza fărâmicioasă” (brânza de burduf)?, „urda mălăiaţă”(?) De când fac mărginenii „caş afumat”? Apoi, se ştie că brânzeturile se servesc la desert şi nu la aperitiv!
Referitor la ilustraţie, nu poţi să nu te întrebi, de când chifteaua (turcească) a înlocuit, ca reputaţie, cârnaţul şi cartaboşul, iar celebra slănină ardelenească, şunca „de „Metrou”? Despre plantele apotropaice, care dau, cu adevărat un gust particular ciorbelor delicioase din zona Sibiului (în satele româneşti, leuşteanul, iar în cele săseşti, tarhonul), o fi auzit autorul? Mai ales că tocmai ele dau „aromele produselor culinare”!
În concluzie, o lucrare „încropită din mers”, superficial, redactată „după ureche” în care specificul local este revelat fie prin invenţie, fie prin aproximaţie.
Este dezolant să constatăm cum cheltuim banii (şi aşa puţini) pentru astfel de publicaţii de non promovare turistică, dându-le pe mâna tuturor neofiţilor, care, pe o brumă de informaţie, nefiind „din partea locului” (şi ca atare, nici cunoscători ai valorilor „locale”), dar nici neavând harul documentării, te fac mai degrabă să-ţi piară cheful de a veni în Sibiu.
Ca onorariu, desigur că „Editura Honterus” s-a respectat, ca orice firmă germană, plătind regeşte acest text impostură! Întrebarea este de ce nu a solicitat, editura, opiniile măcar ale unui expert, printr-un referat de specialitate referitor la calitatea lucrării propuse? Probabil, conform tradiţiei la români: gândind: „Las’ că mere şi aşa!”.
Director general,
Prof.dr.Corneliu Bucur