Introducerea Mea

Portret Fabi

Se pare ca, dupa ani de postat, Calin s-a aruncat de pe pod. Trist, dar dintr-un motiv greu de inteles prin gandire rationala, fostul autor principal al acestui blog  s-a gandit sa predea stafeta unor „deăia”. Din pacate pentru timpul meu liber, eu sunt unul dintre acei „deăia”.

Nu stiu la ce sa ma astept de la aceasta schimbare de situatie… Defapt, nu ma astept la nimic. Din cate vad din introducerile noilor autori, grupul minciniosilor de pe pod promite sa fie unul divers, probabil din acest motiv am fost invitati de Calin pentru a-i continuam  munca. Slabe sanse. Cred ca suntem la fel de diferiti intre noi cat suntem diferiti de Calin, ceea ce va duce la schimbarea sufletului blogului (daca credeti ca blogurile au suflete).

Ma numesc Badoi Fabian (Fabi pe scurt) si sunt un „deăla”. De la mine sa va asteptati la postari infrecvente, la opinii puternice dar motivate si  la o lispa pandemica a diacriticelor.  Sa va asteptati la fraze lungi, bogate in conjunctii si semne de punctuatie, la ideile unui om care nu a aprins un televizor de aproape doi ani de zile. Nu cred in politica, pe versoul buletinului am patru cicatrici cauterizate de simplul gand ca am votat cu singurul candidat demn atat de respect cat si de functie pe care il stiu, Chewbacca.

Cat despre Calin, cred ca va ramane, chiar daca doar in spirit (adica in commenturi), Sfantul Patron al Blogging-ului Pontific.