Când muza dispare şi te confrunţi cu o mare pană de idei, tot ce rămâne de făcut e să aştepţi. Să stai frumos pe spate, cu mâinile la ceafă şi să priveşti tavanul. Rămâi în poziţia asta o oră, două, trei până te ia somnul. Şi uite aşa trec zile, săptămâni, ba chiar luni în cazul meu şi muza nu îndrăzneşte să mai apară. Probabil umblă beată printr-o cârciumă de rockeri. Ce-i mai place şi ei viaţa! A uitat de unde a plecat şi acum se preface că nu mai ştie drumul spre casă (creieraşul meu). Cu ceafa tolănită în pernă am tot aşteptat-o până acum vreo două zile când Călin a aruncat în mine cu o pastilă. S-o înghit, să n-o înghit… şi iată-mă că până la urmă am înghiţit-o!
So… numele meu este Andreea Radu sau rădaşca sau Sandgirl sau cum vreţi voi. Se pare că de acum înainte (până când nu ştiu), o să am şi eu un colţ rezervat pe Podul Minciunilor. N-am să vă mint, n-am să vă vând braşoave şi nici poveşti de adormit copiii. O să mă bucur de efectul pilulei cât mai mult posibil şi cu siguranţă o să vă transmit şi vouă starea!
Cât despre muză… o mai las să hoinărească! Nu mă panichez! Ştiu sigur că într-o bună zi de toamnă, va veni din nou acasă!
Pupa-v-aş frunţile!
