Când cărţile schimbă vieţi şi blogurile-şi schimbă autorii

Când mi-a propus Călin să scriu pe podulminciunilor.ro am crezut că e o glumă. Îl citesc de când cu podulminciunilor.ro şi din vremea când aştepta 100 de comentarii ca să nu lase blogul baltă. Acum se pare că e pe bune. Nu ştiu cum s-a decis, a încercat el să-mi explice ceva, cum că o carte – Omul zar – l-ar fi influenţat. La fel ne-a şi ales pe unii dintre noi.

Faza asta cu cărţile care schimbă vieţi m-a intrigat mereu. Începând cu În răspăr (Huysmans) care l-a sedus pe Dorian Gray şi terminând cu o carte dăruită de mine unei cunoştinţe, carte pe care eu o consider mai degrabă o parodie, dar reacţia persoanei respective a fost: cartea de la tine mi-a distrus viaţa. E vorba de Cum m-am lăsat de gândit (Hannes Stein) şi sper că nu se află pe lista lui Călin de lecturi. Rămân şi eu perplexă în faţa multor cărţi, însă nu m-a găsit încă aceea care să schimbe ceva în mine. Culeg puţin din fiecare.

A se înţelege că nu prea sunt de acord cu retragerea lui de pe blog. Dar am răspuns afirmativ propunerii. Cât mă ţine, nici eu nu ştiu. Din partea mea oricum, Podul Minciunilor nu va mai fi la fel. Eu scriu rar şi pe blogul personal, nu-s la zi cu evenimentele din Sibiu şi nici nereguli nu prea descopăr, deşi-s conştientă că sunt cu carul.

Ah, să nu uit, numele meu e Diana, aproape absolventă de jurnalism la şcoala de balerine din Sibiu, mai dau cu pana cât mai pot şi pe cuvinteonline.ro şi mai răruţ, pe blogul personal. De asemena – la fel de rar, pentru că sunt în perioada când lenevesc cu graţie – mai postez câte-o fotografie pe blogul foto. Cam atât cu reclama. Sper să ne auzim aici la o minciună, mai des decât îmi stă în fire.