N-am putut sa nu observ cum in ultimele zile au curs pe Facebook rauri intregi de critici adresate celor de la ANAF-Antifrauda si imi permit sa scriu aceste randuri, atat pe baza experientelor de care am avut parte in anii tineretii lucrand pentru sistemul comercial, cat si pe baza a ceea ce vad si inteleg din afara tarii.
Am vazut zilele astea cum lumea se solidariza cu patroni sau angajati ale unor firme inchise fiindca in casierie inspectorii au gasit diferente de monetar ce nu coincideau cu facturile sau bonurile de casa de pe ziua respectiva. Si in mintea mea a venit fara ezitare imaginea semi-analfabetilor care se solidarizau cu orice interlop sau smenar, gen Gigi Becali, incercand sa le justifice o viata intreaga de infractiuni printr-o presupusa fapta buna.
Astfel, am putut sa fiu martor la transformarea unei noi institutii de control intr-un demon, un lucru perfect normal pentru Romania si anormal pentru orice alta tara.
Dar, fiindca probabil fiecare dintre voi cunoaste situatia actuala, zic ca-i cazul sa lamurim ce se intampla de fapt pentru a-i scuti pe multi de vaicareala sau critica irelevanta pe acest subiect.
In primul rand trebuie ca toata lumea sa inteleaga faptul ca la fel cum la DNA curg arestarile pe banda rulanta, la fel si la ANAF or sa curga amenzile si suspendarile de activitate pe banda rulanta pentru mult timp de acum incolo.
Atat coruptia cat si evaziunea fiscala reprezinta pentru orice tara, nu doar pentru Romania, o boala a economiei, o boala echivalenta cu cancerul ce nu poate fi tratata decat printr-o terapie intensa si daunatoare pe termen scurt. Pentru ca tarii sa-i mearga bine, trebuie ca mai intai multora sa le mearga rau.
Tocmai de aceea, la fel cum ceea ce face DNA e mult peste „vointa” parlamentului si guvernului si ceea ce face ANAF e mult peste controlul unui oarecare ministru de finante sau prim-ministru. E un proces normal ce trebuie sa aduca Romania pe drumul cel bun, dupa ce timp de sfert de secol a mers intr-o directie total gresita.
In urma cu vreo 10 ani am invatat si eu cum economia tarii e capusata de „micii intreprinzatori”, mai rau decat au fost capusate incet si sigur fabricile si uzinele tarii. Era un alt tip de capusare dar fara nici un dubiu era intr-adevar o capusare. Astfel, cei ce dupa revolutia din 1989 n-au avut mare lucru de oferit societatii din punct de vedere profesional, s-au trezit sa se faca mici intreprinzatori si si-au deschis un butic, un chiosc sau vreun „market”. Fiindca Romania acelor ani era doar un sat fara caini, oamenii astia, au profitat din plin ducand evaziunea fiscala la nivel de arta.
Tin minte cum in scurta perioada in care am avut contact direct cu fenomenul respectiv prin prisma locului de munca, vedeam zilnic oameni ce fac achizitii de produse la negru, uneori in cuantumuri mai mici alteori masiv, produse pentru care refuzau factura si pentru care cereau sa li se faca factura doar de doua ori pe luna (in cel mai fericit caz) sau doar cand se auzea prin urbe faptul ca inspectori de la Garda Financiara au pornit pe teren. Drept cauza directa, miliarde de lei circulau zilnic pe piata fara a se plati pe ei vreun fel de taxa.
Zona evaziunii fiscale ca fenomen infractional se limita la comertul cu amanuntul, deoarece comertul en-gross (depozite si distribuitori) nu avea alta solutie decat sa factureze tot, chiar daca facturarea aceasta se facea pe firme si/sau nume fictive. Astfel, in timp ce in zona en-gross fiecare vanzare era declarata si impozitata ca atare, in zona comertului cu amanuntul impozitarea se pierdea total, iar patronul de butic baga in buzunar cota parte de TVA si impozit pe profit pe care trebuia s-o ia de la clientul final si s-o plateasca statului.
Pe langa coruptia generalizata, evaziunea fiscala din zona comertului cu amanuntul e al 2-lea factor responsabil pentru situatia actuala a Romaniei. Pentru lipsa spitalelor, lipsa salarilor decente, a drumurilor si a multor altor aspecte ce ar transforma nivelul de trai al romanului de rand din inferior in decent.
Sunt sigur ca se vor trezi multi sa ma contrazica si mai ales sa ma intrebe de ce exista toleranta asta zero din partea ANAF in cazul multora, unde s-au gasit sume infime de bani ca posibila evaziune. Ei bine, in locul celor care si-au luat amenzi, eu personal m-as bucura cu „pedeapsa” primita. In mod normal, dupa noua legislatie Europeana, un oarecare personaj prins cu o infractiune trebuie investigat si pus sa-si justifice averea ilicita. Ori lucrul asta inseamna si confiscarea averii respective in lipsa unor documente de venit justificative si mai ales in lipsa unui istorial fiscal impecabil.
Pentru cei de la ANAF verificarea e relativ simpla si a fost simpla si acum 10 ani, insa la vremea respectiva nu a fost nici pe departe vointa. Astfel, ANAF poate oricand sa aleaga o firma la intamplare, sa-i verifice activitatea contabila pe baza bilantului si balantelor depuse si sa concluzioneze eficienta sau ineficienta firmei respective in raport cu asteptarile economice. In acelasi timp, ANAF poate verifica in propria-i baza de date pe baza elementelor identificative (in general a CNP-ului) si pe administratorul si/sau asociatii firmei respective. De cele mai multe ori acestia sunt ghertoii cu care ne-am obisnuit, aceiasi ce sfideaza politia rutiera, ce sfideaza regulile de circulatie si orice fel de autoritate.
Ori daca ANAF alege la intamplare sa verifice firma SC MARIE IMPEX 2015 SRL (numele e evident inventat) care n-a mai platit de cam multa vreme impozit pe venituri si constata faptul ca timp de 10 ani firma respectiva a mers numai pe pierdere si ca in momentul actual are o pierdere de 50.000 lei, motiv pentru care nici n-a avut cum sa plateasca impozit pe baza legislatiei actuale, atunci cu siguranta are si posibilitatea sa verifice mai departe. Si astfel introduce in baza de date CNP-ul administratorului, care e de fapt si asociat unic in firma respectiva si verifica pentru ce anume plateste respectivul impozite. Si constata (la fel ca in cazul unui parlamentar corupt) ca respectivul in ultimii 10 ani, adica perioada in care firma lui a mers din ce in ce mai rau, si-a cumparat o masina mai mult sau mai putin bengoasa, si-a construit o casa de vacanta si si-a cumparat un apartament. Asta fara ca el sa incaseze dividende vreodata din profitul firmei, si fara ca el sa declare existenta unor alte surse de venit. Ba mai mult, firma in cauza a ramas pe piata si a continuat sa functioneze in toti acesti ani datorita faptului ca patronul sau facea periodic infuzii de capital in firma pentru a „acoperi” pierderea, bani ce din nou nu au nici o acoperire fiscala.
Tocmai de aceea, zilele astea, cand ANAF-ul inchide un magazin nu o face strict pentru ca au gasit 3 lei in plus in casierie, ci fiindca pe baza unei analize atente a istorialului fiscal al firmei ce-l gestioneaza cat si a patronului ce-l detine, au indicii concrete ca acolo s-a facut evaziune la scara larga. Din fericire pentru acei patroni legile in Romania nu se aplica retroactiv si astfel au sansa sa scape mai ieftin de data asta.
E drept ca ceea ce se intampla e o terapie de soc si ca aparent dauneaza „grav” economiei, la fel cum aparent dauneaza si ceea ce face DNA. Totusi, sa nu ne lasam orbiti de efectele pe termen scurt si sa ne largim orizonturile pentru a constata ca de fapt acest demers nu face decat sa elimine parazitii economiei romanesti. Sa elimine capusele ce fura mai putin decat politicienii dar sunt infinit mai multe si sa redea Romaniei o economie functionala, o economie ce poate sustine locuri de munca platite mai bine.
Tot ceea ce s-a intamplat in mediul privat al ultimilor 25 de ani n-a fost decat un efect domino al evaziunii fiscale. Pentru fiecare leu furat prin evaziune, guvernul a incercat sa ia alti doi lei prin taxe, ori suprataxe. Acest lucru n-a facut decat sa scada consumul si sa tina salariile jos.
In tot ceea ce se intampla in Romania anului 2015, eu personal nu vad decat o evolutie accelerata pentru a recupera ce s-a pierdut in 25 de ani, indiferent de context.