Ne scandalizeaza Olivia, dar sarbatorim Pastele

1675705

Azi parea c-a coborat iadul pe pamant, pardon, voiam sa zic pe Facebook si pe bloguri pentru faptul ca Olivia Steer a primit ceva premiu la o gala pentru excelenta in sanatate.

Am vazut ceva postari in acest sens si n-am putut sa nu remarc patima cu care s-au grabit unii sa puna tunurile pe brandurile care au sponsorizat gala respectiva.

Asa ca, pentru a lamuri cum sta treaba am sa incep prin a spune ca sanatatea e un concept abstract, nu o stiinta cum e medicina. Duduia aia a primit un premiu pentru sanatate, nu pentru medicina cum prost au inteles unii.

In functie de individ sanatatea poate sa aiba o insemnatate diferita:

  • Pentru unii sanatatea e sa dea bani la popi sau, mai rau, sa citeasca versete din biblie in timp ce-si persecuta copiii;
  • Pentru altii sanatatea e sa-i taie un vraci sub limba;
  • Pentru altii e sanatos sa bei cel putin 1 litru de alcool ordinar in fiecare zi;
  • Iar pentru un numar tot mai mare sanatate e sa mananci legume cultivate si crescute pe balcoanele celor mai contaminate orase ale lumii;

Desigur, lista asta poate continua cu zeci, poate chiar sute de exemple fiindca fiecare interpreteaza conceptul de sanatate in felul lui.

Medicina in schimb e o stiinta, una destul de relativa, pentru ca si din punct de vedere stiintific, eficienta tratamentelor sau raspunsul sistemului imunitar la diverse infectii difera de la pacient la pacient. Miscarea anti-vaxx si toate celelalte miscari bazate pe pseudostiinta si terapii alternative exploateaza vidul creat de aceasta relativitate… Si au mare succes in randul celor incapabili sa gandeasca logic si mai ales critic.

Pseudostiinta, ca si religia de altfel, are succes tocmai acolo unde educatia lipseste cu desavarsire, sau are lacune majore.

Iar daca suntem asa de porniti impotriva pseudostiintei, ce ne facem atunci cand medici sau farmacisti ne recomanda medicamente homeopate, recunoscute pe alocuri de catre medicina ca fiind eficiente si dovedite stiintific ca fiind doar apa cu zahar? Sau atunci cand, parinti responsabili fiind, ii punem copilului ata rosie la mana ca sa nu ni-l deoache babele pe strada sau cand, la staful mamei sau al bunicii, ii dam pentru raceala vreun tratament cu leacuri babesti ce n-au fost aprobate din punct de vedere stiintific si a caror eficienta n-a fost dovedita vreodata prin studii stiintifice? In cazul asta ne mai putem numi apostoli ai stiintei pe care o presupune medicina?

Desigur, nu vreau sa justific intr-un fel acordarea premiului respectiv si nici sa-i iau apararea Oliviei Steer pentru ca am mai scris de ea pe aici si de altele ca ea, iar in opinia mea veninul pe care-l scoate pe gura femeia asta e la fel de nociv ca si cel al inalt prea smenarului Daniel si a subalternilor lui.

Apropo de Daniel asta, probabil va intrebati ce legatura are povestea asta cu religia in general sau cu Pastele in speta. N-am sa va explic cum sta treaba cu Pastele pentru ca am facut-o deja, dar am sa incerc sa va lamuresc pe cat posibil.

Religia, indiferent ca vorbim de crestinism, islam sau orice alta religie va trece prin cap e impotriva stiintei pe care o presupune medicina de orice fel. Pseudostiinta reprezentata de miscarea anti-vaxx, adeptii tratamentelor alopate sau homeopate sau duduile care nu suporta antibioticele nu sunt impotriva medicinei de orice fel ci dimpotriva, sunt de acord cu medicina la nivel de interventie chirurgicala, dar combate tratamentele recomandate de catre medici pentru ca … asa scrie pe net.

Religia in general, si crestinismul in particular a prigonit de-a lungul secolelor oamenii de stiinta si a incercat sa blocheze sau macar sa minimizeze impactul oricarei cercetari sau descoperiri stiintifice.

Nivelul de dezvoltare stiintific si tehnologic a fost in felul asta intarziat cu cel putin 500 de ani datorita unor persecutii si chiar executii ce aveau scopul de a eradica orice concept relationat cu stiinta.

Pentru crestini stiinta era, si inca este, o erezie, iar in evul mediu Inchizitia a avut rolul institutional de a elimina astfel de erezii din viata publica.

In ziua de azi nu mai avem o institutie care sa faca treaba asta pentru ca, din fericire, am evoluat ca specie, dar suntem sclavi din punct de vedere moral sub o inchizitie a constiintei.

Multi dintre cei care s-au pozitionat public impotriva premiului primit de Olivia Steer sunt oameni care desi, cel putin la nivel declarativ, urasc tot ceea ce reprezinta BOR in Romania se duc la biserici ca sa sarbatoreasca Invierea sau fac oua rosii, te saluta timp de cateva zile cu „Hristos a Inviat” si iau paste in fiecare dimineata pe stomacul gol ca sa se impartaseasca cu sangele domnului.

Nu cred ca vreunul din ei face treaba asta din convingere, din principii sau in urma unei credinte efective in Dumnezeu ci fiindca:

  • Asa e traditia;
  • Sa nu se supere mama;
  • Ce-o sa zica bunica?
  • Asa vrea nevasta;
  • Asa e bine;
  • Asa fac si Ion cu Vasilica;
  • Trebuie sa mergi pentru ca altfel or sa se supere oamenii din sat;
  • etc.

Asa ca din punctul meu de vedere nu poti sa te declari in totalitate in favoarea stiintei in timp ce, chiar si de ochii lumii, te inchini unor personaje pictate pe pereti si descrise in niste carti de povesti, sau mai rau, urmezi niste traditii si obiceiuri ce nici macar nu apar ilustrate in cartile respective ci exista sub forma unor dogme impuse de precursorii inchizitiei asupra constiintei.

Medicina nu e nici perfecta si nici exacta, dar e o stiinta care oricat de inexacta si relativa ar parea e extrem de necesara, spre deosebire de religie a carei relevanta, in anul 2018, poate sa fie justificata doar din punct de vedere istoric.