Lipsa de productivitate online

In primii ani de online am navigat aiurea pe fel de fel de site-uri si am pierdut vremea socializand pe mIRC cu necunoscuti si necunoscute si astfel am dedicat destul de putin timp unor activitati de cercetare pentru a invata mai multe si pentru a-mi transforma timpul petrecut online in ceva cu adevarat productiv.

Probabil ca toti cei care am descoperit internetul pe la sfarsitul anilor ’90 sau inceputul anilor 2000+ am trecut prin acelasi proces de satisfacere a curiozitatii si de libera socializare globala unde granitele nu existau si unde distantele de sute sau mii de kilometrii dintre utilizatorii de internet erau irelevante.

E drept ca la vremea aceea nu exista Google asa cum il stim noi acum si nu exista un sistem centralizat de localizare a informatiei pe internet. Existau doar directoarele web si foloseam la vremea aceea cu precadere directorul web de la Yahoo.

Anii au trecut si incet am inceput sa ne maturizam, nu doar fizic si intelectual ci si tehnologic, iar multi dintre noi am ales sa facem din statul pe net o profesie.

La mai bine de 15 ani distanta de primul contact cu internetul aveam impresia ca lumea o sa foloseasca internetul si tot ce implica el intr-un scop productiv. Evident cel putin productiv pentru ei, daca nu pentru restul lumii si totusi dupa toti acesti ani exista exemple de oameni care ar putea lua premiu pentru inutilitatea prezentei lor pe internet daca un astfel de premiu s-ar acorda intr-adevar. Si va dau mai jos doar doua exemple elocvente:

1. Am in lista de Facebook o fata ce aparent mi-e si consateana si care din zori si pana in seara urca poze in albume de Facebook. Si nu vorbim de poze cu ea sau cu familia ei, nici cu lucrurile pe care si le-a mai cumparat, si nici cu cu ce a gatit curand sau ce locuri a mai vizitat ci poze cu fel de fel de porcarii. Stati putin sa nu ma intelegeti gresit fiindca nu vorbim de o poza cu trandafiri si cafea pe care o pun unii pe grupuri in fiecare dimineata ci zeci de mii de poze cu cladiri, masini, flori, haine etc.

Iar un simplu exemplu cu astfel de albume ce se regasesc pe profilul respectivei aveti mai jos.

Simt nevoia sa repet ca sa ne si intelegem. Nu vorbim doar de cele 24 de albume pe care le-am surprins in cele doua capturi de ecran ci de sute de astfel de albume cu zeci de mii de poze. La un momentdat deschideam dimineata Facebook-ul si ma trezeam cu zeci de notificari privind pozele pe care le-a mai adaugat respectiva prin albume, o informatie complet irelevanta si inutila si care m-a facut sa-i dau unfollow rapid.

2. Al doilea exemplu l-am descoperit in urma unui share pe twitter si care mi s-a parut relativ incredibil. Astfel, exista un profil de tumblr numit Romania pe Tinder unde apar pozele de profil ale unor romance utilizatoare de Tinder. Pentru necunoscatori Tinder este o combinatie intre retea sociala si site de matrimoniale care ii ajuta pe oamenii casatoriti sau intr-o relatie sa-si insele partenerul fara obligatii sau pe cei lipsiti de atuuri fizice, dar cu atuuri financiare sa agate fel de fel de dudui pe care sa le scoata in oras si sa le duca mai apoi in dormitor. Diferenta dintre Tinder si un site oarecare de matrimoniale e ca Tinder arata profilele pe baza de locatia utilizatorului, cam cum face Adult Friend Finder, si mai ales ca Tinder e utilizat de domnisoare tinerele si frumoase nu de babaciuni gen Mihaela Radulescu, carora le atarna zbarciturile. Pana aici nimic nu-i anormal, doar ca profilul asta de tumblr nu foloseste un sistem automat de a identifica profile de romance si a le posta folosind API-ul Tinder ci afiseaza o serie de capturi de pe ecranul telefonului mobil pentru fiecare ecran in parte.

Cu alte cuvinte, cineva s-a plictisit atat de tare incat a facut captura de ecran la fiecare profil de romanca pe care l-a gasit pe Tinder dupa care a urcat fiecare captura pe tumblr.

 

Amuzant e faptul ca nu vorbim doar de cateva postari, ci 59 pana acum in aprilie si alte 180 in martie. Adica un om tare plictisit a facut pana acum 239 de capturi de ecran cu telefonul mobil ale unor profile de Tinder si le-a pus pe net. De ce a facut asta numai el stie fiindca eu unul nu pot sa-i gasesc o intrebuintare si nici macar o utilitate logica a unei astfel de activitati.

Bunicii le-ar fi spus celor care nu fac nimic productiv cu timpul lor faptul ca fac umbra pamantului degeaba. Eu unul le-as spune astora ca irosesc latimea de banda degeaba si ca locul lor cu siguranta nu-i pe internet.

 

 

Lasă un răspuns