Daca avem un destin, dar nu il putem sti, atunci oare mai avem un destin? Nu ne mintim, cumva frumos, ca avem un destin, doar ca sa avem speranta ca ne va fi bine? Daca am stii ca tot ceea ce facem ne creaza destinul cred ca multi am fi debusolati si tendinta de suicid ar fi maxima. Asa ne complacem foarte multi in amagirea unui destin, cum ne complacem in amagirea fortelor superioare externe ce ni-l calauzesc. De mii si mii de ani omul si-a inventat zeii pentru a-si reprinde speranta ori de cate ori este la pamant. Nu credeti ca e o solutie simpla si ingenioasa? Daca ti-e greu si nu ai prieteni sau nimeni nu poate sa te ajute la cine e cel mai simplu sa apelezi? La tine insuti? Sa te pui fata in fata cu propriul eu si sa te intrebi si sa iti raspunzi cinstit? Sau e mai simplu sa adresezi o ruga catre o divinitate, oricare ar fi aceea. Am iesit majoritatea oamenilor din era ofrandelor catre divin, asta fiind o metoda si mai palpabila de a mitui divinul pentru a ne crea destinul. In fapt un troc cu noi insine, dar intermediat de o naluca creata de noi si adanc infipta in subconstientul colectiv si individual.
Destinul, cred eu, ni-l cladim in fiecare secunda prin actiunile si, mai ales, deciziile ce le luam. Unele pot fi rele, altele bune, altele neutre, depinde de punctul de vedere. Cred, si am spus-o mereu, trebuie sa fim impacati cu deciziile noastre. Sa nu regretam nimic, sa ne asumam tot. Viata nu are loc si timp de regrete, desi multi si-o traiesc doar cu acest sentiment. Regretele sunt o pierdere a vietii, fie si doar a unei bucati din ea. Trebuie sa ne asumam deciziile si sa ni le ducem in spinare mai departe. Fiecare secunda inseamna o decizie. Exista teorii stiintifice care vorbesc despre timp nu doar ca un continuum (vazut ca sirag de perle) ci ca o infinitate de continuum-uri (siraguri de perle) ce se intrepatrund. Fiecare decizie naste un nou sirag de perle, alta decizie intram pe alt sirag si tot asa. E o teorie, dar cred ca are un sambure de adevar, cred ca oamenii isi creaza destinul prin propriile decizii si actiuni. Mai cred ca multi vor sa se intoarca asupra deciziilor lor. Dar daca vedem timpul si, inerent si spatiul, asa, atunci realiza ca nu este cale de intoarcere si orice „reparare” de acest fel inseamna de fapt o re-creere. Nimic nu poate fi intors. De aceea sustin ca trebuie sa ne asumam. Sa ne asumam istoria personala, asa cum ne-o asumam pe cea nationala, atat cat o stim. Sa ne asumam identitatea ca indivizi si ca grup din care facem parte.
Dorinta de apartenenta la un grup sau altul, fie prin nastere sau prin alegere, a devenit un dat al existentei umane. Nu mai stim sa fim independenti majoritatea dintre noi. Simtim o dorinta aparent inexplicabila de a face parte dintr-un grup, de a fi admisi, de a deveni masa. Doar astfel multi ne putem exprima. Si cum un grup niciodata nu ne satisface pe deplin, ne integram in diverse grupuri complementare. Sau incercam, in unele cazuri. Sunt grupuri in care intram prin nastere, nu pentru ca alegem noi, ci pentru ca asa ne e impus de familie (parinti) prin apartenenta lor deja la astfel de grupuri. Ma gandesc aici la religie, etnie, clasa sociala etc. Mereu a spus ca oricand, daca avem vointa si dorinta, putem sa iesim din aceste grupuri daca nu ne satisfac interior. Iesirea din clasa sociala este cel mai adesea intalnita, dar asa cum aceasta este posibila, la fel este si cea din grupul religios sau chiar si cel etnic. Sunt categorii prestabilite social pentru o usurare a interactiunii sociale nu neaparat pozitive.
Cred ca un individ ajunge la maturitate doar in momentul cand se intalneste cu el insusi si isi poate raspunde onest la intrebarea „Cine sunt eu?”. Auto-definirea este grea, desi aparent usoara. Cred ca multi oameni nu reusesc niciodata sa se auto-defineasca. Multi isi traiesc viata, mai bine zis viata ii traieste pe ei, fara sa se intrebe sau mire precum filosoful „Cogito ergo sum”. Altii isi pun intrebarea si din lasitatea tipic umana, se auto-mistifica. Cand te minti pe tine insuti incepi un proces de uratire interioara. Incepi un proces ce l-as asocia cu o „gaura neagra” din univers. Un punct infim, auto-mistificarea initiala, te inghite pe dinauntru rand pe rand pana la final ramai golit de umanitate. Poate la inceput e un proces reversebil, mi-ar place sa cred, dar teoria mea anterioara il contrazice, odata demarat procesul de auto-mistificare nu mai e cale de intoarcere.
Oamenii care au crezut cu tarie in ceva nu neaparat li s-a dat dreptate de grupurile din care faceau parte. Dar totdeauna pentru ei au existat alte grupui in momentul vietii lor, cat si dupa. Este interesant de urmarit si studiat cum mortii ii pastram ca umanitate intre noi. Amintirea lor ramamen vie in grupurile din care au facut parte, unii mai mult, altii mai putin. Exista probabil o logica universala fireasca: cu cat atingi mai multi oameni viu, cu atat ramai mai mult o amintire vie. Chestiunea e valabila atat pentru persoanele care sunt marcate social ca pozitive, cat si cele marcate ca negative. Neutrii mor repede in anonimatul colectiv.
O personalitate puternica nu este insa niciodata garantia unui demers pozitiv. (Folosesc aceste concept bi-valent de bun-rau, pozitiv-negativ doar pentru usurinta discursului, desi eu cred ca acest concept este marginit, si demult depasit. Binele si raul sunt concepte de perspectiva, incomplete unul fara celalalt. Binele Absolut si Raul Absolut nu exista de sine statator, deci rezulta o contaminare reciproca a lor pe diferite paliere.) O personalitate puternica este doar garantia unei amprente puternice asupra grupurilor si indirect asupra umanitatii, la scari diferite.
Concluzionez reafirmand ca destinul ni-l cream singuri si trebuie sa ni-l ducem ca atare, impacati cu noi insine. Doar aceasta impacare poate sa ne garanteze si impacarea cu ceea ce ne inconjoara (nu in sens de impaciuire…ci de intelegere a lumii ca intreg) si, firesc, impacarea cu propriul destin. Dar cand nu putem face asta, cand simtim nevoia sa fim admisi de un grup, si nu sa cream un grup, atunci apelam la caile ajutatoare ce ni le-am construit ca umanitate: divinul, grupurile, normele sociale etc