demisia de onoare

Nu de multe ori am auzit la TV, dar am si citit prin ziare cum ca X ar trebui sa-si dea demisia de onoare dupa diverse scandaluri politice. Problema este ca in Romania nu mai exista onoare si tupeul de a pronunta cuvantul onoare e aproape de a fi introdus ca infractiune in codul penal.

Sa luam fotbalul Romanesc de exemplu. In perioada comunista se faceau blaturi ca anumite agreate de regim sa castige, iar sistemul dictatorial de atunci era lipsit de onoare din toate punctele de vedere. A venit revolutia, iar „Nasul” Sandu a ajuns presedintele Federatiei Romane de Fotbal, in 1990 prin aceleasi metode prin care a ajuns si Iliescu la conducerea tarii. Daca pe acesta din urma constitutia tarii l-a limitat la doar 10 ani de conducere dictatoriala, pe primul nici o legislatie nu`l impiedica sa fie in continuare dictatorul fotbalului Romanesc.

Desi a fost implicat in multe scandaluri, desi suspiciuni de blat au fost mereu in perioada de dupa `90, desi la ultima alegere a presedintelui FRF s-a iscat un scandal imens Mircea Sandu a invins.

In ultimii 19 ani fotbalul Romanesc a intrat intr-un declin. Mircea Sandu a permis ca, o gramada de oameni dubiosi sa investeasca in cluburi sportive, dupa care sa vanda diversi jucatori pe sume colosale sau sa faca profit de pe urma vanzarii biletelor fara sa faca vreo investitie in stadionul pe care echipele joaca. De asemenea, a permis blatuirea meciurilor din liga I cu buna stiinta, pentru ca anumite echipe, aservite inca regimului sa ajunga sa joace in cupele europene. Valoarea reala a acestora s-a vazut in rezultatele obtinute in cupele europene.

Tot Mircea Sandu a permis ca nationala tarii sa fie un fel de balci, astfel, la majoritatea meciurilor au fost selectionati jucatorii impresariati de verii Becali, in detrimentul celorlalti care dupa parerea mea joaca mult mai bine, pentru a le creste valoarea pe piata.

Un alt aspect interesant este bijnita cu bilete la meciurile nationalei. Stim cu totii, noi cei care am calcat vreodata pe un stadion ca nu poti lua mai mult de 2 bilete cu acelasi buletin, si totusi la fiecare meci al nationalei peste 70% ajung la bijnitari, oameni de incredere si aserviti federatiei.

Totusi, se pare ca DNA-ul, cautand dovezi incriminatoare privind mita care a dat-o Penescu pentru ouale stricate, a dat de varful icebergului coruptiei din fotbalul Romanesc. Blaturile sunt la moda, cu acordul tacit al lui Mircea Sandu, precum si a altor persoane din conducere, persoane care desi au fost jucatori cu valoare, au renuntat la onoare pentru cateva bancnote.  E curios faptul ca au fost putine comentarii din partea conducerii FRF, au fost putine comentarii din cauza conducatorilor de cluburi. Va intrebati de ce? Raspunsul e simplu, toti sunt implicati, si astfel nu isi permit sa incrimineze si sa condamne deoarece, teoretic urmand firul investigatiei putem presupune ca DNA-ul are suficiente dovezi cat sa le bata la usa.

Onoare? ce inseamna onoare? intreaba Mircea Sandu, Lupescu, Prunea, Dragomir si multi altii. In astfel de circumstante, normal ar fi fost ca la prima dovada incontestabila a coruptiei din fotbalul romanesc toti sa-si depuna demisia. Normal ar fi fost ca in urma acestui fapt, daca se dovedeste nevinovatia (si ma indoiesc de asta) conducerii FRF, aceasta sa isi ia locul inapoi precum si scuzele de rigoare.

Oricum Penescu va scapa, oarecum de puscarie, la fel ca si Becali, pentru ca insusi Becali i-a oferit solutia, a premiat arbitrii pentru ca l-au arbitrat corect. E ceva rau in asta?

Si totusi daca ar mai exista o farama de onoare in Romania, logic ar fi ca Basescu sa nu mai candideze la prezidentiale si sa se retraga din viata publica, deoarece cu sau fara criza financiara, Romania a decazut, a ramas fara resurse naturale si in curand va ramane si fara sperante. Desi incearca sa se eschiveze, presedintele poarta toata responsabilitatea pentru actele normative promulgate, indiferent daca semna promulgarile fara sa citeasca actele fiind ocupat cu Nuti.

De asemenea, membrii coalitiei guvernamentale, in frunte cu Emil Boc si cu Mircea Geoana ar trebui sa-si faca harakiri in direct, daca ar avea onoare, deoarece imprumutul de la FMI va insemna ani grei de sclavie in slujba americanilor pentru noi muritorii de rand ai Romaniei.

La fel, principele Radu, urmas de tradator ar trebui sa dea dovada de putina onoare si sa renunte la candidatura. Putini stiu ca, regele Mihai este de fapt un tradator, care a lasat tara in mainile comunistilor in loc sa lupte cu onoare, a incarcat vagoane intregi cu bogatii si a fugit din tara. Acum, dupa 6 decenii in care noi romanii am aparat, intretinut si ingrijit fostile domenii regale, pierdute de regele tradator, familia regala s-a intors cu pretentii la retrocedari si de parca nu ar fi fost de ajuns, acum s-au trezit sa-l sustina pe Radu Duda la candidatura.

De fapt, daca ar fi existat justitie si onoare in tara asta, cel mai probabil ca am fi avut o puscarie pe 70% din teritoriu tarii. Nu?