Am vazut zilele astea in feed o gramada de articole si postari privind #Colectiv.
Unele pline de compasiune, iar altele pline de revolta.
Am vazut chiar si postarea curajoasa a uneia dintre victime care a ajuns la concluzia ca daca nu-si arata ranile si nu-si spune povestea n-o sa creada nimeni prin ce a trecut.
In acelasi timp am vazut si bucuria unora dintre influenceri ca uite, postarea victimei respective a acumulat vreo 29000 de share-uri pe Facebook (din vreo 2 milioane de utilizatori activi) in vreo 2 zile si ca estimativ informatia respectiva a ajuns la cel putin 1 milion de oameni.
Ori treaba asta ma face sa ma intreb, retoric desigur, unde sunt acei 1 milion de oameni? Pentru ca in afara de cei cateva zeci sau in cel mai fericit ca sute de insi care au cam inteles cum functioneaza lucrurile in tara asta si sunt revoltati din aproape orice motiv n-am vazut pe nimeni sa se revolte mai departe de un like si share.
Adevarul spus de fata care a decis sa-si expuna ranile fizice si psihice ar trebui sa aiba un impact moral atat de puternic asupra societatii in care traim incat sa provoace un cutremur social suficient de puternic incat sa duca la reformarea imediata a societatii romanesti.
De ce nu se intampla lucrul asta? Ei bine societatea romaneasca e macinata in marea ei majoritate de un cancer moral ce face ca oamenilor sa nu le pese prea mult de soarta celorlalti si sa se duca la culcare cu gandul ca totul e bine atat timp cat nu li s-a intamplat lor sau vreunui apropiat de-al lor.
De altfel chiar si la protestele ce au urmat dupa tragedia de la #Colectiv s-au solidarizat foarte putini, iar indignarea s-a limitat la cei care le cunosteau pe victime si cam atat.
E suficient sa ne gandim la faptul ca in timp ce unii donau diverse chestii pentru victime prin spitale, altii furau din respectivele donatii, ca sa intelegem magnitudinea cancerului moral care macina societatea romaneasca.
Am putea sa credem, cum de altfel incearca sa ne sugereze unii ce si-au arogat rolul de apostoli ai noului regim, ca acest cancer moral e de fapt o reminiscenta a comunismului cand de fapt el exista inca dinainte.
E drept ca persecutia din perioada comunista s-a desfasurat la recomandarile Moscovei privind neutralizarea inamicilor politici, insa modul in care s-a facut, modul in care au luat unii initiativa si au implementat diverse metode de tortura, reeducare si constrangere n-are nimic de-a face cu stapanirea sovietica.
Felul in care s-a facut epurarea ideologica si politica in perioada comunista a fost exclusiv la discretia factorilor decizionali romani, iar acestia si-au persecutat semenii in cel mai josnic mod posibil doar ca sa se asigure ca or sa-si impresioneze astfel stapanul.
Si atunci, ca si acum de altfel, cei mai mari dusmani ai romanilor au fost romanii. Unii prin lacomia si dorinta de razbunare a frustrarilor de care au dat dovada facand exces de zel, iar altii prin ignoranta si indiferenta cu care au tratat dramele pe care le traiau semenii lor.
Astfel, desi nu-l simpatizez in niciun fel, am ajuns sa concluzionez dupa doi ani ca demisia lui Ponta a fost cel mai probabil un act de onoare si responsabilitate politica, facilitat desigur si de aripa de partid care-i voia capul dupa esecul PSD de a captura si presedentia Romaniei. Vazand pasivitatea opiniei publice doi ani mai tarziu mi-e greu sa cred ca grupul ala omogen de oameni care s-a manifestat impotriva a fost suficient incat sa rastoarne un guvern ticalos.
Inainte sa inchei vreau sa mai punctez doua idei esentiale in acest context.
Prima e ca nu stiu si n-am vazut ca Esca s-o cheme pe victima de la #Colectiv in studio ca sa-si spuna povestea in fata intregii tari la ora de maxima audienta in speranta ca in felul asta se va reactiva intr-un fel constiinta pierduta a poporului roman si se vor inhiba astfel masochismul si ignoranta. Pe Becali in schimb l-a invitat in studio in primetime ca sa-l spele de cacat in fata intregii natiuni.
Iar a doua idee e ca exista si oameni corecti care nu sufera de cancerul moral care-i domina pe ceilalti. Acesti oameni au existat si pe vremea comunistilor si drept dovada stau marturiile lui Coposu care dezvaluie cum printre tortionarii din puscarii au existat si oameni cinstiti, iar unul dintre acestia era din Avrig:
