A.L.E.G. la ONG Fest

aleg1

11-13 septembrie, Bucureşti

Asociaţia pentru Libertate şi Egalitate de Gen, A.L.E.G., ajută zeci de victime ale violenţei să facă paşii necesari pentru a-şi schimba viaţa şi a se vindeca de traume. Iar ca să nu tratăm doar problema, ci şi sursa ei, în fiecare an implicăm sute de oameni în programe educative şi campanii de conştientizare: pe copii şi tineri îi învăţăm despre toleranţă şi non-discriminare, iar pe adulţi să recunoască violenţa sub orice formă şi să nu rămână indiferenţi la ea.

Anul acesta Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile (FDSC) organizează pentru prima oară un târg naţional al organizaţiilor neguvernamentale: ONG Fest. A.L.E.G. s-a înscris deja pentru a fi prezent cu propriul său stand de prezentare la care voluntarii vor promova activităţile organizaţiei din Sibiu. Evenimentul este un promotor al comportamentului filantropic si voluntar, precum si al participarii publice si va reuni peste 150 de ONG-uri, donatori, fundatii corporatiste, companii, institutii publice si peste 15.000 de vizitatori, in cele trei zile de spectacole, concerte, expozitii de fotografie, teatru stradal, seminarii si dezbateri.

Ajută-ne să promovăm A.L.E.G.!
La standul A.L.E.G. trecătorii vor putea vedea imagini din activităţile organizaţiei, consulta rapoartele anuale şi portofoliul de proiecte. Pentru o bună interactivitate cu publicul, vom organiza un Concurs cu titlul “Mai puţine stereotipuri, mai multă toleranţă”. Cele mai bune răspunsuri din cadrul concursului vor putea câştiga de ex. un weekend pentru 2 persoane la Sibiu, un pachet de înfrumuseţare: tuns/coafat/masaj/tratament consmetic etc.

Vă rugăm să susţineţi participarea noastră la ONGFest prin una dintre modalităţile următoare:
1. susţinerea costurilor pentru materialele publicitare: banner, roller-up, tricouri inscripţionate, tipărituri
2. oferirea unui premiu în cadrul concursului “Mai puţine stereotipuri, mai multă toleranţă”

Sponsorii vor beneficia de promovare în cadrul ONG Fest, la standul A.L.E.G., timp de trei zile, locaţia: centrul vechi al Bucureştiului (zona Lipscani), fie prin includere pe materialele noastre promoţionale, sau prin materiale proprii, în funcţie de cuantumul spnsorizăii.

Contact: 0722 732 767