Probabil ca sunteti obisnuiti sa vedeti fel de fel de oameni care vorbesc singuri pe strada. Unii ne amuza, altii ne dezgusta, depinde ce ‘monolog’ are fiecare dintre ei. De cateva ori am avut curiozitatea sa incerc sa descifrez ce spun aceste persoane. Unele n-aveau noima, injurau sau nu se intelegea nimic. Altii isi faceau ca un fel de program cu voce tare pentru ziua respectiva, iar cei mai multi povesteau cu voce tare amintiri din trecut, majoritatea isi judecau, unii chiar injurau, fostii sefi de la fabrica unde lucrasera. Un barbat la vreo 50 de ani, mi-aduc aminte ca ii reprosa fostului sef ca ‘i-a fost bine cat l-a slugarit. Ca el n-avea grija de familia lui ca sa-l ajute pe el, si cu ce s-a ales?’. Spunea ca a ramas fara familie, fara serviciu, pe drumuri. Nu zbiera pe strada ca sa afle toata lumea, isi reprosa singur cu o voce nervoasa si stinsa in acelasi timp. Un altul, undeva pe la statia de autobuz de pe Victoriei, se dadea de ceasul mortii, blestemandu-l pe cel care, spunea el, ani buni i-a fost sef si i-a dat o paine si acum i-a dat cu piciorul in fund. E drept ca aceste persoane au nevoie de un consult psihiatric, dar povestile lor uneori te infioara. Am mai fost si prin alte tari, dar ca in Romania n-am vazut atatea persoane care sa vorbeasca singure pe strada. Sa speram ca generatia noastra nu va fi atat de afectata, desi cu criza aceasta….
Dorothy